Intermarium și alte povești

Uniuniea Polono-Lituaniana in perioada de maxima extindere Commonwealth at its greatest extent

Despre ”Iniţiativa celor Trei Mări” găzduită zilele acestea la București ni se spune că ar urmări cooperarea politică și economică între 12 țări cuprinse între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră.

I se mai spune și “Intermarium”, termenul din latină care, în poloneză, este «Międzymorze» și care a desemnat, de-a lungul timpului, mai multe proiecte statale poloneze, ce urmăreau recucerirea teritoriilor pierdute, astfel încât Polonia să ajungă, din nou, cu granița aproape de Marea Neagră ca în timpul Uniunii polono-lituaniene din Evul Mediu.

După Primul Război Mondial, conducătorul de facto al statului polonez, mareșalul Józef Piłsudski visează la formarea unei federații europene care să cuprindă statele existente pe fostul teritoriu al Uniunii polono-lituaniene, desprinse din Imperiul Rus. Atât URSS cât și aliații occidentali ai Poloniei s-au împotrivit.

Mai târziu, un proiect al ministrului de externe Józef Beck prevedea realizarea unei uniuni a Europei Centrale, cu Cehoslovacia, Ungaria, Scandinavia, statele baltice, Italia, România, Bulgaria, Iugoslavia și Grecia. Spre finele celui de-Al Doilea Război Mondial, numeroase profeții sub forma poeziei populare anonime circulau în toată Polonia sub ocupație germană și sovietică. Foarte populară era o poezie care prevedea că, după război, Polonia va renaște, întinzându-se de la Marea Baltică la Marea Neagră. Guvernul polonez în exil va propune o uniune între Cehoslovacia și Polonia, fără niciun rezultat. Conceptul de “Intermarium” reapare după căderea URSS, la fel, fără niciun rezultat.

În 2016, după Brexit, Polonia repune pe tapet problema. De acum, situația devine curioasă pentru că se vorbește despre o implicare activă a SUA care doresc crearea unui coridor “septic” între Rusia și Germania, pentru a preîntâmpina o colaborare între cele două țări, colaborare care ar duce la apariția unei super-puteri europene care ar ieși de sub controlul american.

Evident, spre marea nemulțumire a Germaniei care domină economic spațiul est-european, pe care-l consideră a fi parte din sfera sa de influență. În această ipoteza, a unui conflict surd americano-german pentru controlul statelor estice ale UE, vedem cu alți ochi brambureala politică din România ultimilor ani.