Podul de piatră s-a dărâmat…

0
4

Podul care s-a prăbușit la Genova și care a omorât zeci de oameni ascunde o poveste mai profundă. E versiunea italiană a Colectivului, pentru că, la fel ca și la noi, construcția era administrată de o companie privată care a încercat să obțină un profit cât mai mare cu un cost cât mai mic.

Spre deosebire de România, unde catastrofa a fost transformată suspect de rapid într-o criză politică finalizată cu demisia guvernului, în Italia lucrurile sunt puțin mai așezate. Constructorul, arhitectul Riccardo Morandi, a mai realizat două lucrări prin aceeași tehnică (punte suspendată pe cabluri din beton precomprimat) în Venezuela („Podul General Rafael Urdaneta”) și în Libia („Wadi Al-Kuf”), pentru acesta din urmă fiind solicitată, anul trecut, interzicerea traficului din cauza apariției unor fisuri.

Dacă tehnica folosită a fost sau nu de vină, încă mai este de discutat. Cert este că autostrada A10 pe care se afla podul Morandi a fost una din cele date în concesiune de Italia unor companii private. În cazul de față, ne spune Jaques Sapir, economistul francez de care am mai pomenit la această rubrică, concesionarul este „Autostrade Per l’Italia” care este deținută în proporție de 88% de consorțiul Atlantia. Acesta deține aproape jumătate din autostrăzile italiene și companii din Franța, Polonia, Brazilia, India și Spania. Sapir ne mai spune un lucru foarte important: datele financiare ale „Autostrade Per l’Italia” relevă faptul că avea profituri extrem de mari. EBIT (Earnings before interest and taxes- Profitul înainte de impozite și taxe) era de 49,3% în 2016 și de 48,5% în 2017.

Se estimează un profit net de un miliard de euro la o cifră de afaceri de 4 miliarde pentru anul trecut. Dar, ceea ce este mai interesant e faptul că la venituri totale de 4 miliarde în 2017, compania a cheltuit cu întreținerea autostrăzilor doar 85 de milioane de euro. Cu alte cuvinte, ni se explică, „Autostrade Per l’Italia” ar fi fost folosită de firma-mamă drept „pușculiță” pentru achiziționarea altor companii.

Nu este, însă, numai această problemă, ne spune Jaques Sapir, pentru că nu trebuie uitat faptul că Uniunea Europeană promovează anumite principii ultra-concurențiale, care obligă statele membre să-și privatizeze sau să-și concesioneze industriile ori infrastructura. „Răspunderea Uniunii Europene, prin obsesia sa față de principiul «concurenței» și de presiunile, atât directe, cât și indirecte, pe care le-a desfășurat, trebuie, de asemenea, să fie privită foarte atent dacă nu vrem să ne mulțumim să-i incriminam în acest caz, care a făcut cel puțin 43 de morți, doar pe niște țapi ispășitori”, concluzionează economistul francez.