Povestea nu e nouă: doar aliatul e altul. În 1942 am mers alături de „aliatul” german până la Stalingrad și era să fim rași ca națiune de tăvălugul sovietic; după război am avut URSS-ul ca „aliat” și istoria a consemnat nenumărate excese cauzate de implicarea sovieticilor. Astăzi ne batem cu pumnul în piept că suntem „aliați strategici” ai SUA și tropăim belicos prin Afganistan după ce am dat o raită și prin Iraq, căutând nu se știe ce, că nu prea am găsit.

Întrebarea este cât de departe ne dorim să mergem alături de acest aliat? Pentru că, deocamdată îl urmăm peste tot și îi imităm politicile, chiar dacă acest lucru înseamnă pierderi materiale și umane pentru noi. Am intervenit în Afganistan, deși nu ne-a cerut acest lucru ONU iar NATO, oricât s-ar strădui unii să ne convingă, este doar o alianță defensivă, care ne obligă să intervenim atunci când o țară din alianță este atacată, nu să invadam o țară doar pentru că unii au anumite interese.

Dar să lăsăm Afganistanul. Vom merge alături de SUA la o eventuală invazie a Rusiei? De doi ani SUA și aliații săi aduc în estul Europei trupe și tehnică de luptă pentru a „contracara” agresiunea Rusiei, agresiune pe care o vedem doar pe canalele TV occidentale. Dacă dintr-o eroare sau dintr-un calcul se declanșează un conflict care este exploatat și NATO decide să invadeze Rusia, ce facem? Ne-am gândit vreo clipă?

Să zicem că poate nu izbucnește conflictul cu Rusia. Principalul aliat al SUA în Golf, Arabia Saudita, a dat un ultimatum unui stat independent-Qatar-cerându-i să rupă legăturile politice și economice cu alt stat (Iran) și să-și închidă televiziunea Al Jazeera, principalul post de știri în limba arabă din Orient. SUA nu doar că nu a atras atenția Arabiei Saudite că întrece măsura, dar o mai și sprijină. Și, totuși, „aliatul strategic” insistă de fiecare data pe libertatea presei ca o condiție principală pentru ca o țara să fie recunoscută ca democratică. În cazul de față, SUA nu are nici o tresărire că saudiții cer închiderea unui grup de televiziune dintr-o țară suverană. Cum nu au nici o tresărire nici cu privire la crimele de război comise de saudiți în Yemen, într-un război de care nu mai vorbește nimeni.

Dar, poate că nu ne privește pe noi situația din Qatar. Să admitem asta. Ce opinie vom avea în momentul în care SUA își vor muta armele nucleare de la baza din Turcia la noi în țara? Pentru că la Incirlik nu vor mai rămâne mult, turcii având alte idei referitoare la cooperarea militară. Noi, care nu am acceptat nici exercițiile militare comune cu țările Tratatului de la Varșovia, și nici ca URSS să-și amplaseze rachete nucleare pe teritoriul nostru, cum vom reacționa când aliații noștri strategici ne vor cere să le găzduim focoasele nucleare?

3 COMENTARII

  1. Dacă NATO decide să invadeze Rusia? Înlocuim NATO cu SUA, ca întrebarea să aibă sens.
    Dacă SUA decid să invadeze Rusia, probabil că o vor face în momentul în care vor fi siguri că o pot zdrobi, o pot rupe în bucăți și o pot „reconverti”, cum au făcut cu Germania în WW2.
    Altfel, dacă SUA decid să invadeze Rusia și Rusia rămâne în picioare, probabil că istoria omenirii se va scrie în niște tonuri pe care nu ni le putem închipui.
    SUA sunt cei care au învins în toate războaiele de până acum. Ei au învins inclusiv în propriul lor război civil. 🙂 SUA sunt cei care au resurse financiare, logistice și militare cum probabil n-au nici trei sferturi din țările lumii la un loc. Dacă SUA decid să invadeze pe oricine, indicat e să fim alături de ei, altfel vom fi în tabăra greșită.
    Și, dacă până în prezent am avut timp să tot schimbăm taberele și să tot întoarcem armele, în viitor planeta va deveni in ce în ce mai mică și totul se va reduce la o singură antiteză. Zonele aflate sub influența SUA și cele ce urmează să fie „democratizate” de SUA.
    Dacă SUA decid să invadeze Rusia, e imperios necesar să rămânem lângă SUA, ca să mai avem o șansă, singura șansă.
    Desigur, peste vreo 50-100 de ani, toată planeta va fi o singură țată, SUA. Și atunci dictatura va fi cruntă. Dar, acum nu cred că merită să ne întrebăm ce va fi peste 50-100 de ani ci dacă vpm mai rezista încă 50 de ani. Ori, așa cum se preconfigurează viitorul, singura șansă de supraviețuire e alături de SUA, din păcate pentru noi, alături de SUA în condițiile dictate de SUA.
    Știu, unii nu vor asta, unii zic că n-o să fie așa. Dar, se zice că durerea are mai multe etape, iar prima este negarea… Despre mine zic că prin 2012 am ieșit din etapa „depresia” iar acum cumva încerc „acceptarea”. Știi cum se zice: „Durerea e inevitabilă, suferința e opțională”.

    • dap, si Germania avea cea mai puternica armata…

      Cat despre SUA… In Vietnam cu siguranta nu au castigat razboiul. Invazia Somaliei s-a soldat cu o retragere rusinoasa. In Afganistan se zbat degeaba de vreo 15 ani…

      • Da, Germania avea cea mai puternică armată, dar pe planetă încă existau armate care, însumându-și forțele, să i se poată opune în mod real. Apoi, Germania nu avea la dispoziție resurse naturale proprii cum au SUA. Plus că Germania nu avea nici infrastructura de război pe care o au USA.
        În Vietnam n-au câștigat războiul pentru că n-au vrut sau n-au îndrăznit să se confrunte direct cu China. Rezolvarea problemelor din Coreea și Vietnam ar fi însemnat o confruntare directă cu China și (poate) cu Uniunea Sovietică. În momentula cela SUA n-au îndrăznit. Acum, zic eu, balanța s-a mai înclinat (ușor, ce-i drept) în favoarea SUA.
        Iar, pe partea cu Somalia, Irak și Afganistan; alea n-au fost războaie, alea au fost afaceri. Alea au fost pretexte ca din bugetul federal să se transfere bani către companiile private de armament.

LĂSAȚI UN MESAJ