În cel mult şase săptămîni, SC Zahărul Sascut va reintra definitiv în proprietatea Academiei Romane – Fundaţia M.H.Elias. După un periplu judecătoresc, instanţa a decis că tot patrimoniul existent în momentul naţionalizării la fostul “Stabiliment Industrial Sascut” să fie retrocedat în natură fostului proprietar. Pînă la decizia definitivă, statul a încercat să vîndă o parte din patrimoniul întreprinderii, construit după 1948, să fie vîndut şi chiar s-a găsit client. Tranzacţia a fost anulată, la cererea Fundaţiei.

Datorii anulate de peste 522 de miliarde de lei

Fundaţia Elias a fost fondată pe 2 aprilie 1925, iar, ca persoană juridică aparţine acum Academiei Rom=ne. În cei 78 de ani de existenţă, activitatea managerială a fost asigurată de către colective conduse de academicieni sau membri de onoare ai Academiei Rom=ne, printre care scriitorul Mihail Sadoveanu. În acest moment, conducerea este asigurată de academicianul Vasile Stănescu.

Radu Menegon Răduţă, lichidatorul judiciar al întreprinderii, spune că M.H. Elias a fost “un mare om de ştiinţă şi un foarte bun întreprinzător, care a lăsat comunităţii din Sascut multe construcţii în scopuri locative, sociale, industriale sau comerciale”, iar meritele i-au fost recunoscute de autorităţi, care au construit în faţa Primăriei din localitate un monument dedicat savantului.
La 11 iunie 1948, Stabilimentul, aflat în proprietatea Fundaţiei familiei Elias, a fost naţionalizat, moment în care au fost confiscate bunurile mobile şi imobile, dar au fost preluate şi datoriile din acel moment. Valoarea nominală a creanţelor era de peste 401 milioane de lei.

Dacă se ia în calcul coeficientul de actualizare a valorii leului, stabilit de Banca Naţională a Rom=niei, rezultă că, la valoarea banilor de acum, datoriile întreprinderii ar fi de peste 401 miliarde de lei. Din aceşti bani, 301 miliarde de lei erau datorii la bănci, iar restul la furnizori. Conform Legii 119/1948 a naţionalizării, s-a operat trecerea Fabricii de Zahăr în proprietatea “poporului” şi a activului, şi a pasivului. Această operaţie nu se va repeta acum, cînd, conform Legii 10/2000, proprietarul nu va prelua de la stat şi datoriile întreprinderii. În momentul declanşării procedurii falimentului, pe 19 septembrie 1999, Zahărul Sascut avea datorii de aproape 13 miliarde de lei, la Bugetul statului, bugetele asigurărilor sociale, APAPS, AVAB. Datorii foarte mari, de peste opt miliarde de lei, se înregistrau la Romgaz şi Electrica.

Repornirea fabricii este aproape imposibilă

Conform sentinţelor definitive, se restituie în natură Fundaţiei Elias peste 20 de hectare de teren, construcţiile edificate anterior anului 1948, al naţionalizării, ca şi mijloacele fixe şi obiectele de inventar existente la acea vreme.
Activitatea SC Zahărul Sascut s-a întrerupt brusc în urma unui accident tehnologic. Ulterior, în septembrie 1999, s-a deschis procedura de faliment, administrată de lichidatorul judiciar Radu Menegon Răduţă.

Acesta a avut sarcina de vînzare a bunurilor mobile şi imobile, în aşa fel încît să se asigure disponibilităţi băneşti necesare plăţii debitelor. De atunci, s-a reuşit vînzarea unor materiale, piese de schimb, obiecte de inventar, ambalaje şi mijloace fixe (autovehicule, tractoare, remorci), pentru care s-au încasat circa 3,5 miliarde de lei. Vînzările au fost stopate de acţiunile de revendicare a terenului şi imobilelor, conform Legii 10/2000, de către Academia Română – Fundaţia M.H. Elias. Fostul proprietar a iniţiat acţiuni revendicative în instanţă în martie 2000, obligînd la sistarea licitaţiilor publice de vînzare a bunurilor din patrimoniul societăţii Zahărul solicitate pentru retrocedare.

La sfîrşitul lunii mai 2002, Tribunalul Bacău a hotărît restituirea în natură a terenului şi imobilelor naţionalizate, inclusiv a utilajelor şi instalaţiilor confiscate de comunişti şi care mai există încă în natură. A urmat recursul, depus la Curtea e Apel atît de fostul proprietar, cît şi de deţinătorul actual al patrimoniului aflat în litigiu, proces cîştigat în cele din urmă de Fundaţia Elias. Curtea de apel Bacău a decis că fostului proprietar trebuie să îi revină şi cantina-resturant, fostul dispensar, clădirea “Tîrguşor” , bunuri despre care iniţial s-a considerat că fuseseră construite după naţionalizare.

Un mare interes a manifestat faţă de o parte a patrimoniului SC Zahărul Ion Răuţă, primarul comunei Sascut. El a vrut să cumpere cu două miliarde de lei Fabrica de Dulciuri, dar nu a reuşit tranzacţia. Radu Menegon Răduţă spune că “procedura de vînzare s-a făcut cu acordul judecătorului sindic, care a considerat că Fabrica de Dulciuri a fost construită după momentul naţionalizării”. Declanşată în aprilie 2002, procedura de vînzare a fost stopată de Fundaţia MH Elias, care l-a convins pe judecătorul sindic să suspende tranzacţia. În acest moment, pe rolul Curţii Supreme de Justiţie se află un recurs înaintat de către Fundaţie, care cere dobîndirea în echivalent a două construcţii: Fabrica de dulciuri şi o construcţie zootehnică, ce a servit ca gospodărie anexă a SC Zahărul Sascut.

Deocamdată, conducerea Fundaţiei nu a putut fi contactată spre a aduce precizări legate de viitorul Stabilimentului. Cele 20 de hectare se află în intravilanul comunei, dar nu poate fi folosit pentru agricultură din cauza unor mari porţiuni de teren betonat. Dacă ar fi vîndut, pe teren s-ar obţine, teoretic, la 3 dolari/metru pătrat, aproximativ 20 de miliarde de lei, dar numai în cazul că s-ar găsi clienţi. Pe de altă parte, investiţii industriale noi necesită fonduri mari, deoarece unele anexe trebuie refăcute. Nici utilajele nu mai pot fi refăcute prea uşor. În momentul închiderii fabricii, practic procesul tehnologic a fost întrerupt, iar materia primă a rămas pe flux, pietrificîndu-se în timp. Cum lucrări de întreţinere nu s-au făcut, repornirea unităţii, cu utilaje vechi de zeci de ani, pare imposibilă. În vara lui 1998, la SC Zahărul Sascut lucrau circa 500 de salariaţi.