• Razvan Bibire
• Aug 28,2008
• simply surprising

Cind nu te fura dusmanii, o fac aliatii

La asediul Vienei din 1683 au participat, alaturi de turci, si corpuri de oaste moldovene si valahe. Cele doua tari românesti erau vasale Imperiului Otoman si obligate sa participe cu trupe in cazul in care acesta pornea razboi. Numai ca, din cauza ca românii erau crestini, ca si asediatii, nu au fost impinsi in prima linie, ci pusi sa faca munci de infrastructura: doua poduri peste Dunare.

Domnul Tarii Românesti, Serban Cantacuzino, a luat in secret legatura cu asediatii si le trimitea vesti despre desfasurarea trupelor turcesti. Daca trebuiau sa bombardeze orasul, valahii umpleu tunurile cu paie ori cu ghiulele de fonta care nu faceau stricaciuni prea mari zidurilor.

Dupa infringerea turcilor de catre ostile crestine conduse de regele polonez Ian Sobieski, Serban Cantacuzino primeste titlul de conte al Sfintului Imperiu German si corespondeaza cu imparatul Leopold I in vederea organizarii unei cruciade de eliberare a Constantinopolului, in fruntea careia sa fie chiar domnitorul român, care fusese recunoscut de Austria si Rusia ca urmas al imparatilor Cantacuzini.

Numai ca tratativele au fost grele. Austriecii voiau inglobarea Valahiei la imperiu. Sau, cum spune cronicarul Neculce, “opinteau nemtii sa fie Dunarea hotar”. Domnitorul a incercat un joc diplomatic periculos, straduindu-se sa contracareze tendintele Habsburgilor catre Valahia si ale Poloniei catre Moldova. Le-a propus turcilor sa-i acorde tronul pe viata, ceea ce ar fi insemnat transformarea tarii in raia. In mijlocul acestui incilcit joc de interese, Serban Cantacuzino moare otravit de boierii care se temeau de represaliile turcesti. Avea sa-i urmeze pe tron Constantin Brâncoveanu.

Alte titluri:

1. Studiu de caz: Cind PD-L isi pierde cumpatul
2. Cind crezi ca poti legifera orice
3. Cind doi smecheri candideaza