Si daca Rogozin avea voie sa zboare peste Romania?

Precum se stie, un avion civil nu a fost lasat sa intre in spatiul aerian romanesc pe motiv ca la bordul sau se afla vicepremierul rus, care avea interdictie sa intre in UE.

Fapta a fost prezentata ca o mare victorie a Romaniei care, iata, mai pune niste bete in roate Rusiei. Sute de keyboard warriors au sarit sa sarbatoreasca „succesul”, majoritatea din Republica Moldova.

Evident, rusii au reactionat, iar razboinicii tastaturii au inceput sa faca scandal: cum adica ne ameninta Rusia?!

Ei, bine, pentru cei care sustin ca interzicerea accesului acelui avion in spatiul aerian romanesc se bazeaza pe regulile UE, sa ne amintim ca in luna decembrie a anului trecut o aeronava civila la bordul caruia se afla Rogozin a primit permisiunea de survol fara nici o problema iar Ministerul de Externe a explicat ca sanctiunile impuse de UE nu interzic survolul spatiului aerian al statelor membre de catre persoane aflate in aeronave care efectueaza curse regulate:

„Regimul sanctionator instituit la nivelul UE prin Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind masuri restrictive in raport cu actiunile care submineaza sau ameninta integritatea teritoriala, suveranitatea si independenta Ucrainei nu interzice survolul prin spatiul aerian al statelor membre UE al persoanelor care figureaza pe lista de sanctiuni, care calatoresc la bordul unor aeronave care efectueaza zboruri regulate. Instituirea unei astfel de sanctiuni ar fi contrara dreptului international public, in mod deosebit dispozitiilor Conventiei privind aviatia civila internationala, semnata la Chicago, la 7 decembrie 1944” (MAE).

Asadar, anul trecut nu se incalca nici o decizie UE. Anul acesta, insa, interpretam exact invers.

Inca o data in conflictul americano-rus, romanii au fost pusi sa scoata castanele fierbinti din cuptor. Culmea e ca ne hahaim in continuare in timp ce zgandarim ursul printre gratii, fara sa veden ca usa de la cusca e deschisa.

7 COMENTARII

  1. Zgândărim ursul, e adevărat!
    Dar e vorba de un urs slab și jigărit. Un urs mor de foame și plin de purici.
    Un urs care nu poate străbate două mile fără să cadă în genunchi și să se facă de râs!
    Da, e o răutate ce facem, zgândărind acest urs. E ca atunci când necăjești un dizabilitat.

    • Era o caricatura acum vreo doi ani cu niste copii intr-o clasa. Ucraineanul, ascuns in spatele americanului, arunca in rus cu ghemotoace de hartie.

      Ni se potriveste si noua. Din pacate si in ww2 am crezut ca, bine protejati de nemti, ne putem permite orice. Si ne-am luat-o pe cocoasa. Nu vrem sa invatam din istorie.

      O fi ursul asta jigarit, desi, din ce am vazut in Siria, stie sa loveasca binisor. Hai sa nu mai muscam din propaganda, oricui ar apartine si sa ne orientam strict spre interesele noastre.

  2. Bună analogia cu ursul jigărit. Rușii chiar mor de foame, iar Putin își bate de ei … cum vrea. În opinia mea Rusia nu a fost și nici nu este vreun exemplu pozitiv economic sau militar, ținând cont de câtă sărăcie e în Rusia. Pe lângă asta au distrus și saracit Ucraina. La fel au făcut și cu Moldova și la fel au făcut și cu noi in trecut. Orgoliu in mațe goale, dar umplute cu vodcă și sărăcie. Asta e populația de rând a Rusiei. Mai bine își văd de sărăcia lor.

  3. România nu e o țară care să poată să aibă strategie de dezvoltare nici măcar în zona economică, unde e mai ușor. Iar când a încercat așa ceva (anuii 70, Ceaușescu), a ieșit o nenorocire (vezi planurile absurse ale lui Ceaușecu, în baza cărora am luat creditele FMI pe care n-am fost în stare să le plătim la timp).
    România, când a fost să fie puternică, n-a fost puternică prin ea însăși ci datorită slăbiciunii celro din jur. Vezi întregirea de la 1918, care, cu tot curajul cu care am trecut Carpații și cu tot eroismul de la Mărăști, Mărășești și Oituz, nu s-ar fi făcut dacă conjunctura n-ar fi făcut ca Rusia și Austria să fie slabe în acel moment Mai mult, după WW2, când armata română a dat dovadă nu doar de mai mult eroism ci și de o mai bună coordonare, conjunctura a fost cea care a făcut să fim unde am fost.

    „Hai sa nu mai muscam din propaganda, oricui ar apartine si sa ne orientam strict spre interesele noastre.” Foarte bun îndemnul acesta! Militar vorbind, dar nu numai, interesul României, după cum am arătat, e să fie înconjurată de vecini slabi! De aceea cred că România ar trebui să trateze Ucraina cu aceeași atenție cu care tratează și Rusia. De aceea cred că România trebuie să depună toate eforturile posibile ca nu doar Rusia să devină mai slabă, dar și Turcia.
    Și, de aici, rezultă niște teme pe care România ar trebui să le susțină intens, cum ar fi:
    – Consolidarea unui stat al kurzilor – pentru că asta ar ajuta dacă nu la fărâmițarea Turciei, măcar la ținerea ocupată a acesteia.
    – Independența Kosovo și eventuala unire a acestuia cu Albania – pentru că o Serbie puternică și unită reprezintă o amenințare pentru România.
    – Federalizarea Ucrainei, și încurajarea/sprijinirea iredentismului polon.
    – Independența față de Rusia a tuturor etniilor care vor asta
    – Independența Padaniei și a Cataloniei pentru slăbirea țărilor unde elementul românesc este încă semnificativ (prin migrație).
    – Iar, în final, federalizarea Uniunii Europene și transformarea euroregiunilor in subiecte federale, astfel ca UE să treacă de la o Europă a națiunilor (cu 27 – 28 de țări) la o Europă a euroregionilor și a statelor-regiuni, care, în loc să fie consolidate pe identități naționale, să fie clădite pe identitatea comună europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ