Poveste dintr-o tara indepartata

La o Scoala de Intelepciune dintr-un orasel aflat intr-o provincie indepartata, mintile luminate din Sfatul Inteleptilor au decis ca toti angajatii care se invart cu treaba sau nu prin curte sa poarte pe piept cate o tablita cu numele si prenumele.

Asa cum sclavii din Roma isi purtau numele stapanului, ca sa stie cetatenii a cui proprietate este fiecare.

Auzind hotararea data de inteleptii care conduceau lacasul de studiu, tare s-au mai bucurat invatatii.

Macar pentru faptul ca de-acum incolo nu vor mai uita cum il cheama pe fiecare si, adusi cu vreo pricina in fata Sfatului, vor sti sa spuna cine sunt si ce cauta prin cladire.

Apoi, ganditi-va ce usurinta va fi pentru vistiernicul Scolii cand va fi ziua de leafa: va cunoaste cine si-a incasat galbenii si cine nu si nu va mai pati rusinea de a a da de doua sau chiar de trei ori leafa aceleiasi persoane.

Nu mai zicem de Inteleptul Inteleptilor, luminat fie-i numele si fata curata, care, cand va mai da pe la Scoala de Intelepciune, intors din vreuna din calatoriile sale, va sti cine e invatat si cine e invatacel, ca doar nu o sa-si ocupe mintea cu prostii…

Dupa ce strigara de trei ori «Ura» si de alte trei ori «Sa traiasca!», invatatii s-au incolonat frumos, s-au luat de maini, ca sa nu se piarda, si au plecat acasa, fiecare cu bulina rosie sau cu bulina neagra in piept dupa cum fusesera sau nu cuminti in ziua aceea.

Inteleptul Inteleptilor ii privea cum merg frumos aliniati si-i dadura lacrimile. Apoi tresari brusc cand isi dadu seama de grozavie:

„Pe diploma mea! Daca astia isi schimba tablitele intre ei”?!

LĂSAȚI UN MESAJ