Putina lume stie azi ca in judetul Bacau a fost construita prima fabrica de zahar din tara. Constructia a inceput in anul 1875, pe mosia Elias din Sascut iar fabrica a functionat pana in 1998, cand si-a oprit productia din cauza unei ciudate avarii. In acelasi an falimenta Zaharul Bucecea, la trei ani dupa ce Zatrus Trusesti fusese inchisa pentru ca, din cauza combustibilului de proasta calitate, utilajele fabricii s-au gripat.
Scurta istorie
Pe mosia Elias, la circa trei kilometri de satul Sascut, in 1875, grupul italian “Sgerdelli, Montenari si Borghetti” incepea constructia primei fabrici de zahar din Romania. Dupa doar un an de zile, in 1876, pe piata romaneasca aparea primul zahar fabricat in tara.
In 1899, in urma unei conventii incheiate intre Statul roman si trustul belgian “La compagne internationale de sucreries belges”, fabrica a fost preluata de acesta din urma, care a adus imbunatatiri substantiale procesului de productie, reusind sa dubleze cantitatea de sfecla ce putea fi prelucrata. In acelasi an, s-a construit prima uzina electrica, ale carei utilaje, dupa ce au fost renovate si completate in 1926, a ramas in functiune pina in 1998.
Un an mai tirziu, se construieste uzina de apa, iar fabrica primeste numele de “Danubiana”. Din 1930, fabrica trece in proprietatea unei societati italiene, care o va exploata pina in 1941.
Nationalizata in 1948, fabrica de zahar din Sascut va ramine in proprietatea statului si va beneficia de o serie de imbunatatiri care au avut ca obiectiv marirea capacitatii de prelucrare si cresterea productivitatii.
Pe 13 octombrie 1998, fabrica si-a incetat activitatea de productie din cauza unei avarii tehnice la hornul cu var.
Cum s-a dus naibii o istorie de peste 100 de ani
Accidentul din octombrie 1998 nu a fost decat un pretext pentru inchiderea definitiva. Situatia financiara a fabricii era tot mai rea, in parte din cauza politicii economice a Guvernului, in parte din cauza lipsei de lichiditati. Furnizorii de utilitati au avut si ei partea lor la caderea celei mai vechi fabrici de zahar din tara.
Primele semne ale falimentului au inceput sa se vada in 1996. Cresterea masiva a importurilor de zahar a dus la scaderea pretului zaharului, iar fabrica a trebuit sa vinda sub costurile de productie.
Mari cantitati de zahar brut intrau in tara din Republica Moldova la preturi extrem de mici. Dar Moldova nu avea plantatii de trestie de zahar, insa importurile pe relatia Moldova erau scutite de taxe vamale.
Cum s-au pierdut banii
In 1997, Zaharul Sascut a avut pierderi de 3,3 miliarde, iar in 1998 acestea au ajuns la 9,2 miliarde. Conform raportului lichidatorului societatii, decapitalizarea fabricii a fost influentata si de angajarea si utilizarea unor credite bancare in valoare de 7,7 miliarde lei, pentru care s-au platit dobinzi de 2,8 miliarde de lei.
In plus, din cauza accidentului tehnic din luna octombrie 1998, peste 17.000 de tone de sfecla au fost transportate la fabricile de zahar din Pascani, Buzau si Bod, inregistrindu-se pierderi in valoare de peste 350 de milioane de lei.
Alte pierderi au fost determinate de calitatea slaba a sfeclei de zahar si de oprirea furnizarii energiei electrice si a gazelor naturale, in acest din urma caz raminind in fluxul de fabricatie productie neterminata in valoare de 451 de milioane de lei.
De asemenea, fabrica a livrat zahar la beneficiari la preturi sub pretul mediu de livrare si pe baza de credit comercial angajind, in acelasi timp, credite bancare. Cu alte cuvinte, fabrica a dat marfa pe datorie insa, a ramas fara lichiditati si a trebuit sa se imprumute in banca pentru a avea bani de salarii.
Nici vorba de privatizare
FPS a incercat privatizarea fabricii de doua ori, insa nimeni nu s-a aratat dispus sa investeasca vreun leu in cumpararea ei. Datoriile fabricii au ajuns sa depaseasca dublul capitalului social al societatii, principalii creditori fiind Banca Agricola si furnizorii de energie.
De exemplu, la 14 decembrie 1998, fabrica avea datorii cifrate la peste 8 miliarde de lei. 4,6 miliarde de lei era datoria catre Romgaz, doua miliarde, la Banca Agricola. Fabrica mai avea de dat la buget in jur de 850 de milioane drept impozite si taxe, alte 500 de milioane trebuiau platite transportatorilor, iar 320 de milioane erau penalitati care trebuiau achitate SNCFR.
O curiozitate tehnica
Cind au luat decizia de a construi Fabrica de zahar, actionarii nu s-au gindit ca la o suta si ceva de ani de la montarea lor, utilajele vor functiona “ceas”. Doua strunguri montate in 1875, chiar in anul infiintarii fabricii, puteau fi folosite in ultimele zile de existenta a fabricii, dupa ce au suferit unele modificari neesentiale la inceputul secolului trecut.
De asemenea, centrala electrica montata in 1900 si construita de Compania Generala de Electricitate Romana, era inca in stare de functionare, uimindu-i pe toti specialistii care au vazut-o.
Exista zvonuri cum ca o echipa de la Muzeul Tehnicii din Berlin ar fi oferit dorit sa o cumpere, insa, din varii motive, tranzactia nu a mai fost perfectata.
Am folosit la acest articol fragmente din articolele scrise de mine cu ani in urma. Si pozele tot eu le-am facut, la vremea respectiva.
in sectiunea 
07 Iul 2009 la ora 11:00 am
Si asta scriam eu, in august 2002, in Ziarul de Bacau:
În cel mult şase săptămîni, SC Zahărul Sascut va reintra definitiv în proprietatea Academiei Romane – Fundaţia M.H.Elias. După un periplu judecătoresc, instanţa a decis că tot patrimoniul existent în momentul naţionalizării la fostul “Stabiliment Industrial Sascut” să fie retrocedat în natură fostului proprietar. Pînă la decizia definitivă, statul a încercat să vîndă o parte din patrimoniul întreprinderii, construit după 1948, să fie vîndut şi chiar s-a găsit client. Tranzacţia a fost anulată, la cererea Fundaţiei.
Datorii anulate de peste 522 de miliarde de lei
Fundaţia Elias a fost fondată pe 2 aprilie 1925, iar, ca persoană juridică aparţine acum Academiei Rom=ne. În cei 78 de ani de existenţă, activitatea managerială a fost asigurată de către colective conduse de academicieni sau membri de onoare ai Academiei Rom=ne, printre care scriitorul Mihail Sadoveanu. În acest moment, conducerea este asigurată de academicianul Vasile Stănescu.
Radu Menegon Răduţă, lichidatorul judiciar al întreprinderii, spune că M.H. Elias a fost “un mare om de ştiinţă şi un foarte bun întreprinzător, care a lăsat comunităţii din Sascut multe construcţii în scopuri locative, sociale, industriale sau comerciale”, iar meritele i-au fost recunoscute de autorităţi, care au construit în faţa Primăriei din localitate un monument dedicat savantului.
La 11 iunie 1948, Stabilimentul, aflat în proprietatea Fundaţiei familiei Elias, a fost naţionalizat, moment în care au fost confiscate bunurile mobile şi imobile, dar au fost preluate şi datoriile din acel moment. Valoarea nominală a creanţelor era de peste 401 milioane de lei.
Dacă se ia în calcul coeficientul de actualizare a valorii leului, stabilit de Banca Naţională a Rom=niei, rezultă că, la valoarea banilor de acum, datoriile întreprinderii ar fi de peste 401 miliarde de lei. Din aceşti bani, 301 miliarde de lei erau datorii la bănci, iar restul la furnizori. Conform Legii 119/1948 a naţionalizării, s-a operat trecerea Fabricii de Zahăr în proprietatea “poporului” şi a activului, şi a pasivului. Această operaţie nu se va repeta acum, cînd, conform Legii 10/2000, proprietarul nu va prelua de la stat şi datoriile întreprinderii. În momentul declanşării procedurii falimentului, pe 19 septembrie 1999, Zahărul Sascut avea datorii de aproape 13 miliarde de lei, la Bugetul statului, bugetele asigurărilor sociale, APAPS, AVAB. Datorii foarte mari, de peste opt miliarde de lei, se înregistrau la Romgaz şi Electrica.
Repornirea fabricii este aproape imposibilă
Conform sentinţelor definitive, se restituie în natură Fundaţiei Elias peste 20 de hectare de teren, construcţiile edificate anterior anului 1948, al naţionalizării, ca şi mijloacele fixe şi obiectele de inventar existente la acea vreme.
Activitatea SC Zahărul Sascut s-a întrerupt brusc în urma unui accident tehnologic. Ulterior, în septembrie 1999, s-a deschis procedura de faliment, administrată de lichidatorul judiciar Radu Menegon Răduţă.
Acesta a avut sarcina de vînzare a bunurilor mobile şi imobile, în aşa fel încît să se asigure disponibilităţi băneşti necesare plăţii debitelor. De atunci, s-a reuşit vînzarea unor materiale, piese de schimb, obiecte de inventar, ambalaje şi mijloace fixe (autovehicule, tractoare, remorci), pentru care s-au încasat circa 3,5 miliarde de lei. Vînzările au fost stopate de acţiunile de revendicare a terenului şi imobilelor, conform Legii 10/2000, de către Academia Română – Fundaţia M.H. Elias. Fostul proprietar a iniţiat acţiuni revendicative în instanţă în martie 2000, obligînd la sistarea licitaţiilor publice de vînzare a bunurilor din patrimoniul societăţii Zahărul solicitate pentru retrocedare.
La sfîrşitul lunii mai 2002, Tribunalul Bacău a hotărît restituirea în natură a terenului şi imobilelor naţionalizate, inclusiv a utilajelor şi instalaţiilor confiscate de comunişti şi care mai există încă în natură. A urmat recursul, depus la Curtea e Apel atît de fostul proprietar, cît şi de deţinătorul actual al patrimoniului aflat în litigiu, proces cîştigat în cele din urmă de Fundaţia Elias. Curtea de apel Bacău a decis că fostului proprietar trebuie să îi revină şi cantina-resturant, fostul dispensar, clădirea “Tîrguşor” , bunuri despre care iniţial s-a considerat că fuseseră construite după naţionalizare.
Un mare interes a manifestat faţă de o parte a patrimoniului SC Zahărul Ion Răuţă, primarul comunei Sascut. El a vrut să cumpere cu două miliarde de lei Fabrica de Dulciuri, dar nu a reuşit tranzacţia. Radu Menegon Răduţă spune că “procedura de vînzare s-a făcut cu acordul judecătorului sindic, care a considerat că Fabrica de Dulciuri a fost construită după momentul naţionalizării”. Declanşată în aprilie 2002, procedura de vînzare a fost stopată de Fundaţia MH Elias, care l-a convins pe judecătorul sindic să suspende tranzacţia. În acest moment, pe rolul Curţii Supreme de Justiţie se află un recurs înaintat de către Fundaţie, care cere dobîndirea în echivalent a două construcţii: Fabrica de dulciuri şi o construcţie zootehnică, ce a servit ca gospodărie anexă a SC Zahărul Sascut.
Deocamdată, conducerea Fundaţiei nu a putut fi contactată spre a aduce precizări legate de viitorul Stabilimentului. Cele 20 de hectare se află în intravilanul comunei, dar nu poate fi folosit pentru agricultură din cauza unor mari porţiuni de teren betonat. Dacă ar fi vîndut, pe teren s-ar obţine, teoretic, la 3 dolari/metru pătrat, aproximativ 20 de miliarde de lei, dar numai în cazul că s-ar găsi clienţi. Pe de altă parte, investiţii industriale noi necesită fonduri mari, deoarece unele anexe trebuie refăcute. Nici utilajele nu mai pot fi refăcute prea uşor. În momentul închiderii fabricii, practic procesul tehnologic a fost întrerupt, iar materia primă a rămas pe flux, pietrificîndu-se în timp. Cum lucrări de întreţinere nu s-au făcut, repornirea unităţii, cu utilaje vechi de zeci de ani, pare imposibilă. În vara lui 1998, la SC Zahărul Sascut lucrau circa 500 de salariaţi.