Un Nobel pentru viitoarea doamnă dictator

Aung San Suu Kyi
Aung San Suu Kyi

Aung San Suu Kyi este o doamnă aparent fragilă, cu un zâmbet enigmatic, care a cucerit Occidentul ca lider al Opoziției din Myanmar. În 1991 a primit Premiul Nobel pentru Pace după ce a petrecut mulți ani în arest la domiciliu, iar, după lupte politice de ani de zile, în 2015, partidul său a câștigat 86% din locurile din Parlament.

Neputând să fie președinte din cauza unor clauze din Constituție (soțul și copiii săi sunt cetățeni străini), pentru ea s-a creat funcția de Consilier de Stat, fiind, însă, de facto, liderul țării.

Myanmar a trecut anul acesta printr-o gravă criză umanitară: Armata a declanșat o serie de violențe asupra etnicilor Rohingya, de religie majoritar musulmană și, minoritar, hindu. Rohingya nu sunt recunoscuți ca parte a celor opt „rase” ale țării și nu au cetățenie, nu au dreptul la educație gratuită, la libertatea de mișcare și nici să ocupe funcții administrative.

Deși rădăcinile lor ajung până în secolul VIII, guvernul din Myanmar îi consideră imigranți ilegali și a dezlănțuit campanii violente împotriva lor în mai multe rânduri din 1978 încoace . Ultima astfel de campanie s-a petrecut anul acesta, când peste 600.000 de etnici Rohingya au fugit în Bangladesh.

Occidentul, care consideră că Myanmar duce o politică de apartheid față de Rohingya, se aștepta ca noul lider al țării, doamna Aung San Suu Kyi, să ia atitudine și să interzică militarilor să-i mai persecute pe aceștia.

Dar asta nu s-a întâmplat. Iar New York Times se întreabă dacă nu cumva întreaga lume a citit-o greșit pe Aung San Suu Kyi. Mai ales că, spune publicația americană, au existat anumite semne anterioare care, însă, nu au fost luate în seamă.

De exemplu, într -un interviu BBC din 2013, ea a respins brutal întrebările legate de creșterea violenței împotriva Rohingya, spunând că budiștii au fost, de asemenea, înlăturați din casele lor și că există frică „de ambele părți”. Întrebată de ce violența a afectat în mod covârșitor musulmanii, ea a evitat să răspundă, spunând că budiștii trăiau cu teama de „puterea musulmană globală”.

Dar, spune New York Times, acest gen de episoade nu au fost luate în considerare, oamenii politici fiind orbiți de legenda creată de doamna Aung San Suu Kyi. Liderii occidentali au continuat să o sprijine, construindu-i legitimitatea în timp ce au presat guvernul de tranziție din Myanmar să organizeze alegeri care ar fi trebuit să o aducă la putere.

Publicația amintește că în Occident există o lungă tradiție pentru sprijinirea „liderilor salvatori”, de la Hamid Karzai (Afganistan), Paul Kagame (Rwuanda) până la Omar Hassan al -Bashir (Sudan). Chiar și Robert Mugabe (Zimbabwe) a fost văzut ca un lider democrat, ajungând, în final, un dictator.

„Doamna Aung San Suu Kyi nu este domnul Kagame sau domnul Mugabe, dar după mai puțin de 20 de luni de activitate, arată indicii ale trăsăturilor care definesc astfel de lideri”, consideră New York Times.

După ce a ajuns la putere, a început să oprească activitatea multor activiști și ONG- uri care au ajutat-o, iar acum, consideră unii foști colaboratori, începe să construiască un cult al personalității.

Zeci de persoane au fost acuzate pe baza unei legi care limitează criticile guvernului, un ecou al încarcerării disidenților sub dictatura militară.

LĂSAȚI UN MESAJ