Un Cuza avant la lettre

0
2

Istoria povestește prea puține despre un domnitor care a luptat mult pentru Unirea Principatelor, pregătind momentul 1859 și care, la fel ca Al. I. Cuza, mai târziu, a sfârșit în exil, alungat din țară de comploturile conaționalilor.

Este vorba despre Grigore Alexandru Ghica, care a domnit în două rânduri în Moldova și care, în afara unor reforme – organizarea agriculturii și a învățământului public, scăderea taxelor vamale, desființarea robiei țiganilor și abolirea cenzurii în presă – a militat masiv pentru Unire. De altfel, libertatea presei și poziționarea sa explicită în rândurile unioniștilor au determinat o ruptură cu boierimea conservatoare care va unelti pentru a-l detrona.

Atitudinea sa unionistă nemulțumea deopotrivă Poarta Otomană cât și Austria, aceasta din urmă temându-se că un stat român puternic la granițele ei ar putea provoca probleme în imperiu din partea supușilor de origine română. Ceea ce avea să se și întâmple mai târziu.

Turcii se temeau și ei de posibilitatea ca, odată unite, Principatele să-și obțină independența, lucru care ar fi atentat serios la câștigurile diverșilor intriganți care obțineau foloase însemnate din vânzarea domniilor. Așa se face că, la 1856, Poarta Otomană decide detronarea domnitorului.

În locul său, conducerea țării este preluată de marele vornic Teodor Balș, un fost protejat de-al lui Ghica dar care era împins de soție să uneltească pentru a se urca pe tronul Moldovei. Nu va reuși decât să fie numit caimacam (locțiitor de domn). «Balș și-a luat postul în primire în zgomotul tunurilor austriace. Prin Piața Palatului a trecut în revistă detașamente moldovenești și austriece și a intrat în palat între doi generali austrieci.

Atît comandantul trupelor de ocupațiune cît și consulul Gödel-Lannoy arătau pe față cea mai vie mulțămire. Caimacamul găsind pe miniștrii predecesorului său cu demisiile date acestuia și primite, ei girînd numai în chip provizoriu afacerile, s-a grăbit să numească la toate departamentele pe antiunioniștii cei mai hotărîți», scrie memorialistul Radu Rosetti.

Ce căutau austriecii în context? Moldova se afla sub ocupație militară austriacă în timpul Războiului Crimeei.

Imediat după ce s-a văzut cu sacii în căruță, Teodor Balș a dezlănțuit prigoană împotriva unioniștilor și funcționarilor fostei administrații. În locul lor au fost puși în funcții cei care se declarau antiunioniști, chiar dacă nu aveau nici pregătirea și nici moralitatea de a ocupa acele scaune.

Ispravnicii au fost puși să smulgă petiții împotriva Unirii, totul sub supravegherea și consiliul trupelor austriece. Ba, mai mult, ne povestește Radu Rosetti, al căruit tată fusese cumnat cu Teodor Balș, «în ținutul Bacăului, unde era ispravnic Costache Paladi, s-au văzut chiar militari austriaci în uniformă ducînd petițiuni împotriva Unirii prin sate, spre a fi iscălite de țarani».

Revenind la Grigore Ghica, acesta se urcase pe vapor și a plecat spre Paris, unde va ajunge la 3 august 1856. Va cumpără un castel și va desfășura o scurtă activitate în favoarea Unirii. În toamna lui 1856 cere o audiență la împăratul Napoleon al III-lea dar este refuzat pentru că Franța nu voia să deranjeze Anglia care, în acel an, se declarase împotriva Unirii. Ghica se va sinucide anul următor, pe 24 august.

În ianuarie 1857, caimacamul Teodor Bals murise de pneumonie.