În țara în care analfabetismul lupta cot la cot cu sărăcia, un scandal politic la un târg de carte pare să fie o idee demnă de un autor absurd. Dar cum trăim în România, nu ne mai miră decât gradul de ipocrizie al unei societăți care dezgroapă instrumentele unor regimuri totalitare pentru a-și promova propria agenda.

Faptul că niște cărți scrise de Dan Voiculescu sau de Adrian Năstase sunt văzute ca reprezentând un pericol de către partea “rezistență” a societății și se organizează boicoturi la adresa editurii care le-a lansat amintește de rugurile în care naziștii ardeau cărțile autorilor indezirabili.

Iar pentru ca ipocrizia să atingă noi culmi, să mai amintim că, în vreme ce o doamna a demisionat dintr-o asociație a editorilor în semn de protest pentru că o editura privată a scos cartea scrisă de Dan Voiculescu, nu a reacționat nimeni la faptul că la târgul de carte s-a lansat și o lucrare scrisă de Adolf Hitler.

Atât naziștii cât și comuniștii erau îngroziți de puterea pe care o aveau cărțile. Naziștii, după cum am spus, le ardeau în piața publică în cadrul unor ceremonii grandioase. Comuniștii se mulțumeau doar să le retragă din biblioteci și să le recicleze. Dar scopul era același: ceea ce au scris autorii nu trebuia să ajungă la public.

Deocamdată, în România, nu se poate interzice o carte. Nu că nu s-ar dori. Nu că nu ar fi suficienți cetățeni cu mintea odihnită care să fie convinși că ar fi un lucru bun. Dar încă e nevoie de salvarea aparențelor. Încă facem parte dintr-o structura care, bună-rea, are niște reguli. Așa că se apelează la alte soluții: mișcări civice, activism social, demisii teatrale.

Nici nu mă miră că o bună parte din societate e în extaz față de aceste spectacole. Sau că îi admira pe unii care-și spun “jurnaliști-activiști”. Ori că se consideră că o înjurătură e mai valabilă decât un argument. În fond, ce voiam să iasă dintr-un sistem educațional subfinanțat și permanent bulversat de “reforme”? Genii?!

Întrebarea este de ce le e teamă de cărțile scrise de Voiculescu și Năstase? Cumva pentru că ambii vorbesc despre procesele și condamnările lor într-un moment în care se depun eforturi imense să se pună batista pe țambal?

LĂSAȚI UN MESAJ