Dacă e bun, înseamnă că e rău

Dac? e bun, înseamn? c? e r?u

Istoria o scriu învingătorii.

În cazul României de după 1989, istoria scrisă de învingători este pusă în slujba unei ideologii care a făcut ca țara noastră să devină laborator experimental pentru testarea noilor teorii economice.

Printr-o inteligentă manipulare, s-a inoculat ideea că înainte de 1990 nu era nimic bun în țară. Nu doar că nu era libertate (ceea ce este adevărat) dar nimic din ceea ce se întâmpla în economie, în educație, în sănătate sau în alte domenii nu era bun și a fost nevoie să vină Revoluția ca să se schimbe toate în bine. Cine a trăit acele timpuri știe, însă, că nu era chiar așa.

De ce a fost nevoie să fie demonizat tot ceea ce exista înainte? Foarte simplu: pentru a construi o nouă realitate care să permită clădirea ideii că acum trăim în cea mai bună lume posibilă, că salariile de doi lei, sistemul sanitar deficitar și educația ajunsă la genunchiul broaștei sunt normalitatea.

Noile generații care nu știu de relațiile sociale anterioare căderii comunismului sunt învățate să urască tot ceea ce e legat de sistemul politic anterior. Codul muncii care acordă drepturi salariatului, de exemplu.

Angajatul nu trebuie să aibă drepturi în raport cu capitalistul, pentru că ar însemna să ne întoarcem la comunism, prin urmare, facem un Cod al muncii care să dea drepturi doar companiilor.

Salariu echitabil care să-ți permită să trăiești decent și să mai și economisești? Altă idee comunistă care trebuie combătută! Concediu plătit? Educație gratuită până la cel mai înalt nivel?

Acces la servicii de sănătate? Niște idei marxiste care nu-și mai au locul în noua societate!

Culmea este că tinerii le acceptă. Acceptă să fie sclavii unui sistem economic profund inechitabil, care nu răsplătește munca și care încurajează evaziunea, furtul și ingineriile financiare.

N-aveți voie să aveți voie!

Nu spun că sistemul era perfect, nici măcar nu insist că ar fi supraviețuit în afara controlului exercitat de partid.

Dar actualul sistem a reușit să facă mult mai mult rău țării și oamenilor. Pentru că în România nu avem capitalismul clasic.

Dacă am fi avut o economie ancorată în realitate, nu am fi avut patru milioane de români expatriați. Dacă salariile ar fi fost decente, românii nu ar fi devenit refugiați economici.

Dar politicienii, ghidonați de companii, au ținut nivelul lefurilor cât mai jos posibil și au distrus relațiile de muncă, au modificat legislația economică astfel încât salariații să fie forțați să accepte lefuri tot mai mici pentru ca firmele să obțină profituri cât mai mari pe care, apoi, să le exporte în țările-mamă, fără să mai plătească impozite în România.

LĂSAȚI UN MESAJ