N-am fost tot timpul în genunchi

Îmi zice un cititor, referitor la articolul de ieri, că trebuie să ne supunem puternicilor lumii, că noi, nefiind cine știe ce la nivel planetar, nu avem altă șansă decât să acceptăm tot ceea ce ni se întâmplă.

Dar, oare așa o fi? Noi, în istoria noastră am stat tot timpul cu capul plecat, neîndrăznind nici să tușim ca să nu-i supărăm pe cei care ne jefuiau? Pentru că azi asta se întâmplă: suntem jefuiți și de unii și de alții și, în plus, trebuie să le mulțumim pentru asta.

Romania in 1968, dupa ce a condamnat invazia Cehoslovaciei, in pericol sa fie invadata de Armatele Tratatului de la Varsovia. Conform Larry L. Watts.

Oricât s-ar supăra unii, relația noastră cu UE sau cu SUA nu este una principială, de parteneri. Fix, ca într-o vorbă din anii ’50, relațiile noastre sunt de genul noi le dăm petrolul și, în schimb, ei ne iau gazele. Și totuși, între 1960 și 1989, politica externă a României a fost altfel.

România a refuzat să intervină în Cehoslovacia, ba a și condamnat intrarea armatelor țărilor din Tratatul de la Varșovia pentru a înăbuși Primăvara de la Praga.

Cât timp a existat Tratatul Varșovia, România a refuzat să se supună cerințelor URSS care îi cereau să predea comanda Armatei comandanților militari ruși, să accepte trupe străine pe teritoriul național pentru exerciții militare sau amplasarea de armament nuclear. România a condamnat invazia Afganistanului de către URSS, a refuzat să considere SUA și țările occidentale drept potențiali agresori.

România a deschis relații oficiale cu RFG și a fost printre primele țări care s-au pronunțat pentru reunificarea Germaniei. Când URSS a cerut sateliților săi să rupă relațiile cu Israelul, România a refuzat și a continuat să joace un rol major în procesul de pace din Orientul Mijlociu.

România a intermediat între SUA și Vietnam încetarea războiului și a convins China să între în Organizația Națiunilor Unite. Au fost vremuri mult mai grele decât cele de acum, în care țara era amenințată cu invazia și, totuși, nu a cedat. A căutat alianțe, a căutat să-și asigure sprijin, dar nu a îngenuncheat. A continuat să sfideze Moscova în ciuda presiunilor la care era supusă. Și, ce să vezi?! URSS a fost nevoită să țină cont de poziția României.

Cel puțin în privința Tratatului Varșovia, URSS nu a putut să-l transforme nici într-o armă politică și nici nu a reușit să obțină controlul asupra Armatei Române, așa cum controla armatele celorlalte țări.

Ce avem astăzi? Armata este sub control militar străin. Politica externă este decisă la Berlin. Avem trupe în Afganistan, noi, cei care am condamnat intervenția militară sovietică în această țară. Ne ferim ca dracu de tămâie de China, noi cei care am avut relații privilegiate cu această țară și care i-am obținut locul în Consiliul de Securitate al ONU…

Publicat in Desteptarea

LĂSAȚI UN MESAJ