Lupeni ’29

A trecut neobservată aniversarea, pe 6 august, a 88 de ani de la greva minerilor de la Lupeni şi de la reprimarea sa sângeroasă de către Armata. Nu ne place să ne amintim pentru că în contextul politico-economic actual, salariatul trebuie să ştie că este fără nici un drept. Că patronatul are toate atuurile şi dacă nu-i convine, nu are ce face.

În 1929, salariaţii îşi cunoşteau drepturile şi erau conştienţi de forța pe care o reprezintă. La fel şi patronatele ştiau că pot apela la oamenii politici pentru a reprima orice tentativă de răzvrătire.

Încă din 1918, imediat după Unire, greva tipografilor din Bucureşti a fost reprimată cu mitraliere de Armată.

Au urmat grevele din 1920, când muncitorii cereau demilitarizarea fabricilor şi dreptul de a se organiza în sindicate.

Iarăşi Armata s-a umplut de glorie împuşcând muncitorii neînarmaţi. Lupenii s-au înscris în acelaşi registru al intervenţiei trupelor militare contra greviştilor. Ce cereau minerii? Să nu mai moară de foame. Revendicările lor au fost respinse de conducerea minei, care a apelat la Armată pentru a reprima greva.

Nu e lipsit de importantă nici faptul că, în vreme ce proprietarii minei erau liberali, guvernarea era ţărănistă; masacrul ce a urmat fiind speculat politic. În a doua zi a grevei, pe 6 august 1929, gloanţele ucid pe loc 28 de mineri. Alţi 200 sunt răniţi. În final se numără 68 de morţi, unii dintre ei împuşcaţi în spate. Înmormântarea minerilor se face cu pază armată, pentru a preveni revoltele. După ceremoniile religioase, se declară stare de asediu, populaţiei fiindu-i interzis să mai iasă din case după ora 8 seara.

E bine să ne amintim de astfel de momente ale istoriei noastre. Pentru ca să nu le repetăm. În urmă cu câteva zile, la o fabrică de confecţii din Prahova, patronul străin a început să-i înjure şi să-i ameninţe pe salariaţii care-i cereau să le plătească la timp leafa şi aşa mică.

„Animalelor, ţărani nenorociţi, duceţi-vă dracului!”, le-a spus el muncitorilor.

Muncitorii de la o fabrică din judeţul Cluj, care au protestat în decembrie, au fost obligaţi să demisioneze de conducerea întreprinderii cu patronat italian.

În luna mai, acelaşi lucru s-a întâmplat la o fabrică din Bistriţa, cu patronat german, care primise ajutoare de stat de la Guvern în valoare de 10 milioane de euro.

Desigur, nu se compară cu represiunea de la Lupeni, dar să ne amintim de Pungeşti, când Jandarmeria a fost pusă de autorităţi în slujba unei companii private iar Guvernul a instituit „zona specială de siguranţă publică”, în fapt un fel de „stare de asediu”, denumită altfel, în care nu erau permise adunările publice şi ieşitul din case după ora 18.00.

LĂSAȚI UN MESAJ