Dezgropându-l pe Marx

A fost acum cateva zile o emisiune despre Codul Muncii, in care era dat exemplul unor salariati care, pentru a reusi sa castige ceva peste salariul minim, au acceptat propunerea de a lucra in „ture continue”, adica de a fi la dispozitia fabricii oricand, oricat este nevoie, peste timpul de lucru normal, inclusiv in weekend.

Imi pare rau sa va spun, dar Karl Marx a mentionat despre acest tip de santaj in Das Kapital:

Creşterea preţului muncii o dată cu prelungirea zilei de muncă dincolo de o anumită limită normală se manifestă în diferite ramuri ale industriei britanice în aşa fel, încît preţul redus al muncii în decursul aşa-numitului timp normal îl obligă pe muncitor să lucreze un timp suplimentar pentru care e plătit mai bine, dacă vrea, în genere, să obţină un salariu care să-i ajungă. Limitarea prin lege a zilei de muncă pune capăt acestei plăceri.

Alineatul facea trimitere la o nota de subsol care spunea:

„În unele părţi ale Scoţiei, în această industrie s-a practicat“ (înainte de introducerea legii cu privire la reglementarea muncii în fabrici din 1862) „sistemul muncii suplimentare, adică ziua de muncă de 10 ore era socotită zi de muncă normală. Pentru această zi de muncă normală, muncitorul primea un şiling şi 2 pence. La aceasta se mai adaugă însă zilnic un timp suplimentar de 3 sau de 4 ore, plătit cu 3 pence ora. Rezultatul: cel ce muncea numai timpul normal nu putea să cîştige decît 8 şilingi pe săptămînă… Fără timp suplimentar salariul era insuficient“ („Reports of Insp. of Fact., 30th April 1863“, p. 10.).