Stahanovismul la români

Maniera în care regimul de dinainte de 1990 trata munca nu a dispărut, din contră a ajuns să devină un element definitoriu pentru cetățeanul român. Ai fi zis că schimbarea de regim ar aduce și anumite schimbări de mentalitate; în unele zone s-a întâmplat acest lucru, în altele, nu.

Munca pentru românul mediu trebuie să fie totală și permanentă, după definițiile pe care le găsiți pe rețelele de socializare – locul în care fiecare se crede dator să-și urle istețimea. Nu contează absolut că o treabă oarecare are nevoie de doar doi oameni ca să fie făcută; pentru românul isteric – o specie tot mai comună – treaba trebuie să beneficieze de aportul tuturor celor din zonă.

Să explic puțin. Au fost publicate fotografii de la intervenții la avarii sau de la lucrări edilitare.

De exemplu, la o conductă spartă, s-a săpat o groapă, s-au tăiat capetele, s-a pus manșon, s-a acoperit groapa. În groapă nu era loc de mai mult de două persoane și nici nu ar fi avut cum să aibă acces la bucata de țeavă mai mulți oameni. Pur și simplu nu ar fi încăput. Reacția de pe Facebook, neprețuită: de ce ăia de pe margine nu muncesc?

Altă situație: se ridică la nivel un capac de canal. Dintr-o cupă de ifron care bloca una dintre laturile pătratului, doi lucrători iau beton cu lopețile, de pe cele două laterale. A patra latură e liberă dar de acolo nu poți ajunge la cupă. Așadar, pot lucra numai doi oameni, mai mulți ar fi încurcat treburile.

Comentatorii de serviciu se isterizează că muncesc numai două persoane. Atitudinea aceasta este extrem de comună, chiar dacă este cât se poate de păguboasă. Munca nu trebuie să fie un scop în sine; a munci doar ca să arăți că muncești este o prostie. Nu trebuie să muncești non-stop, trebuie să muncești cu cap.

Se spune că generalul prusac Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke împărțea ofițerii în patru categorii: proști și leneși, inteligenți și harnici, proști și harnici și, respectiv, inteligenți și leneși.

Două categorii ne interesează aici pentru că sunt definitorii pentru atitudinea românească față de muncă: ofițerii harnici și inteligenți și respectiv, ofițerii leneși și inteligenți.

De primii, generalul spunea că nu vor avansa prea mult deoarece, fiind muncitori și deștepți, vor sfârși prin a se îngropa în probleme mici, fără miză, din cauza cărora nu vor putea să vadă imaginea de ansamblu. Cei leneși și inteligenți erau de preferat, însă, deoarece, “erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut”.