Despre știrile false

549

Știrile false nu sunt o invenție contemporană. Contemporan este doar modul în care s-a asigurat propagarea dezinformărilor, rețelele sociale constituind un canal extraordinar de rapid pentru diseminarea de informații.

În special a celor false deoarece viteza de transmitere depășește viteza cu care aceste informații pot fi verificate iar numărul mare al receptorilor constituie o garanție probabilistică a faptului că masa critică a celor care vor înghiți pe nemestecate informația furnizată se va atinge foarte ușor.

De ce e nevoie de această masă critică? Pentru că dezinformarile prin metoda FAKE NEWS urmăresc obținerea unor reacții imediate. Fie că este vorba de obținerea susținerii populare pentru aplicarea unor măsuri guvernamentale controversate, fie că este vorba de un câștig ideologic, acest gen de manipulare se bazează pe existența unei mase suficiente de cetățeni dispuși să creadă orice.

Desigur, există și cazul în care manipularea provoacă o reacție în lanț în sensul că persoana manipulată devine, la rândul ei, manipulator.

Să luăm ca exemplu evenimentele de săptămâna trecută, când aproape întreaga presă românească ne prezenta iminenta debarcare a șefului PSD, Liviu Dragnea. În final s-a văzut că nici pe departe contestatarii săi nu au avut anvergura pe care ne-o prezenta mass-media pe hărți frumos colorate, însă s-a dorit ca, prin prezentarea unei iminente apocalipse în PSD, unii lideri ai partidului să fie determinați să schimbe tabăra.

În încheiere, un episod de la 1879, prezentat de Mihai Eminescu într-unul din articolele sale: mai multe gazete din Anglia, Franța, Italia și Germania au prezentat o telegramă conform căreia ministru de externe al României ar fi susținut, în Senat, o cuvântare foarte energică în favoarea împământenirii evreilor, efectul fiind foarte puternic.

Mai mult, “Neue freie Presse”, o gazetă vieneză suspectată a fi prea apropiata de guvernul român, a publicat chiar și textul discursului. Deși acest discurs nu a fost rostit niciodată, nici în Senat nici aiurea.

Eminescu explică în articol că, somat din exterior să acorde cetățenie evreilor emigrați în România, guvernul țării, nedorind să ia o măsură nepopulară, încearcă să amâne decizia adoptând o poziție duplicitară: în străinătate promite ca va face ce i se cere iar în interior se bate cu pumnul în piept că nu va face în veci acest lucru.