Neam prostit

Dacă te uiţi la televizor, la emisiunile de divertisment, chiar şi la cele politice ori sportive, cu greu vei putea crede că neamul acesta l-ar fi putut da pe Eminescu. Nu doar pentru că nivelul glumelor este mai jos de genunchiul broaştei sau că principalul argument al unei dezbateri politice este „ba pe-a mă-tii”, ci, în principal pentru că emisiunile reflectă cu prisosinţă gradul de inteligenţă al poporului.

Pentru că dacă nu ar aprecia acest gen de umor, acest gen de argumentaţie, nu ar exista public pentru aceste emisiuni. Din păcate, publicul nu este format doar din adulţi; copiii se uită şi ei, văd şi prind repede vocabularul şi modul de a pune problema şi le copiază. Oricâtă bunăvoinţa ar avea profesorul de română să-l înveţe ceva pe elev, nu mai are nici o şansă: deja şabloanele i s-au fixat în limbă şi din „ba, ejti nebun?!” nu-l mai scoţi.

De la vocabular şi argumentaţia şchioapă până la pretenţia de a fi atotştiutori nu e decât un pas. După ce că nu au o nici măcar elementele de baza ale culturii generale, mulţi români au pretenţia că se pricep la orice. Iar reţelele sociale le-au dat tribuna de la care pot emite inepţii pe post de judecaţi de valoare. Orice puştan cu două-trei tulee la nas se ia la trântă cu chimia, fizica, literatura sau chiar cu bunul-simț şi, în aplauzele galeriei, concluzionează că generaţii întregi de oameni de ştiinţă au fost nişte dobitoci pentru că nu şi-au dat seama de adevărul fundamental care i s-a arătat lui.

Într-o ţară normală, în timpuri normale, astfel de excese ar fi trecut nebăgate în seamă, din păcate, la noi se transformă în adevăruri absolute cu efecte asupra sănătăţii sau politicii. Pentru că, dacă acum 30 de ani, prostul clasei ar fi urlat pe uliţă îndemnând lumea să nu se vaccineze primea cel mult câteva bastoane de la şeful de fost pentru tulburarea liniştii publice. Astăzi, însă, dacă face acelaşi lucru pe Facebook primeşte aplauze şi lumea îi urmează sfaturile. Şi nu e vorba numai despre vaccinuri, ci despre multe alte probleme pe care unii nu reuşesc să le înţeleagă. Are sarea iod?

Ne otrăveşte Guvernul, anunţă atotştiutorul care nu se gândeşte o secundă că deficienţă de iod din organism determina creşterea în volum a glandei tiroide, a „gușei”, cum se spune în limbaj popular. Te cruceşti când vezi câţi idioţi au muşcat ideile ălora care susţin că Pământul este plat deşi ei folosesc constant GPS-ul pentru a se orienta.

Suntem o naţiune care a reuşit, în mai puţin de 30 de ani, să atingă cote nebănuite ale prostiei, refuzând educaţia şi respingând bunul-simț.
Până la urmă cum se scrie corect: „neam prostit” sau „ne-am prostit”? Nici nu mai contează, e acelaşi lucru!

LĂSAȚI UN MESAJ