Mitul olimpicilor la matematica

Chiar daca o sa ma urati pentru asta, o sa daram un mit: cel al olimpicilor romani la matematica, olimpici care bat la fundul gol pe toata lumea.

Si care spune ca romanii sunt cei mai tari matematicieni din universul cunoscut deoarece, ani la rand, se intorc cu medalii de aur si argint acasa.

Intr-adevar, aproape in fiecare an olimpicii romani au venit cu medalii de aur si argint de la Olimpiada Internationala de Matematica. Doar ca aceste medalii nu au acelasi regim ca in sport, de exemplu. La atletism e clar: cine scoate cel mai bun timp, ia aurul. Si viceversa, cine are medalia de aur, este cel mai tare.

La Olimpiada Internationala de Matematica, insa, aur iau toti cei care fac un anumit numar de puncte. De exemplu, la Olimpiada din 2015 s-au dat 39 de medalii de aur si 100 de argint. Ca sa ia o medalie de aur, un participant trebuia sa ia peste 39 de puncte din 42 posibile.

Iar anul acesta Romania a ocupat locul 13 cu o medalie de aur, patru de argint si una de bronz.

2015

Peste noi au fost tari pe care unii romani nu dau doi bani: Rusia, Coreea de Sud, Coreea de Nord, Vietnam, Iran sau Ucraina:

rez

Olimpiada Internationala de Matematica este, probabil, o inventie romaneasca. Primele doua editii au avut loc in Romania in 1959 si 1960. Editia din 1959 a fost castigata de tara noastra, dar trebuie precizat ca au fost, in total, numai sapte tari participante, toate din „lagarul socialist”.

In total, Romania a castigat patru editii: 1959, 1978 (ambele gazduite de tara noastra), 1987 (Cuba) si 1996 (India). Dar am avut si esecuri rasunatoare: in 1977, in Iugoslavia ne-a clasat pe locul 15 din 21 de tari, in 1981 (SUA) pe locul 20 din 27 iar in 2013, in Columbia, pe locul 22 din 97 de tari participante).

Mitul invincibilitatii matematice a romanilor dainuie si pentru ca nu multa lume stie ce inseamna o medalie de aur si considera ca e echivalenta locului intai. Per ansamblu, de-a lungul a 56 de participari, Romania a obtinut 75 de medalii de aur, 133 de argint si 97 de bronz.

Pare mult, nu-i asa?!

Nu este. Coreea de Sud a obtinut, in 28 de participari, 60 de medalii de aur, 65 de argint si 27 de bronz. SUA au obtinut (41 de participari) 110 medalii de aur, 108 de argint si 29 de bronz. Rusia, in decursul a 24 de editii are in palmares 87 de medalii de aur, 48 de argint si 9 de bronz. La care putem adauga alte 77 de medalii de aur, 67 de argint si 45 de bronz obtinute de URSS, anterior.
China a obtinut in 30 de editii 138 de medalii de aur, 30 de argint si 6 de bronz iar Vietnamul (in 39 de participari) are un palmares de 54 de medalii de aur, 97 de argint si 68 de bronz.

Concluzia este ca da, avem rezultate bune la matematica, dar nu sunt cele mai bune. Exista suficiente tari – unele mai bogate, altele mai sarace decat noi – care au avut echipe mai bune la Olimpiada Internationala de Matematica.

Doar ca noi, neavand cu ce ne hrani spiritul national si avand neaparata nevoie de a ne agata de cate o realizare, am inventat acest mit.

55 COMENTARII

  1. Da, face sens ce zici. Eu ma gandeam si la un alt mit… auzeam la un moment dat ca in Bacau exista o echipa de fotbal. Ca ar merita, cica, sa intre in prima divizie etc etc. Macar astia cu matematica nu cer bani de la fraieri… in timp ce fotbalistii si curcile care ii lauda…

  2. Ai dreptate, Razvan. Eu prefer, insa, sa ma uit la partea plina a paharului. Este, totusi, o performanta pentru o tara care experimenteaza pe elevi schimband frecvent programele de invatamant, care nu are niciodata fonduri suficiente si nicio viziune de imbunatatire a standardelor educationale și care nu stie sa-si valorizeze talentele. E doar o chestiune de perspectiva.

  3. În aceeași categorie, încă un mit fals: salonul de Invenții de la Geneva. cînd am scris despre asta am fost învinuit că nu sînt patriot bla-bla-bla. Dar e în aceeași categorie: fără urmăâi asupra nivelului intelectual național. Salonul de Invenții e un fel de Tîrg de Hobbyouri lăudat în România de parcă ar fi tatăl Inteligenței Universului. Așa și cu aerul fals din balonul acestei Olimpiade.
    Felictitări pentru îndrăzneala de a lupta cu acest mit! Nu veți fi foarte lăudat pentru asta. Nu sînteți patriot!

  4. :))) Deja am frigiderul plin 🙂 Totusi, adevarul trebuie spus. Pentru ca, nu-i asa? , adevarul ne va face liberi! Da, stiu, sunt multi romani care traiesc in lumea de basm a miturilor cultivate cu grija si e greu pentru ei sa dea cu capul de tavan si sa descopere ca imparatul e gol…

  5. :)))))))))))))))))))))) Sofism ieftin.
    Daca chiar am vrea sa vedem cum stam, ar trebui luata in calcul si cifra care reprezinta populatia tarilor respective.
    Si, surpriza-surprinzatoare, daca raportam si la populatie, putem fi mandri.

  6. Ce legatura are marimea populatiei? :))) Abia asta e sofism, sa raportezi numarul de medalii la marimea populatiei, de parca inteligenta ar fi dependenta de numarul locuitorilor. Ah, da, uitasem ca asta e argumentul suprem de pe site-urile de stiri pentru romanii verzi :)))

    Cata vreme numarul membrilor unei echipe participante la olimpiada este acelasi pentru fiecare tara, numarul de locuitori ai tarii respective este irelevant din punct de vedere statistic.

  7. A se vedea coloana rank-abs din tabelul de aici: https://www.imo-official.org/country_team_r.aspx?code=ROU
    Cand s-a format opinia ca avem elevi buni la matematica (prin anii ’90-200x) Romania ocupa constant un loc in primele 10 (de cateva ori chiar pe „podium”). Copiii nostri luau intradevar doar vreo 3 medalii de aur si alte vreo 3 de argint din cele 30-60 acordate.
    Dar pentru a intelege nivelul de performanta va propun urmatoarea comparatie: cum ar fi ca echipa Romaniei de fotbal sa ajunga constant in sferturi la cupa mondiala, sa iasa pe podium din cand in cand si chiar sa o castige de cateva ori? Desigur, ai nostri ar da doar asa vreo 2 goluri pe meci pentru un total de vreo 10 goluri din cele aproximativ 100 de goluri marcate in competitie (dar ar conta asa mult numarul de goluri?). Ce ati zice atunci. Va spun eu ce s-ar spune: au fost de ajuns o optime si un sfert (deci o clasare in locurile 8-12 si una 5-8) pentru a fi numiti generatia de aur, mari zmei etc. Comparativ, Romania in matematica e cam ca Anglia in fotbal. Poate asa veti intelege mai bine.
    Deci nu stiu cine ce zice ca bate, daca e un mit sau nu, dar un lucru mi-e clar: de-a lungul timpului olimpicii romani au obtinut rezultate foarte bune la internationala de matematica. Intrebarea e ce facem sa ramanem in continuare in primele 20 de tari la acele concursuri, si ce facem sa revenim unde eram acum nu mult timp in urma – langa Rusia, Coreea de Sud, Coreea de Nord, Vietnam, Iran sau Ucraina.
    PS: esec rasunator pentru o tara de marimea Romaniei ar fi poate o clasare asa cam pe 56 intr-un clasament fie el si organizat de coca-cola.

  8. @Razvan Bibire – Nu sunt de acord cu afirmatia ca nu conteaza deloc populatia. Exista limite minime – daca ai o populatie de 1000 de oameni e greu sa strangi 50 care sa mearga la olimpiada. Dar cu siguranta nu e o dependenta liniara, adica daca ai de zece ori mai multi cetateni intr-o tara decat in alta asta nu inseamna ca ai si oameni de zece ori mai destepti. Oricum, indiferent cat de mult ne-am dori sa ne laudam cu creierele minunate ale catorva elevi din tara noastra, sa nu uitam ca majoritatea populatiei defineste o tara, nu cativa indivizi. Iar parca majoritatea se descurca destul de tau la bac, care nu e chiar la nivelul de olimpiada internationala – peste jumatate au picat? 🙂

    E clar oricum ca suntem mai varza decat Coreea de Nord, daca incercam sa privim si din perspectiva celor care se lauda cu numarul de medalii de aur / cap de locuitor 🙂

  9. 1. Nu exista mit-ul asta. Cine zice ca suntem cei mai buni, in sensul ca ii batem pe toti la clasamentul pe echipe? Se stie ca noi ne clasam bine, dar nu e clar ca nu suntem #1. USA, Rusia si China ne-au tras-o bine de tot ani dupa ani.

    2. Populatia conteaza, Una e sa selectezi cel mai buni 6 studenti din 18 milioane de locuitori si alta e sa-i selectezi din 1 miliard. Daca nu poti sa-ti dai seama de asta, nu mai avem ce discuta. Raportat la populatia noastra o ducem bine.

    3. Noi trisam la olimpiada. Adica, odata ce studentii nostrii intra in lot, ei primesc lectii separate, sunt scutiti de scoala, etc. Si le mai dam si premii financiare, tip excursii in strainatate sau bani. Apoi, intrare garantata la orice facultate. Si cu rezultate de la internationala studentii stiu ca ajung la scoli de renume din strainatate. Cu alte cuvinte ii motivam bine. In America nu e asa. Motivatia vine de la copii din interior. In general sunt copii de profesori sau imigranti care sunt motivati. Ei nu sunt scutiti de scoala, si sunt metode mai usoare pt ei sa intre la colegii de top. In other words, they are the real deal. Te uiti si la rezultatele dupa colegiu. Americanii ajung bine, se descurca foarte bine dupa in proportie foarte mare. Si romanii o duc bine, dar o parte se pierd, burn out, dead wood cum se zice. Da olimpiada si toate concursurile ii ajuta overall, dar pt unii din ei motivatia nu a venit de la ei din interior, ci au vrut doar sa iasa afara din Romania sau parintii i-au impins. Apoi cand sunt lasati singuri, se pierd.

    PS Am fost olimpic international, medaliat cu aur, si am zeci de prieteni de la internationala, si romani dar si alte natii.

  10. cum sa nu aiba legatura marimea populatiei? una e sa scoti 100 de oameni destepti din 100 de milioane si alta din 20. Statistic ai mai multe sanse.

    In plus…ce nu inteleg din articol, pe care nu il contrazic: cum poti sa zici despre Coreea de Sud ca este o tara „pe care unii romani nu dau doi bani”?

  11. Copii astia muncesc mult si pun pasiune in ce fac. Domnul care se ocupa cu demistificarea ar face mai bine sa-i sustina! Sau sa faca ceva productiv. Orice.
    @ Razvan Bibire Bineinteles ca rezultatele trebuie raportate la populatie. Daca indivizii exceptional sunt cei in top 0.0001%, ai 100 indivizi exceptionali in 100,000,000 si numai 10 in 10,000,000. Cu cat talentul necesar e mai rar, cu atat dimensiunea populatiei devine mai relevanta.

  12. Ventiris: o mica chestiune de nunanta face ca exemplul dat de tine sa nu fie deloc fericit: exista cam 200 de tari in lume si probabil 200 milioane de bloguri. Deci a fi in prima suta are o alta insemnatate in cele doua cazuri.

  13. Chiar daca nu sunt primii, sunt printre primii ceea ce pentru mine inseamna multa munca si perseverenta. Te-ai intrebat vreodata de sacrificiile pe care le-au facut? Si mai mult de atat … ce a facut tara asta pentru ei?! Nimic …
    Ce ii place maxim romanului … sa vada barna din ochiul vecinului si nu pe a lui 🙁

  14. Din totdeauna ne-a placut sa ne laudam cu performante sau cu o inteligenta superioara altor natii. Mai facem si afirmatii de genul americanii sunt prosti ca nu stiu unde este Romania, parca noi stim exact unde este statul Alabama si ce capitala are. Noi nu ne putem obisnui cu ideea ca suntem o natie absolut obisnuita : cu bune si rele, cu inteligente si mediocritati dar si cu un grad destul de ridicat de analfabetism. Cunoscind ce se mai intimpla si prin alte tari pot sa afirm ca nu excelam la niciun capitol : nu suntem nici cei mai inteligenti dar nici prosti, nici cei mai capabili dar nici cei mai nepriceputi. Insa ceea ce nu intelegem este faptul ca trebuie sa ne dezvoltam in permanenta sistemul educational. Este foarte bine sa ai virfuri, inteligente sclipitoare, insa pt o societate conteaza cel mai mult nivelul la care se plaseaza media. Asta da forta motrice a unei natiuni si asta se reflecta in mai toate domeniile de activitate. In concluzie ar trebui sa privim lucrurile un pic mai obiectiv, cu mai mult spirit critic (nu negativist) si sa nu ne imbatam cu apa rece afirmind : ai nostrii sunt cei mai buni.

  15. M-a starnit comentariul cu dimensiunea populatiei. Daca baza de selectie, adica populatia, nu ar avea nici o importanta, atunci Luxemburgul ar trebui sa aiba rezultate mult mai bune decat China, in sport, la olimpiada de matematica, in orice competitie.Asta pe baza faptului ca accesul la pregatire al unui individ din Luxemburg este muuult mai mare decat al unui individ din China, ca medie. Dar articolul asta l-ar putea scrie numai cineva care a stat si a chibitat si nu are idee ca pentru a obtine rezultate in astfel de competitii iti trebuie un talent imens si un volum enorm de munca, mult peste ce i se cere unui om obisnuit, chiar din Luxemburg. Ceea ce implica si o motivare pe masura. Plus accesul la un sistem de pregatire adecvat, unde chiar ca Luxemburgul sta mai bine. Dar partea cu talentul si cu capacitatea de munca e statistica, apar acolo unde dau genele (sau altcineva) cu zarurile.
    Daca articolul ar fi mers in sensul ca rezultatele la olimpiade nu sunt rezultatul sistemului educativ din Romania, i-as fi dat dreptate. Cei care pregatesc loturile o fac gratuit, de aia merg, fiindca o fac oamenii pasionati, daca s-ar fi dat bani s-ar fi bagat altii, care poate scriu bloguri acum. Dar articolul incearca sa minimizeze meritele copiilor si ale celor care sacrifica multe: „Ca sa ia o medalie de aur, un participant trebuia sa ia peste 39 de puncte din 42 posibile.” Big deal. Dar asta o spune cineva care nu are cea mai mica idee ce inseamna sa iei alea 39 de puncte. Ca si cand cineva nu s-ar duce la un doctor care e pe locul o suta din lume (nu ma refer la tine Bill Gates), fiindca doctorul ala e slabut pentru mine. Asta inseamna de fapt ca eu ma cred Bill Gates si doar soarta care m-a facut sa ma nasc aici … Apropo, ii stim pe aia care alearga cel mai repede sau sar cel mai sus, dar nu prea avem idee despre aia care duc omenirea mai departe.
    Olimpiadele nu sunt un balon, sunt pasiunea unora si ceilalti macar sa-i lase in pace. Daca unii isi aroga meritele altora, altii se reped sa critice meritele. Si asta nu ii face mai buni.

  16. noi romanii avem un mare talent de a ne taia creaca de sub picioare , de a ne minimaliza …de a sta mereu in genunchi …dragul meu, sant adevaruri care trebuiesc spuse si adevaruri care nu trebuiesc spuse ..de ce sa distrugem un mit ..de ce sa nu lasam romanii sa creada ca-s cei mai buni ,..de ce sa distrugem elanul tinerilor studiosi …o natiune are nevoie de mituri pt a supravietui , pt. a fi mandra de locul pe care-l ocupa in lume pt. a da patrioti si a da cetateni gata sa moara pt. tara in momente de rascruce …ce faci tu acum este sa distrugi un mit frumos …ce-am castigat eu ca roman din toata povestea asta cand le spuneam nemtilor ce tari sant copiii nostri cum castiga toate olipiadele etc ..acum voi tacea ..ma uit adesea pe discovery , history canal ..etc ..cele mai multe documentare sant facute de englezi .ma uit cum isi glorifica astia toate momentele istorice , cum isi transforma in eroi sau mari conducatori toate epavele istorice , cum transforma in seriale de cate o ora, doua mici batalii carora nici-o carte de istorie nu le-ar da atentie ..o tara care a dus numai razboaie de cucerire , care a exploatat bogatii imense din locuri care nu i-au apartinut niciodata, este prezentata ca o mare natiune civilizatoare , ca o mare si invincibila putere militara etc …domnule , mie nu-mi plac englezii ,dar asa se educa o natiune …asa se creste generatia tanara …asa se asigura succesul unei natiuni in competitia planetara …noi romanii trebuie sa stim mereu adevarul ..intrebarea este …la ce ne-o servi caci tare amarati mai santem …

  17. Interesant articol.

    Te-ai gandit sa tii cont si de populatia tarilor care sunt pe langa Romania ?

    Din ce am observat, singura tara peste Romania cu mai putin locuitori este Singapore (cu 5 milioane), Iran si Vietnam au ~80 milioane de locuitori. Sa ai o populatie de 4x mai mare din care poti sa alegi participanti mi se pare ca influenteaza semnificativ rezultatul.

    Doar un gand … 🙂

  18. Asiaticii detin suprematia la matematica.Romanilor le place sa se dea tantosi, se mandresc ca au olimpici, cand de fapt pleaca absolut toti din tara.Nu stiu, mie mi-e rusine ca nu putem sa-i tinem si pe cei cativa care-i avem.

  19. Pentru cei care tot sustin ca marimea populatiei conteaza deoarece creste baza de zelectie, o singura intrebare: cate medalii are Indonezia (237 mil locuitori), Brazilia (190 mil. locuitori), Nigeria (158 mil loc) sau Etiopia (79 mil loc)? Ca doar baza de selectie este mult mai mare decat a Romaniei cu numai 20 de milioane…

    Statistic, se poate calcula corelatia dintre marimea populatiei si numarul de medalii obtinute la olimpiada de matematica, dar mi-e teama ca rezultatul va fi dezamagitor pentru cei care considera ca ar trebui sa ne mandrim ca avem un raport medalii/populatie bunicel…

    In rest, patriotismul este ultima scuza a incompetentilor inainte de violenta, desigur. Daca te infasori in tricolor si te bati cu caramida in piept ca iubesti tara dar ascunzi gunoiul sub pres si dai cu var o cladire care se darama, nu rezolvi absolut nimic.

    Nu suntem cei mai buni la matematic, nu suntem nici cei mai prosti; insa nu putem trai la nesfarsit cu gloria trecutului. Trebuie sa ne trezim si sa realizam ca intreg sistemul educational este pe butuci. Si ca trebuie schimbat din temelii.

  20. Razva Bibire, Nu prea stai bine cu matematica, cel putin cu statistica :)))
    Are legatura cu marimea populatiei si aceasta ar trebui luata in considerare.
    Cei care formeaza echipele internationale vin dupa ce castiga concursuri interne, iar intr-o tara mica sunt mai putini participanti la concursuri decat intr-o tara mare.

  21. @Razvan: Istoric, popoarele ecuatoriale si sub-ecuatoriale au o dezvoltare (economica, stiintifica, intelectuala) mai intarziata fata de cele subtropicale deoarece nu au fost impinse de la spate de nevoi. De aia nu o sa vezi Brazilia, Indonezia, Congo, Etiopia, etc. pe lista marilor tari cand e vorba de stiinta.
    Cu siguranta nu suntem cei mai buni, dar suntem cu mult peste „expected level”.

  22. Alex, vezi raspunsul de dinaintea comentariului tau. Dupa logica ta, daca intr-o tara mica sunt mai putini participanti la concursuri decat intr-o tara mare si viceversa e adevarata: intr-o tara mare sunt mai multi participanti la concursuri decat intr-o tara mica. Daca e asa, atunci de ce tarile cu populatie mare cum sunt Indonezia, Brazilia sau Nigeria nu exceleaza la Olimpiada de matematica?!

    Numara pana la cinci si respira adanc!

  23. Vlad, ok, nu punem la socoteala tarile ecuatoriale :))) Introducem, cum ar veni, o conditie suplimentara despre care nu am spus nimic pana acum. Dar, hai sa zicem… desi Vietnamul contrazice ideea asta. Sa introducem, atunci, in context Polonia. Are populatie mai mare decat Romania, deci ar fi trebuit sa fie mai performanta la Olimpiada Internationala de Matematica decat noi. Nu prea este cazul…

    Si ca sa incheiem dezbaterea, marimea populatiei ar fi relevanta din punct de vedere statistic numai si numai daca toti ceilalti factori ar fi similari pentru toate tarile. Adica, daca IQ-ul mediu, dezvoltarea sistemului de educatie, accesul la educatie, disponibilitatea cadrelor didactice pregatite, preferinta pentru matematica, etc. ar fi aceleasi pentru toate tarile, da, atunci marimea populatiei ar conta.

  24. Legatura dintre inteligenta si numarul locuitorilor e boala veche, de pe vremea lui Ceasca. Atunci zisese Tatucu ca noi nu trebuie sa avem copii prosti.

  25. Ioan T. Morar: Am avut de curand ocazia sa vizitez salonul de inventii de la Geneva si comparatia dumneavoastra mi se pare o bataie de joc pentru miile de ore investite de catre elevii participanti la olimpiade (impreuna cu profesorii lor). La salonul auto de la Geneva participantii trebuie doar sa plateasca o taxa de inscriere pentru a ajunge acolo iar tarile isi dau medalii intre ele.

  26. Din toate tarile enumerate reiese o singura concluzie: ca la matematica suntem peste foarte multi. Noi avem populatie de 18 milioane, urmatoarea tara enumerata de tine e Coreea de Sud cu 50+ milioane. Restul sunt si mai mari

  27. Asta probabil e parerea unei persoane care nu cunoaste in de ajuns cu ce se mananca o olimpiada la stiintele exacte. Cei care ajung macar la nationala stiu foarte bine ca daca o persoana se intoarce cu aur, nu inseamna ca a deschis lista (in cazul asta am vorbi de aur absolut). Stiti ca avem si un copil minune care a participat la Olimpiada Internationala de Matematica la 14 ani si a luat medalia de aur, de a lungul istoriei au mai fost 2 ca el. Am putea sa ne apreciem aceste valori ale tarii, pentru ca sunt niste copii deosebiti pe care ii pierdem dupa liceu si sa nu mai lovim in ei aiurea.

  28. Aveți puțintică răbdare stimabililor!
    Există minciuni, minciuni mari, si statistici.
    Deși articolul sună cârcotaș Numerele sunt numere si tot poporu’ încearcă sa-i dea o semnificație.
    problema este ca în general românii adresează criza de identitate si lipsa de respect de sine identificându-se cu „eroi” ca să compenseze nereușitele personale.

    Faptul ca acești copii au ajuns la nivelul de olimpiada internațională este remarcabil in sine iar meritul nu li-l poate lua nimeni.
    Faptul ca nu își pot găsii un loc in Romania in care sa își folosească talentul este grav si asta trebuie sa rezolvam la nivelul general.
    Sistemul de învățământ se reformează de 20 de ani dar nu există nici o strategie clara care să adreseze nevoi viitoare sau imediate ale societății.
    In prezent majoritatea noastră petrecem mult prea mult timp aflând ce s-a mai întâmplat în loc să ne preocupe planul de acțiune în viitor.
    Prea multă văicăreala prea multe sloganuri patriotarde,
    Hai la treaba domnilor și doamnelor ca nu putem sta într-o continuă pauză de masă.
    V-am pupam pe pălărie

  29. Am si eu cateva comentarii pe subiectul asta. Stiu ca multe din argumente au mai fost aduse, eu doar le-am adunat pe ale mele.
    Pe scurt:
    1. Exista motive serioase pentru care se dau atatea medalii la olimpiade.
    2. Chiar si luand in considerare ca se dau multe medalii, se poate vedea usor ca rezultatele Romaniei sunt foarte bune.
    3. Toate astea nu spun prea mare lucru despre scoala romaneasca in general.

    In detaliu:
    1. Numarul de medalii pare mare pentru ca suntem obisnuiti sa comparam astfel de concursuri cu competitiile sportive, in special cu jocurile olimpice. Totusi, exista diferente foarte importante care se traduc si intr-o premiere diferita.
    Primul motiv ar fi numarul foarte mare de competitori: la OIM participa in fiecare an circa 600 de elevi (sase din fiecare tara participanta). Ar fi cam crud sa dai trei medalii cand aduni 600 de oameni din toata lumea la un loc.
    Alt motiv e dificultatea separarii pe punctaj a concurentilor. Sunt sase probleme a cate sapte puncte, iar punctele obtinute sunt numere naturale. Inevitabil, vor ajunge multi concurenti cu acelasi punctaj. Foarte probabil, acest lucru se va intampla si la varful clasamentului. Chiar presupunand ca s-ar rafina modalitatea de punctaj, exista ani in care mai mult de sase candidati obtin punctaj maxim. O competitie sportiva cu sase medaliati cu acelasi punctaj ar fi greu de imaginat.
    Un al treilea motiv ar fi ca exista o singura proba pentru toti concurentii. Nu e ca in box, cu diferite categorii de greutate, sau ca in gimnastica, sa ai medalii pentru fiecare aparat.
    Un al patrulea motiv e imposibilitatea subiectelor de a acoperi in mod rezonabil toate ariile matematicii de liceu. Astfel, daca pici pe subiect pentru ca au fost doua probleme de teoria numerelor si asta e punctul tau forte, sansele tale cresc doar pe motivul unei alegeri aleatoare a subiectelor. In atletism, suta de metri viteza e cam aceeasi pe orice stadion. Dupa cum vezi, exista un rationament in spatele acestei modalitati de premiere.

    2. Termenul de rezultate ‘foarte bune’ e cam vag. Putem sa il testam comparand rezultatele la OIM cu rezultatele din sport. Datele sunt urmatoarele: in ultimii 30 de ani, numarul de tari participante la OIM a crescut treptat de la circa 60 la circa 100. In toate aceasta perioada, echipa Romaniei s-a plasat in mod constant in primele 15, intrand din cand in cand pe podium, si o data la 20 de ani, fiind pe primul loc. Cautand paralela: in orice sport, numarul de tari care se angajeaza in mod serios poate fi estimat undeva intre 50 si 100, deci conditiile sunt asemanatoare. Rezultatele Romaniei la OIM echivaleaza cu o prezenta anuala in optimile unei competitii sportive mondiale, cu o intrare din cand in cand in semifinale, si cu un campionat mondial castigat o data la 20 de ani. Multumitor? Se poate spune foarte bun?
    Alta observatie pe acelasi subiect: cine considera ca tari precum Coreea de Sud sau Vietnam nu ar trebui sa fi pe acelasi nivel ca Romania la matematica probabil crede ca soarele se invarte in jurul Romaniei. Exista si explicatii de ordin social pentru rezultatele bune la OIM pentru tarile din Asia de Sud-Est: exista o presiune sociala si parentala pentru performanta in studiu (in mod particular studiul stiintelor) in randul elevilor, iar sistemul educational permite acces larg si in uneori de calitate la studiul stiintelor.
    3. Asta e partea mai serioasa/trista din toata povestea asta. In primul rand, sunt astfel de rezultate semnificative pentru cariera matematica ulterioara a concurentilor? Da si nu. Printre participantii la OIM se numara si medaliati ulterior cu premiul Fields (exemplul lui Terence Tao ti se va da primul de catre orice cunoscator). Si printre romani, exista fosti concurenti cu rezultate bune in cercetare (Dan Voiculescu (nu celebrul, altul, google him), Ciprian Manolescu, Claudiu Raicu). Exista si foarte multi care nu au facut cercetare matematica absolut deloc.
    Se poate argumenta chiar ca OIM antreneaza alti ‘muschi’ decat cercetarea, punand accentul pe solutii rapide la probleme punctuale de matematica elementara, nu pe formarea unui cadru de gandire foarte larg intr-un anumit domeniu de actualitate al matematicii.
    Se poate de asemenea argumenta ca, in general, concurentii dezvolta o inclinare catre stiinta si studiu, iar participarea la OIM iti da ocazia de a intra intr-un mediu educational propice dezvoltarii personale. Deci interesul crescut pentru astfel de competitii in Romania ar fi un lucru bun. Totusi, mare parte din participantii la OIM parasesc tara, principalele lor contributii pentru societatea romaneasca fiind in calitate de ambasadori involuntari (nu blamez, ar fi o dovada de provincialism sa consider ca ar trebui sa ramana in Romania).
    In final, nu stiu daca aceste rezultate spun ceva semnificativ despre sistemul educational din Romania, tind sa cred ca nu. Rolul principal al unui sistem educational este de a ridica nivelul de educatie pentru toata populatie. Rolul de a crea varfuri intr-un anumit domeniu, cu atat mai mult in cel atat de nisat al cercetarii matematice, este secundar. Importanta deosebita acordata rezultatelor la OIM in Romania pare un fel de pansament pentru anumite complexe larg raspandite in cadrul populatiei. Mai precis, daca cei mai multi nu pot face munca de calitate, macar ne bazam pe munca exceptionala a celor putini. Dar astea sunt deja speculatii din partea mea.

  30. Doamnelor si Domnilor, nu va certati ! si eu sunt Olimpic ! in fiecare zi ma duc la restaurantu’ Olimpic si comand un litru de palinka si sunt pe primul loc in topul crasmei! si crede-ti ca statu imi da ceva? Nimic! dimpotriva, imi ia tot! eeheii, daca am concura cu rusii la tarie am fi in top 3 mondial, chiar galactic ! hai ca va pup, tre sa plec ca am proba de halbere, coniac canoe si sticlism !

  31. Da, iau multi medalii la OIM, poate Romania nu este asa buna cum credeai tu, dar oricum ai da-o toti participantii la OIM sunt exceptional de buni si ajung sa studieze cu burse la cele mai bune universitati din lume. Ciprian Bonciocat era doar clasa a IX-a anul trecut si a luat medalie la OIM. Orice ar spune unul sau altul care incearca sa demonteze mituri, tipul e genial si invata la un liceu de stat, iar Romania ar trebui sa se mandreasca cu el.

  32. Patriotismul n-are nicio treaba cu reactia pe care ai primit-o la afirmatia despre dimensiunea populatiei. Acea afirmatie este logic inconsistenta si e garantat ca va zgaria pe ureche orice matematician. Si cum postul e despre matematica, probabil multi dintre cititori sunt matematicieni. Observa ca n-a zis nimeni ca trebuie sa faci o impartire, fiindca relatia nu e asa de simpla.

    Din cauza zgarieturii pe urechi, eu abia m-am abtinut sa nu incep sa-ti explic cum trebuie abordata problema cu populatia. Am reusit sa ma abtin numai fiindca sunt de acord cu mesajul principal: cei care folosesc rezultatele la olimpiade ca argument pentru superioritatea romanilor (a) habar n-au ce inseamna acele rezultate si (b) trag o concluzie complet gresita.

  33. Cum am spus si mai sus, dimensiunea populatiei este relevanta doar daca ar fi vorba de aceeasi populatie. Dar, fiecare tara are propriile caracteristici, propriul sistem educational. Egiptul si Germania au populatii de marimi apropiate (89 vs 81 mil) dar eu zic ca o sa gasesti mult mai multi matematicieni in Germania decat in Egipt.

    Chestiunea asta cu dimensiunea populatiei nu este o problema doar de matematica, pentru ca in matematica nu poti aduna mere cu pere.

  34. Imagineaza-ti ca trebuie sa participi la un concurs pentru cel mai bun blog din lume si reprezinti Romania. Concursul e mai special, blogurile sunt deja scrise, fiind 7125. Dintre astea ai voie sa alegi la intamplare 17 si apoi din ele sa-l selectezi pe cel mai bun, care sa te reprezinte. Chinezu are voie sa aleaga 1357 si apoi sa-l selecteze pe cel mai bun. Indianu’ 1252 si asa mai departe. Consideri ca ai sanse egale, ca ar trebui sa castigi la fel de des cu ceilalti, ca doar va duceti toti cu cate un blog? In realitate, daca pe termen lung o sa ai rezultate peste statistica inseamna ca abilitatea ta de a selecta cel mai bun blog din alea 17 este peste medie, fiindca asta e contributia ta. Daca o sa ai sub medie, atunci asa e si abilitatea ta.
    Dar o dovada ca sistemul romanesc e inadecvat e inclusiv neintelegerea unei probleme simple de statistica. Incearca sa-ti raspunzi de ce se face selectia. Conform teoriei tale ar trebui alesi la intamplare pentru toate concursurile, ca doar sunt toti la fel.
    Eu am date mai bune despre informatica. Pe site-ul IOI e o sectiune numita statistica. In Hall Of Fame http://stats.ioinformatics.org/halloffame/ pe locul 2 apare un roman (si in prima suta apar destui romani, am numarat cel putin 7, desi statistic…). Rares a luat 4 medalii de aur, maxim ce poate lua un roman (numai liceeni pot participa din partea noastra). E drept ca medaliile astea numai cine nu vrea nu le ia(vezi http://www.contrasens.com/2015/08/30/mitul-olimpicilor-la-matematica.html) , de aceea majoritatea facultatilor de profil nici nu au auzit de el (lucrez la una din ele, articolul cu mitul l-am primit pe members de la un coleg). Sau au auzit, dar un blog faimos le-a deschis ochii. Saracul a fost nevoit sa aleaga intre niste universitati provinciale: MIT, Standford si Harvard. Astia cred ca nu au avut incotro, de aia au fost nevoiti sa se lupte pe el, fiindca nu pot sa cred ca nu au citit si ei blogul ala. Povesti asemanatoare au si altii, dar statistic o poveste ajunge.
    In clasamentul pe medalii http://stats.ioinformatics.org/countries/?sort=total_desc Romania e pe locul 4. E drept ca numai dupa aur suntem de abia pe 6. La fotbal stam mult mai bine, zic eu.
    Iar eu personal, cunosc copii care din clasa 7-a sunt mult mai buni in IT decat 98% dintre profesionistii in domeniu. Si au ajuns acolo datorita talentului si muncii lor si a unor profesori care fac voluntariat. Si surprinzator, sunt atat de multi in Romania incat au sanse foarte mici sa ajunga la IOI. Fiindca nu ajung decat 4.

  35. Chiar nu se intelege?! Strategia ta, era sa zic logica, e simpla, plagiata dupa Lucian Boia, hai sa vedem unde sunt mituri si sa le daramam. Dar cu articolul asta ai ales sa arunci cu noroi in munca unor copii si nu numai. Ne plangem apoi ca ne pleaca din tara, dar tine cont majoritatea pleaca datorita atitudinii, fiindca aici de fapt nu esti in razboi cu toata lumea, esti in consens mai mult decat total. Uita-te la statistici J. Am un prieten care chiar saptamanile astea are 3 copii calificati in loturile nationale, copii pregatiti voluntar. Cand i-am aratat articolul a dat din mana si mi-a zis ca s-a obisnuit de mult. Asta ca sa-ti faci idee despre originalitate.
    Iar partea cu selectia ….

  36. Felicitări pentru articol!
    Şi eu doresc să abordez această problemă într-un articol sau într-o comunicare didactică. Este o problemă ce ţine de mentalitatea sistemului de învăţământ (şi de educaţie) românesc.
    Ori mentalitatea este cel mai greu de schimbat. Ca şi băşcălia, devenită marcă naţională.
    Nimeni nu contestă meritele olimpicilor, elevi , profesori, părinţi. Nimeni nu contestă că rezultatele obţinute la olimpiadele internaţionale de matematică sau altele nu ar fi fost bune şi foarte bune. Şi nu punem în discuţie patriotismul nimănui!
    Dar, doar dacă suntem realişti şi cunoaştem bine dinamica fenomenului putem să sperăm la rezultate cel puţin la fel de bune în viitor. Sau mai bune. Că altfel ajungem ca la gimnastică!
    Rizibile declaraţiile goguţist-patriotarde a celor care se identifică cu românismul, (de cârciumă) şi spun că: ” e bine să fii în primii 100″, „ba nu, ba nu, ba da, ba da”, ” ba a mă-tii”, „că e ca la fotbal”, „că noi suntem mai puţini, dar mai deştepţi”, „că nu „e” patrioti”, „că de ce „demitizăm”, (sărmanul Boia!), „că avem cei mai silitori şi geniali copii, că nu fură Occidentul, Orietul, ruşii, americanii, chinezii şi ungurii, că noi suntem de fapt primii da’ nu „vrea” alţii”- cum ar fi porcii ăia de „engleji” care n-au făcut altceva decât războaie mititele de care nu ştie nimeni”-, ” că nu ştim ce grea e matematica şi că el, p(r)ostacul, este matematician şi fost olimpic şi paraolimpic şi ştie mai bine”, samd….
    Prin urmare, ciocul mic, nu-i voie să comentezi pentru că, ori eşti tâmpit, ori proditor , ori ambele-amândouă!:)

    În fine, să încercăm să-i lămurim şi pe „matematicienii” care vor să ne împartă în puţini locuitori, dar în multe medalii!
    Păi da, contează şi numărul , dar asta nu-i totul şi nici măcar nu contează aşa de mult.
    Contează performanţa sistemului, popularitatea olimpiadelor, nivelui de studiu pentru anul de curs, ( a descoperit cineva cât de mult contează şi factorii geoclimatici, sud-nord), pregătirea suplimentară centralizată, sprijinul şcolii prin motivarea absenţelor de la stagiile de pregătire, nivelul de pauperizare al societăţii, tradiţia şi experienţa acestor concursuri, manevrele comisiilor de evaluare, obligaţia participării, motivarea elevilor, profesorilor şi a părinţilor, sprijinul statului, selecţia, planurile -cadru şi manualele, etc., etc., etc…
    Apropo, în majoritaea gimnaziilor şi liceelor elevii buni , nu doar la matematică, sunt obligaţi să meargă la olimpiadă. La cea de matematică în primul rând.
    Sau dacă nu obligaţi, atunci „convinşi”. Spre disperarea profesorilor de istorie sau de geografie, să zicem. Elevul ar vrea mai degrabă la istorie, dar mama, dirigintele, directorul şi mândria matematică a colegiului sunt mai presus!

    Da, profesorii pregătitori au avantaje. Să spunem doar că profesorii pregătitori primesc punctaje pentru fiecare elev cu rezultate, pentru dosarele de la gradaţiile de merit sau pentru dataşări, concursuri de directori şi de inspectori, etc. Bani, deplasări la lot sau în străinătate.
    E firesc, nimeni nu se opune! Ba chiar e prea puţin pentru efortul şi talentul acestor cadre didactice! Cinste lor!

    Mai devoalaţi statistici, constatări , aprecieri, informaţii despre olimpiade.
    Cum se dau subiectele , care este nivelul la care studiază matrematica elevii din diferite ţări din lume, dacă fac pregătire gratuită şi centralizată, dacă participă trimişi de către stat sau este la alegerea profesoriilor şi liceelor( colegiilor), dacă sunt sprijiniţi de către părinţi şi cum anume. Cum e cazarea, jurizarea, cine plăteşte deplasarea, diurna. Ce grad de dificutate găsim la olimpiade….

    Ştiţi, pe undeva olimpiadele ăstea îmi aduc aminte de jocurile olimpice unde aveau voie să participe doar amatorii!
    Doar că, amatorii sovietici erau mai profesionişti decât preofesioniştii americani.
    Ce s-a întîmplat cu olimpicii români din ultimii 50 de ani? Unii sunt? În cercetare? Dar, nu la noi în Ţară.
    Sunt ân străinătate, printre cei buni , dar nu cei mai buni.
    Majoritatea s-au plafonat, unii au eşuat de-a dreptul , ba chiar sunt şi unii care s-au sinucis.
    Cât a beneficiat societatea românească de performanţele olimpicilor săi?

    Concluzia ar fi că suntem buni, foarte buni, nemaipomenit de buni la olimpiade, dar nu…cei mai buni!
    Iar dacă suntem atât de „olimpici” de ce înţăţămâmntul românesc este în derivă, de ce aveam cei mai mulţi analfabeţi din UE? Ca să nu mai vorbim de semianalfabeţi.

    PS. Mă uit pe statistică, la primele 20 de locuri.
    Unde este celebra Finlandă? Unde sunt: Elveţia, Olanda, Japonia, Belgia, Norvegia şi Suedia, Anglia, Africa de Sud, Ungaria, Cehia, Brazilia, Italia, Spania, Luxemburg, Chile, unde este, Doamne Dumnezeule, Germania!?
    Ceva, ceva pare dubios! Dar ce?

  37. O evaluare corecta ar trebui sa tina cont de marimea populatiei, de numarul elevilor ce au participat la olimpiada, clasamentul mediu al scestora.
    De exemplu in cazul chinei am putea face un raport intre popupatia de peste 1 miliard si populatia romaniei de doar 20 de milioane. Ca sa fie agali cu romanii ar trebui ca acestia sa aiba de peste 5o de ori mai muli participanti si la fel de multe medalii.

  38. Si inca ceva. Spre deosebire de coreea de sud (probabil si de nord) si unele tari nordice, aceste rezultate nu sunt un merit al sistemului de invatamant romanesc si nici a mojoritatii romanilor.
    Meritul apartine unor copii ce isi sacrifica timpul copilariei, a parintilor ce investesc multi bani si timp in acestia si a acelir dascali care stiu sa insufle pasiune pentru o materie

  39. Foarte bine ca citim noi mituri de genul acesta, care sa ne hraneasca inima ! Despre ce ar trebui sa citim ? Barfe despre celebritati, ponturi ieftine, discutii de doi bani dintre cetatenii mai mult sau mai putin beti, certuri intre politicieni ??? Mai mult va spun, domnule, ar trebui sa auzim MAI DES lucruri frumoase despre romani, pentru a echilibra balanta (asa multi sunt cei ca dvs, care isi vorbesc de rau neamul… fie el cum o fi !)

  40. @mamica mea: m-am saturat sa tot explic faptul ca marimea populatiei conteaza doar daca toti factorii ce definesc fiecare tara sunt identici. Mai pe intelesul dvs: nu putem compara 100 de boabe de strugure cu 100 de mere. Putem compara 10 mere Golden cu 10 mere Ionatan si sa spunem care sunt mai bune.

  41. Afirmatiile obiective din articol sunt corecte (mai putin informatia cum ca ai nevoie de 39 de puncte din 42 pentru aur – de fapt, ai nevoie de mai putine si variaza de la an la an), in schimb ideea ca romanii ar fi mediocri la olimpiada internationala de matematica este incorecta.

    Ar tb facut un clasament al ultimilor 20-30 de ani (de cand participa toate tarile importante). Daca cineva este interesat, aici sunt toate informatiile de care e nevoie https://www.imo-official.org/results.aspx . Daca ar fi facut, Romania ar iesi aproape sigur in top 10.

    Daca doar top 10 vi se pare modest, ganditi-va ce ar fi sa fim in top 10 la nivel de trai. Sau putere politica. Sau fotbal. Am fi o putere. La fel si cu olimpiada de matematica: nu suntem primii in lume, dar suntem o putere.

  42. @ Ravzan Davidescu: Ma simt dator sa corectez anumite afirmatii exagerat de pesimiste.

    „Dap. În primul rând numele de “olimpiadă” e o scorneală. ”

    Nici vorba. https://en.wikipedia.org/wiki/International_Mathematical_Olympiad

    „Sunt concursuri școlare internaționale cu tradiție în blocul comunist”

    Adevarat.

    ” – țările foste comuniste fac într-adevăr selecție națională, dar în rest vine mai degrabă cine vrea”

    Nici vorba. Este adevarat ca in ani 60-70 participau in principal tari din blocul comunist. Din anii 80-90, situatia s-a schimbat cu totul.

    Tarile precum SUA, China etc. (banuiesc ca de fapt majoritatea) au un proces de selectie extrem de riguros. Mai mult, exista programe de pregatire centralizata atat a celor 6 calificati la IMO, precum si a urmatorilor 10-20 clasati dupa (multele) teste de selectie. Unele sunt atat de intense si cunoscute incat apar chiar si aici https://en.wikipedia.org/wiki/Mathematical_Olympiad_Summer_Program

    „(de obicei cei care au profesori imigranți din țările respective).”

    Nicio legatura cu realitatea.

  43. sa incerc si eu sa corectez o parere preconceputa : sunt, cred, peste 100 de concursuri scolare/olimpiade, nu toate atat de bine reprezentate la nivel national si, si mai putine international (dar exista olimpiada internationala de latina sau de astronomie- care nici nu e materie scolara, sau nu mai e )
    socotind cate judete participa, cate clase sunt antrenate – de regula VI-XII, si presupunand o cat de cat participare si in fazele locale, ar putea – „sa chemam un olimpic sa socoteasca”-, ar putea sa fie cca 100 de mii de elevi angrenati, ce a ce nu e de colo, adica „olimpicii” scolari nu sunt cativa, si cu putina straduinta ar putea fi mai mult.
    e nevoie sa se atinga in scoala/zona respectiva masa critica de la care devine o moda sau un model.
    si nici macar nu ar costa prea mult daca ar intra si internetul in modul de organizare la fazele preliminare.
    si, daca devin mai multi – ca numar- si numarul celor care nu pleaca din tara va fi mai mare!
    P.S. la fizica situatia e comparabila cu matematica, inclusiv initierea concursurilor, primii castigatori si – cred – trei din olimpiade in romania

  44. Sunt de acord cu tine .A fi cinstit si obiectiv este mare lucru in ziua de azi. As vrea sa fim primii din lume,dar acest lucru implica o schimbare in sistemul de invatamant, inseamna nu doar sa avem 10 varfuri care ar face fata oriunde in lume ci oameni integrati in societate care sa salte România in sus. Nu vad Germania si Japonia in clasamente,deci cei mai buni ingineri din lume ar trebui logic sa fie romani??

  45. Informatia pe care o aveti e complet gresita .Nu numarul de medalii conteaza ci felul cum le ai obtinut .Sunt delegatii cum este cea a USA care au spioni platiti si concurentii stiu subiectele dinainte .Koreea de Sud,Germania,Spania,Franta la fel.Nu mai vorbesc de aranjamentele facute de Regatul Unit.Nr de spioni la noi e relativ foarte foarte mic pentru ca suntem naivi si harnici ,ca orice sclav si din ce in ce mai prost platiti .Ceea ce insa nu stiu romanii insa ca nu cei mai buni ajung in lot ci cei cu pile sau ….fara scrupule..De aceea suntem asa jos…

LĂSAȚI UN MESAJ