Cum de am invatat carte intr-o epoca in care nu existau table digitale

Stau si ma intreb cum, naiba, am putut sa invat carte desi scoala nu avea videoproiector, ci doar un amarat de proiector de diapozitive. Proiectorul exista, diapozitive mai putin si, oricum, nu prea era folosit. N-am avut in scoala generala nici tablete, smartfoane, computere, nici laboratoare sofisticate, nici tabla pe care sa scrii cu markere colorate. Tabla de la noi din clasa era peretele vopsit in negru pe care scriam cu creta. Nici macar un amarat de casetofon nu aveam la clasa.

N-am avut auxiliare, teste grila, meditatii.

Cu toate astea, am invatat si istorie, si geografie, si matematica si limba romana.

Pentru ca aveam acasa atlas geografic si glob pamantesc si, cand voiam, ma uitam pe harti, le copiam, vedeam nume de tari, de orase, de rauri si asa mai departe.

Pentru ca ma uitam la TeleEnciclopedia, unde vedeam si vulcani, si broastele din Galapagos, si statuile din Insula Pastelui, si documentare despre planete, stele si asa mai departe. Atunci nu aveam sute de canale la TV, era unul singur si ala cu program de 2-3 ore, dar TeleEnciclopedia era obligatorie sa o vad, chiar daca nu ma obliga nimeni.

Suplimentar, mai aveam clasoarele cu timbre, care infatisau de la specii de animale si insecte, tablouri si statui celebre pana la tipuri de masini si utilaje sau personalitati ale lumii.

Si mai aveam si biblioteca, de unde aflam vrute si nevrute, ca nu mai povestesc iar cum m-au prins cu „Decameronul” lui Boccaccio in ghiozdan in clasa a sasea 🙂 Asta ca material auxiliar la Anatomie …