O poveste din parcare

Vineri. Eram in fata ziarului cand aud niste zgomote ciudate in parcare. Ca niste scrasnete de tabla. O masinuta grena incerca sa intre cu spatele intr-un spatiu larg cat doua locuri de parcare. In ciuda locului imens si a dimensiunilor mici ale masinii, autoturismul zgarie o alta masina, parcata regulamentar.

Opelul grena renunta la parcare, se opreste, soferita coboara din masina, se uita, si pleaca. Eu retin numarul de inmatriculare.
Ma uit la masina zgariata; era a unei colege. Reclamatie la Politie, declaratii.

Marti. Ne prezentam la Politie. Proprietara masinii vine si spune ca nu era ea la volan, posibil unul din copii, nu stie care. Initial nu voia sa recunoasca nici faptul ca autoturismul a fost implicat intr-un incident de parcare. Cand afla de existenta unui martor isi schimba parerea.

Joi. Fiica-soferita neaga incidentul. In ziua respectiva tocmai isi luase permisul de la Politie. Are 18 ani. Nu recunoaste in ruptul capului ca a fost la volan si ca a oprit dupa ce a zgariat masina. Face scene la politist. Acesta face masuratori. Cu ruleta. “Vezi, domnisoara, cati centimetru sunt de la pamant la zgarietura masinii asteia? Exact cati centimetri sunt de la pamant pana la zgarietura de pe masina ta”.

Proces verbal. Permisul suspendat o luna si amenda.

A scapat ieftin. Poate e mai bine asa, data viitoare va fi mai atenta.

Insa, e vorba aici de atitudine. Ai zgariat o masina. Asta este, nu e o tragedie, se intampla. Dar macar sa ai bunul simt sa lasi un bilet, daca nu poti sa ramai sa instiintezi proprietarul. Lasa-i datele de contact, sa-si vopseasca masina pe banii asigurarii. Ca de aia exista RCA. In plus, daca pleci, nu se stie daca exista un martor.