Lanțul slăbiciunilor

Începusem, ieri, să vorbesc despre stadiul mizerabil în care a ajuns politica românească, cel al luptei pentru supraviețuire. Aici se cuvine să punem asteriscul de rigoare și anume că, există varianta extremă a caprei vecinului, în care dacă politicianul X nu poate ajunge la Putere, nu poate să se mențină la conducerea unei instituții, a unui partid, apelează cu încredere la tot felul de acțiuni menite să-l distrugă și pe dușmanul sau. Că, dacă el cade, nici acela să nu mai rămână, să nu-i fie bine.

Până la urmă, viața-i o luptă, dacă politicienii vor să se distrugă între ei, cine suntem noi să stăm în calea fericirii lor?! Din păcate, pentru a-și distruge inamicii, mulți politicieni sau oameni cu acces la pârghiile Puterii, se folosesc de instituțiile statului și, mai mult, în războiul lor cu inamicii politici, ajung să distrugă și sistemul politic, economia, afectând interesele țării.

Problema nu este nouă, datează din vremurile fanariote, când boierimea mergea cu pâra la Poarta Otomană că să scape de domn; s-a lungit, apoi, în vremea domniilor regulamentare, când pâra boierilor ajungea nu doar la Istanbul, ci și la Sankt Petersburg sau Viena, s-a folosit această metodă în timpul luptei pentru Unire, chiar și după aducerea prințului străîn, în vremea monarhiei și, apoi, în perioada comunistă, când cei nemulțumiți se plângeau ori la Moscova, ori la Washigton.

După 1990, plângerile au început să ia calea Parisului, Berlinului și, apoi, a Bruxelles-ului. Nimic nou sub soare, deci. Ce s-a schimbat a fost reacția destinatarilor. Dacă, la începuturi, memoriile trimise primeau reacții oarecum diplomatice, în sensul că schimbările se făceau in culise, pe parcurs, adrisantii au descoperit că pot face mai mult. Și așa a început politica românească să se transforme in portavocea altora.

Că dacă unii vor ceva de la România nu trebuie decât să apese butoanele potrivite iar corul robilor din țară va intona ariile necesare pentru ca Bruxelles-ul sau Berlinul sau Washingtonul să spună: “Iată ce vor românii!” Și așa au ajuns românii să vrea arme scumpe și proaste din SUA, fregate olandeze, să dea gazul gratis nemților sau să cumpere elicoptere franțuzești.