În trecut

Într-o zi va trebui să facem o pauză şi să ne gândim la ceea ce am distrus în ultimele trei decenii. Şi nu e vorba doar de fabrici, uzine, de lucruri materiale, ci şi de idei şi sentimente.

Pentru că pe lângă distrugerile pe care le-am făcut infrastructurii economice, mediului – prin tăierea pădurilor – educaţiei, sănătăţii, am distrus şi o bună parte din relaţiile interumane. Azi nu mai vrem să ştim ce este compasiunea, nu mai ştim să întindem o mână de ajutor unui năpăstuit, ci răcnim din toţi rărunchii despre leneşi şi asistaţi.

Am fost orbi şi surzi la avertismente şi astăzi ne trezim că pământul nu ne mai aparţine, că este cumpărat de străini, că retrocedăm aiurea inclusiv clădiri şi terenuri ai căror proprietari au fost deja despăgubiţi de fostele regimuri, că plătim cu ochii închişi tot felul de datorii inventate.

Dar cea mai mare problemă a noastră, ca popor, este lipsa oricărui orizont, a oricărei ideologii naţionale. Toate popoarele din jurul nostru ştiu ce vor şi au un plan; noi ne complacem într-o bizară mediocritate şi repetăm sloganurile inoculate de alţii. Noi nu ne pregătim pentru viitor, ocupaţi să retrăim şi să repetăm trecutul.

Ruşii s-au declarat salvatorii civilizaţiei şi stavilă contra decadenţei Occidentului, maghiarii lucrează intens pentru refacerea „Ungariei Mari”, sârbii merg pe acelaşi drum încercând, întâi, să recâștige Kosovo, ucrainenii marşează pe un naţionalism agresiv cu sprijin american, bulgarii se orientează spre alianţe economice şi îşi caută drumul. Cam toată lumea ştie ce are de făcut. Noi nu. Şi nici nu considerăm că avem nevoie de un plan.

La un secol de la Marea Unire suntem mai dezbinaţi că niciodată. Iar tragedia nu este că suntem dezbinaţi, ci că nu avem de gând să ne adunăm cu toţii sub acelaşi steag pentru a scoate ţară din mlaştină. Fiecare tragem în câte o parte şi rezultatul este că am încremenit în proiect, în vreme ce istoria trece pe lângă noi.

LĂSAȚI UN MESAJ