Micii prieteni ai lui Torquemada

Torquemada

Într-un liceu din oraș, un elev decide că nu mai dorește să fie creștin și se hotărăște să devină adept al unei religii “păgâne”, care venerează zeii antici.

Are peste 16 ani, e vaccinat, și conform legii, are dreptul să-și aleagă ce religie dorește.

În același timp constată că în liceu funcționează – ilegal în opinia sa – un paraclis în care s-ar organiza slujbe și decide să facă o plângere către autoritățile competente pentru a-l desființa.

Până aici, iarăși suntem pe lege, dreptul de petiție este garantat de Constituție. Ceea ce urmează, însă, pare desprins din Evul Mediu spaniol, când Torquemada, Marele Inchizitor, decidea cine este și cine nu este un bun creștin, condamnându-i la moarte pe cei care cădeau examinarea.

O seamă de elevi au decis că “păgânul” atentează la credința strămoșească, și, prin urmare, trebuie izolat și pedepsit.

Că dacă nu crede în Dumnezeul ortodox, nu mai are ce cauta în liceu, că trebuie anunțați preoții despre “devierea” de la dreapta credință, și, mai ales, ăsta micu’ trebuie pârât în permanență profesorilor.

Spiritele se încing, intră în scenă și un prof de religie, colegii apasă pedala numidu-l “satanist” iar niște fătuci care se declară extrem de evlavioase se apucă să amenințe pe oricine îndrăznește să le spună că au depășit limita.

De acum nu mai este nimic nici normal și nici constituțional.

Creștinismul nu este religie de stat, nu poate fi impus nimănui și nici nu poate fi o justificare pentru a încălca legea.

Drepturi? Libertăți?

Cred că pe undeva s-au pierdut niște idei care ar fi trebuit să fie predate la lecțiile de educație civică: ideea de libertate individuală, de libertate a alegerii, dreptul la libertatea de conștiință.

Aceste drepturi nu pot fi încălcate sub nici un pretext, cu atât mai puțin sub pretextul aducerii pe calea cea dreaptă a religiei sau pentru a pedepsi o persoană care nu împărtășește aceeași credință.

În paranteză să notăm că la un alt liceu din oraș o adolescentă a fost forțată să se transfere pentru că a reacționat violent după ce colegii, instigați de dirigintă, au numit-o “satanistă” un an întreg iar într-o pauză i-au pus o lumânare la căpătâi într-un ritual de “exorcizare”.

Revenind la primul caz, este extrem de interesant un lucru: înainte de 1989 nici prin gând nu le trecea pionierilor să-și spioneze colegii și să-i pârască profesorilor pentru că n-ar fi suficienți de devotați cauzei comuniste.

Astăzi, în schimb, să aud niște copii de liceu că fac promisiuni de genul “dacă mai aflu ceva de el, anunț direcțiunea școlii” sau “voi face în așa fel încât să închid gura celor care comentează” îmi dă fiori reci.

Asta nu mai este religie, este inchiziție. Să scrii despre libertatea de exprimare și să te întrebe, răstit, un puștan de ce ești împotriva Credinței, pare o faza luată direct din Cambodgia khmerilor roșii.

LĂSAȚI UN MESAJ