O teorie

0
2

Unul dintre efectele perverse ale acțiunilor de manipulare din ultimele săptămâni pe tema Codurilor penale a fost creșterea tensiunii în societate.

Dezinformarea practicată cu destul succes de anumite grupuri, inclusiv politice, a creionat imaginea unei țări aflate pe marginea prăpastiei, care e în pericol de implozie și că trebuie luate măsuri urgente pentru a se evita colapsul. Ideea a fost amplificată de redundanța comunicării în bulă pe rețelele sociale. Nu este de mirare, atunci, că au apărut o serie de persoane care au concluzionat că singura scăpare din această situație este uciderea unor lideri politici.

E drept, unele astfel de îndemnuri sunt făcute de pe conturi false, folosite de diferite organizații în scopuri manipulatorii. Dar mesajul a fost recepționat și repetat de persoane cât se poate de reale. Deranjate la cap, desigur, dar reale, cu buletin și CNP. Societatea românească nu excelează, în această perioadă, printr-o înțelegere a jocului politic, a principiilor parlamentarismului; din contra, românii sunt extrem de ușor de manipulat pentru că nu cunosc elemente de bază ale modului în care funcționează sistemul nostru politic. Nu e de mirare că, în timp ce urlă că vor democrație, românii cer abolirea Parlamentului.

În starea aceasta de confuzie, pe care am fi ipocriți dacă am susține că nu este menținută de anumite organizații, se dezvoltă ideea lichidării fizice a inamicilor politici. La început ca o glumă, apoi începând să prindă contur ca soluție pentru ca, în final, să fie percepută ca singura soluție.

Dacă este necesar, ne putem aminti cum a fost introdus asasinatul ca argument politic în România secolului trecut și cu ce consecințe. Desigur, pentru o mare parte dintre cei care caută un lunetist care s-o „rezolve” pe Viorica Dăncilă e mai mult gura de ei și încearcă să-și suplinească, astfel, lipsa de argumente.

Dar, ca în orice mulțime suficient de mare, există, statistic, și o serie de persoane care chiar cred că aceasta este soluția și o probabilitate oarecare de oameni care să caute mijloace să o pună în practică. „Teoria lunetistului” conform căreia un necunoscut cu o pușcă ar determina politicienii să-și „vadă de treabă” amenințându-i că altfel îi va ucide poate suna tentant însă suferă de o problemă majoră: nu ne spune cine l-a mandatat pe lunetist să decidă care politician își vede de treabă și care nu.