Tăcerea celor 99%

La nivel global, 1% din populație este atât de bogată încât deține o avere egală cu cea a celorlalți 99% dintre pământeni. În România, ca să fii inclus în procentul celor 1% e suficient să câștigi 1.000 de euro pe lună. Dacă 1.000 de euro vi se pare puțin, imaginați-vă din ce trăiesc cei din procentul de 99%.

Scriitorul Vasile Ernu concluzioneaz că, dincolo de sărăcia îngrozitoare pe care o descriu aceste cifre, agenda politică nu are nici o legătură cu această realitate. Tot ceea ce se discută de către politicieni, intelectuali, agenții de influență, ceea ce se scrie în presă, pe rețelele sociale, are legătură doar cu problemele celor 1%.

Nimic despre restul populației care nu este prezentă în nicio dezbatere, pe nicio agendă și despre care, mai ales, nu se cunoaște nimic. Fiscalitatea în România este subordonată intereselor celor 1%, politicile sociale – la fel, dezbaterea politică, mesajele „societății civile”, până și ambasadorii, până nu demult, comunicau numai cu cei 1% capabili să producă valuri în societate.

Pentru România, restul de 99% nu contează. Nu câștigă suficient ca să fie băgați în seamă, nu ridică glasul, nu ies în stradă. România celor 1% nici nu știe care e starea lor, ce-și doresc, ce interese au, cum ar dori să fie țara asta. Practic, nu mai există instrumentele care să adune și să prelucreze aceste informații. Resursele publice sunt dirijate în interesul celor 1% care fac scandal.

Restul populației face exerciții de supraviețuire în liniște. Trăiește în liniște, moare în liniște. Ciocnirea dintre cele două Românii se produce la alegeri. Când cei 1% constată cu stupoare că țara a votat, din nou, greșit.

Că populația „needucată” nu știe să voteze, că, în ciuda scandalului făcut, în ciuda „dovezilor” prezentate, a „argumentelor”, realitatea din urnă diferă enorm de realitatea dorită de ei. Și atunci se revoltă din nou și cer criterii suplimentare pentru participarea la vot, să nu mai voteze toți proștii, toți știrbii, toți sărăntocii…