Nu e nevoie să ne cerem voie!

Zice lumea că ni se pregătește ceva, că, în aceste zile, se coace, în subterane, o mișcare care să-i aducă la Putere pe unii, sătui să tot aștepte împărțirea bucatelor, prin alegeri.

Așa s-ar explică evenimentele ultimelor zile, blocarea anumitor persoane pe rețelele sociale, ieșirea lui Dragnea la Consiliul Național, vorbele lui Isărescu, apropourile continue ale propagandei și așa mai departe. Ideea nu e nici nouă și nici originală; doar unii încă mai au impresia că tot ceea ce se întâmplă în țară este o consecință a deciziilor politicienilor români.

Vreau să va lecuiți de această idee; aproape nimic din ceea ce se mai întâmplă la noi nu mai depinde de ceea ce vrem sau facem; aproape totul este o consecință a jocurilor geostrategice la nivel mondial. România are, din nou, ghinionul să fie situată într-o zona cu nisipuri mișcătoare, zona de graniță între imperii și, în același timp, să fie considerată monedă de schimb.

Ne mințim că valorăm mult din punct de vedere strategic, în realitate, valorăm mult din perspectiva faptului că unii sau alții au decis că suntem o zona-tampon, care poate fi dată și/sau luată după cum merg negocierile.

Din păcate, atunci când singură ta valoare este cea dată de axiologia militară, trebuie să te obișnuiești cu gândul că poți fi distrus și de unii și de alții. E simplu: logica militară spune că dacă nu poți să obții un lucru, îl distrugi ca să nu-l obțină adversarul.

În prezent, România este teatru de război subteran între SUA și UE, plus alte influiențe mai mici sau mai mari. Americanii încearcă să obțină un control cât mai mare în perspectiva aprofundării conflictului cu Rusia, pe care au forțat-o să devină brațul înarmat al Chinei.

Germanii, care controlează UE, vor să aibă România la dispoziție pe de o parte, pentru a bloca influiența americană și capul de pod militar construit de Washington și, pe de altă parte, pentru a avea o moneda de schimb cu Rusia, in perspectiva viitoarei colaborări. În ciorbă mai sunt băgați ruși, israelieni, francezi și alte câteva nații, însă ceea ce e clar este că, la nivelul actual, decizia politică nu se mai ia de la București.

Unii se precipită și înjură politicienii pentru că fac sau nu fac; cum am spus, e o eroare să ne mai punem speranțe in clasa politică românească: cei care nu au fost decimati, până acum, de Sistem, fac jocurile străinilor. Ce ne rămâne să facem? Să așteptăm să-și dea unii altora peste gioale și să sperăm că vom scăpa cu cât mai puține distrugeri.

Și să învățăm că nimeni nu ne dă ceva gratis; dacă vrem să obținem ceva, trebuie să ne luăm singuri. Vrem independență, suveranitate și o politică pentru România? Atunci trebuie să luptăm pentru asta! Dar, mai întâi, ar fi bine să învățăm că nu trebuie să cerem aprobare de la vreo altă țară pentru ceea ce dorim să facem la noi!