Pentru ce?

A făcut senzaţie un sondaj de opinie conform căruia numai 38 la sută dintre români ar pune mâna pe arme în caz de război pentru a-şi apăra ţara. Multă lume s-a indignat, că, vezi, Doamne, românii nu mai sunt patrioţi, că nu e bine şi că trebuie luate măsuri.

Că, după ei, patriotismul e ca benzina: e suficient să o pui în rezervor pentru ca maşina să meargă. Patriotismul nu se impune, se câştigă; o ţară care nu oferă nimic poporului nu poate să ceară să fie apărată de acesta, mai ales în condiţiile în care tot mai mult „ţara” este formată nu din norod, ci din „tagma jefuitorilor”.

Întâi de toate, ce mai este românesc în ţară asta? Destinul nu ni-l mai hotărâm noi, ci ambsadori ai unor Puteri străine. Românii nu mai au puterea de a decide nici măcar să impoziteze profitul obţinut de companiile transnaţionale; acelea vin, cer facilităţi, cer ajutoare de stat, angajează nişte sclavi pe salariul minim, vând marfa şi, în loc să plătească impozit pe un profit pe care în Germania sau Franţa abia l-ar putea visa, îşi ascund banii prin contracte de consultanţă, deşi impozitul pe profit în România e la jumătate faţă de Occident.

Marile bănci ai căror şefi ne dau nouă lecţii de economie şi ne învaţă să acceptăm să muncim pe salarii cât mai mici nu au plătit impozite de ani de zile pentru că au apelat la o inginerie financiară: iau împrumut cu dobândă mare de la banca-mamă din străinătate şi dau credite cu dobânzi mici în România. Se cheamă, deci, că sunt pe pierdere. În ţară, pentru că banca-mamă şi-a transferat profitul pe seama diferenţei de dobânzi.

Pentru ce ar lupta românul? Pentru a proteja investiţiile străinilor care ne jefuiesc? Pentru a apăra „câmpul tactic” cu care este controlat eşichierul politic pentru ca nu cumva vreun politician român să se trezească vorbind despre interesele naţionale? Să moară pentru dreptul de a munci pe doi lei?

Pentru ambasadorul american care ne spune ce avem voie să facem ori pentru birocraţii de la vârful Uniunii Europene care decid mereu în defavoarea noastră? Pentru ca Occidentul să-şi asigure un standard de viaţă cât mai înalt pe seama fraierilor din coloniile din Est?

Din păcate, la asta se reduce totul. Că nu vedem sau nu vrem să vedem, încă, situaţia, este altceva.

LĂSAȚI UN MESAJ