Ne întoarcem la Marx

În Evul Mediu târziu românesc – cel care s-a încheiat abia pe la mijlocul Interbelicului – țăranii fără pământ (adică fără surse de venit) primeau de la proprietarul moșiei o bucată de teren pe care s-o cultive și din care să trăiască. În schimbul acestui teren, țăranul se obligă să muncească un număr de zile pe pământul boierului.

Vă sună cunoscută ideea? În limbajul de astăzi, se poate spune că țăranii erau asistații moșierului, care le dădea un ajutor social în schimbul unor zile de muncă în folosul nu al comunității, ci al proprietarului moșiei.

La 1930, de exemplu, circa 500.000 de țărani nu aveau nici un petic de pământ în proprietate; existau alte sute de mii de țărani care nu se puteau întreține din loturile de 1-3 hectare pe care le dețineau. Legea care s-a dat recent și care leagă sistarea ajutorului social de refuzul unui loc de muncă aduce țăranii fără pământ în aceeași situație ca înainte de Război.

Dacă vor refuza sau dacă primarul din comună îl va face pe țăran să refuze un loc de muncă prost plătit la dracu-n praznic, țăranul va pierde ajutorul social în valoare de 142 de lei pe lună (cu alocația copiilor inclusă) și va pierde și asigurarea de sănătate.

Legea votată de toată lumea – de la PSD la PNL și USR – îl transformă pe țăranul fără pământ în iobag dependent de primar și/sau de oamenii de afaceri. Și, așa cum am mai explicat deja, chiar dacă acceptă, chiar dacă nu acceptă locul de muncă, tot își pierde asigurarea de sănătate, deoarece, dacă va câștiga mai mult decât valoarea ajutorului social, va pierde și ajutorul, și asigurarea.

Am văzut reacții de mare satisfacție de la diferite persoane care sunt convinse că din cauza lenii românii nu se înghesuie să muncească pe salarii de mizerie. Acum vor fi nevoiți să o facă iar țăranii vor deveni lumpen-proletariatul rural, care va ține locul șomerilor din mediul urban când este vorba să fie amenințați lucrătorii care mârâie că vor o mărire de salariu.

Dacă nu v-ați prins până acum, motivul pentru care lefurile nu au crescut în România în același ritm cu productivitatea muncii a fost existența unei mase suficient de mari de persoane neangajate care erau folosite de patronica sperietoare: “dacă mai cereți creșteri de salarii, va dau afară, că am 10 care așteaptă la ușă să vă ia locul!”.

Deschiderea granițelor și principiul liberei circulații a forței de muncă în UE au golit, însă, zonele urbane de personal valid aflat în căutarea unui job. Prin urmare, angajatorii s-au văzut nevoiți să caute la țară. Dar țăranii trebuiau forțați să accepte slujbele de doi lei oferite.

Prin urmare, întreaga clasă politică a pus umărul și a rezolvat situația în cel mai fascist stil cu putință. Iar lumea aplaudă această măsură fără să înțeleagă că, prin aceasta se perpetuează mecanismul care a permis menținerea salariilor la nivele foarte joase în țară.

Unde este Marx în toată această poveste? Ei, bine, acum 150 de ani, Karl Marx spunea că salariile sunt menținute scăzute de o “armată de rezervă de forță de muncă”, mecanism pe care l-a explicat folosind tehnici economice clasice: capitaliștii doresc să plătească cât mai puțin posibil forța de muncă și acest lucru este mai ușor de făcut atunci când există prea mulți lucrători.

De exemplu, după o recesiune, putem anticipa că șomajul ridicat se va menține, nivelul salariilor stagnând deși profiturile sunt în creștere pentru că muncitorii sunt prea speriați de șomaj pentru a renunța la joburi sau pentru a negocia cu patronii.

În mijlocul crizei dintre 2008-2012, Wall Street Journal nota: “În ultimul timp, revenirea din criză a S.U.A. a afișat câteva trăsături marxiste. Profiturile corporative sunt la niveluri extrem de înalte, iar creșterea productivității a permis companiilor să se îmbogățească fără a reduce prea mult rândurile enorme ale șomerilor”.

Revenind la discuție, legea care leagă ajutorul social de acceptarea unui loc de muncă, în afară de faptul că este imorală și incorectă, produce grave consecințe la nivel macroeconomic, permițând angajatorilor menținerea salariilor scăzute în ciuda faptului că forța de muncă este tot mai greu de găsit.