În cerc

Acum vreo două săptămâni, circula o imagine cu marea de bidoane de plastic care pluteau la baza Barajului de la Bicaz. Aproape toată lumea se declara șocată și dădea vina pe autoritățile de mediu care “nu-și fac datoria”.

Este adevărat că în țara asta lucrurile nu merg cum ar trebui, că există o seamă de autorități care merg în reluare, care așteaptă doar-doar s-o rezolva problema de la sine și nu va mai fi nevoie să intervină. În același timp, ar fi bine să ne intre bine în cap că foarte multe dintre problemele pentru care acuzăm autoritățile de lipsă de implicare sunt provocate de noi. Și că, în loc să cheltuie banii cu remedierea problemelor pe care le cauzăm, acele autorități ar putea investi resursele în lucruri mai importante.

Bidoanele plutitoare de la Bicaz n-au fost aruncate acolo de instituțiile de stat. Bidoanele alea și multe alte gunoaie au fost lăsate de turiștii care s-au plimbat prin jurul lacului, au campat, au făcut grătar și cărora le-a fost lene să mai adune deșeurile și să le ia cu ei. Le-au lăsat pe malul apei, prin păduri, iar când au venit ploile, gunoaiele au fost luate la vale și aruncate în lac.

Curenții le-au purtat spre baraj, unde s-au adunat creând un peisaj absolut dezolant. În cazul de față, o instituție a statului – Apele Române – s-a implicat și a curățat lacul. Dar sunt alte situații în care intervenția este destul de timidă din diferite motive: lipsa fondurilor, a timpului, neimplicarea șefilor și așa mai departe.

Nu ne place când nu se intervine în cel mai scurt timp pentru a se rezolva o problemă. Dar, dacă nu ne place, de ce contribuim cu atâta sârg la crearea acelei probleme? Nu știu dacă este sau nu tipic românesc, dar ne place să-i criticăm pe alții pentru nepăsare în vreme ce noi aruncăm gunoaie pe unde se nimerește, nu respectăm regulile, ne dăm cocoși și așa mai departe. Criticăm într-una paiele din ochii celorlalți fără să ne pese de ditamai bârnele din ochii noștri.