Să fim optimiști: se putea și mai rău!

Va mai amintiți de perioada de după 2008 când au început tăierile de cheltuieli în numele sfintei austeritati? Pensii, salarii, bugete, toate au fost micșorate pentru a se economisi bani care au fost, ulterior, cheltuiți aiurea pe patinoare artificiale, telegondole și alte lucruri care să scoată ochii alegătorilor în campania electorală. A fost rău dar se putea și mai rău. Dovadă este situația din Argentina, țară intrată în criză și care practică politicile de austeritate prescrise de medicii externi.

Ca și în România, au fost tăiate cheltuielile bugetare, inclusiv în învățământ. Totuși, spre deosebire de România, populația Argentinei este puțin mai solidară. De exemplu, cadrele didactice s-au asociat și, din banii lor plus ai unor binevoitori, au organizat programe de ajutorare a elevilor. La o școală din suburbiile Buenos Aires, profesorii au organizat o cantină care să ofere câte o masă caldă școlarilor.

Nu a surprins pe nimeni că la cantină au început să vină și părinții acestora, mulți argentinieni ajungând în situația în care să nu-și mai poată permite să cumpere alimente. De la preluarea mandatului, președintele Mauricio Macri a diminuat subvențiile pentru energie și apă și a introdus o serie de alte măsuri de austeritate, inclusiv reducerea pensiilor, eliminarea a mii de locuri de muncă din sectorul public și înghețarea salariilor pentru a reduce deficitul bugetar, toate cu scopul de a mulțumi investitorii internaționali și FMI de la care guvernul a împrumutat 50 de miliarde de dolari. Moneda națională a fost devalorizată iar inflația a ajuns între 25 și 30 la sută în ultimul an.

Toate acestea le-am experimentat și noi într-un fel sau altul. Ceea ce face deosebirea este, pe de o parte, solidaritatea argentinienilor iar, pe de altă parte, agresarea fizică a unora dintre persoanele implicate în rețelele de ajutor. Profesorii de la cantina de care pomeneam mai sus au primit amenințări telefonice prin care li se cerea să o închidă. Totul a culminat cu răpirea unei profesoare care a fost bătută și torturată de un grup de trei bărbați și care au spus că este un avertisment pentru celelalte cadre didactice implicate în rețeaua de ajutorare.

Cantina deschisă de profesori a fost percepută de unii drept o acțiune politică într-o țară în care, potrivit UNICEF, 40% dintre tineri trăiesc în sărăcie. Din păcate, nu toate poveștile au un final fericit și, în urmă amenințărilor cu moartea, cantina a fost închisă.