Taranistii au sarbatorit 80 de ani. Liberalii l-au dat afara pe Stolojan.


Care e legatura dintre cele doua stiri? Simplu, taranistii sarbatoresc 80 de ani de la infiintare intr-un anonimat total lucru pe care liberalii il vor face abia peste doi ani. La anonimat ma refer.

Cea mai simpla solutie (si mai proasta) este sa-i impusti pe cei care te contesta. Nu rezolvi nimic, dar ai asa o senzatie de usurare temporara in momentul in care mai inchizi astfel gura unui contestatar.

Cam asta se intampla si cu PNL. Cum deschide cate unul gura sa caraie impotriva celor mai buni conducatori de partid din cati exista pe lume, hop sedinta cu verdictul de excludere.

Totusi, sa-l dai afara din partid pe omul care a intrat in cursa prezidentiala, care a condus partidul si l-a urcat de la un 6-7 la suta in sondaje la cel putin 15 procente, e o dovada de neam-prostie, ca sa nu spun sinucidere politica.

In primul rand, PNL isi sacrifica electoratul rural castigat cu greu de Stolojan. (Aici trebuie sa recunosc interpretarea magistrala a rolului lui Iliescu: calm, linistitor, sfatos).

In al doilea rand e o magarie pentru ca eternul clown Ludovic Orban, care nu a reusit niciodata sa castige o competitie dreapta cu Stolojan, il elimina pe acesta printr-o manevra murdara.

In al treilea rand, cine, pana mea, mai e liberal in partidul ala?

Iar in al patrulea rand, ziceti-mi si mie o figura cunoscuta din PNL, capabila sa intre in campania prezidentiala din 2009.



Legea cu doua viteze


Ziele astea, la Registrul Comertului s-a facut coada. Primarii din judet, in special cei de al PNL, s-au grabit sa vina la Bacau sa-si modifice actele firmelor in care figurau, la doi ani de la alegeri, ca administratori. Desi legea nu le dadea voie.

Totul a pornit de la scandalul cu viceprimarul Scripat, unul din cei doi “vici” de la Bacau. Ziarul de Bacau l-a descoperit ca era administrator la doua firme. Legea spune ca nu are voie si ca trebuia, in 15 zile de la investitura, sa aleaga - ramane viceprimar sau administrator de firma.

Bulgarele s-a rostogolit si s-a aflat ca 11 primari si 22 de viceprimari din judet sunt in aceasi situatie.

Prin tara, presa a inceput sa ia la scarmanat primarii si viceprimarii si rezultatul ii da dureri de cap lui Calin. Cum, care Calin? Tariceanu. Care constata ca primarii din partidul lui conduc detasat la capitolul “incompatibilitate”.

Daca nu ati citit chestia asta in presa centrala, n-am ce va face.

Daca ar fi sa se aplice legea, in cel putin un sfert din localitatile Romaniei s-ar face alegeri locale anticipate.

Asa ca se incearca fentarea ei. S-a auzit mai intai ca se va da un termen de doua saptamani ca lumea sa intre in legalitate.

Faza asta e cam naspa. Pentru ca in unele judete deja au avut loc destituiri. Nu la PNL, ci la PSD. Pai, da, cand e vorba de inamicii politici, legea se aplica repede (vezi cazul presedintelui CJ Neamt aici). Cand e vorba de “ai nostri”, stam sa ne gandim, sa analizam…

Cel putin asa a lasat impresia Prefectul de Bacau care, dupa ce cu o saptamana in urma se batea cu pumnul in piept ca va aplica legea si ca va semna ordine de incetare a mandatelor primarilor si viceprimarilor incompatibili, acum face pasul indarat si spune ca nu poate sa cheltuie aiurea banul public cu alegerile anticipate…

Morala? Legea in Romania are doua viteze: repede inainte pentru dusmanii politici si calm inapoi pentru ai nostri.

Sa ne traiti! Bine…



Flutur plimba ursul prin Bacau


“Tovarase presedinte, Garda de onoare constituita in cinstea sosirii dumneavoastra, va prezinta onorul”. Tam-tam tam-tam tam-ta-ta-ta-tam, ta-ta-tam, ta-ta-tam…

Acest fragment a lipsit de la vizita de vineri a ministrului Flutur. In rest au fost toate celelalte: porumbei eliberati de barbati ascunsi in spatele tufisurilor pe cand ministrul descaleca din masina si gusta din painea si sarea cu care a fost intampinat; un taraf care a inceput sa cante la semnul unui ins cu mutra de fost activist, copii imbracati in straie populare tremurand in frig, june cu catrinte scurte asteptand langa primarul cu esarfa tricolora la gat.

Vineri a fost, cica, Ziua Recoltei. In avampremiera Zilelor Bacaului, la Insula de Agrement a fost organizata tovaraseste o expozitie cu realizarile judetului in agricultura.

Au fost aduse oi, vaci, cai, mere, cas, miere si tuica, un vitel intreg a fost pus la protap iar cateva zeci de slujbasi au asteptat intr-o ploaie mocaneasca venirea ministrului. Care, cum ii sade bine unui ministru, intarzia.

In sfarsit, se aude o sirena de politie. Lumea, pleostita de atat ploaie, invie. Trei tipi, cu cate o cutie mare din plasa de sarma, in care stau zgribuliti cate zece porumbei, se ascund in dosul tufisurilor.

Sub un cort se aranjeaza taraful de lautari imbracati in costume populare.

Mai incolo se aranjeaza casul, se aduc niste bidoane cu vin, se da foc la gratar.

Eu ma bag in tufisuri, insa sunt aruncat de colo-colo, ca o bila de biliard: Da-te incolo, ca nu va d semnu’, da-te dincolo, ca nu vedem noi semnu’…

Ministrul apare, e intampinat de o mare de yes-man-i. Un semn si incepe taraful sa cante o melodie.

Alt semn si porumbeii sunt eliberati. Hushi, hushi - se aude din tufisuri. Porumbeii nu voiau sa-si ia zborul.

Ministrul merge la primul stand. Sta de vorba cu taranii, le da sfaturi, indicatii. Le spune ca a stat de vorba cu un presedinte al agriculturii de la UE. Taranii dau din cap.

Alaturi e un stand cu miere; ministrul spune ca trebuie sa mergem pe mierea ecologica.

Mai incolo, un porc recent taiat asteapta sa fie pus pe protap; ministrul le spune taranilor sa nu se sperie de UE, ca nu-i chiar asa cu taiatu’ porcului.

Flutur plimba ursul prin Bacau

Dincolo niste vaci si oi; ministrul vorbeste despre septel; emotionata una din vaci se balega.

Doi pui de om in costum popular au adidasi in picioare. Sunt murati tot de ploaie dar tot mai au energie sa sufle cu randul intr-un corn.

- De cand stati aici, ma - ii intreb.

- De doua ore - mi se raspunde.

Primarii - ca erau mai multi, din cateva comune - sunt rosii de emotie. Racnesc la cate un Nicolae sau Vasile, sa le aduca tuica, sa intoarca pulpele pe gratar ca vine dom’ ministru si nu-i gata. “Ada, ma, vinul ala, odata” - racneste unul si un pustan cara grabit bidoanele de cinci litri cu vin alb si le asaza langa duduia in catrinta care tremura toata.

Flutur plimba ursul prin Bacau

La conferinta de presa care a urmat l-am intrebat pe ministru daca nu crede ca festivismul cu care a fost intampinat poate fi interpretat periculos.

Mi-a spus ca n-a vazut festivism ci doar niste oameni sinceri care au fost bucurosi sa-si aduca la oras realizarile si ca trebuie sa redescoperim satul.

Inaugurarea a fost cam pe la patru seara. Conferinta de presa, undeva pe la sase.

A doua zi nu mai era nici urma tarani la Insula.



Piticii sovietici sunt cei mai inalti


Nu-mi pun mari sperante intr-o eventuala schimbare la fata a lui Basescu. El ramane prizonierul iluziei ca este cel mai bun produs al clasei politice romanesti si, pe cale de consecinta, ii este permis orice.

Faza cu ziaristul gratulat drept “gaozar” de El Presidente nu pot sa spun ca o asteptam, ci doar ca mi se pare fireasca in contextul psihologiei sale.

Pe scurt: El lider maximo crede ca se poate folosi de oricine pentru a-si atinge scopurile; odata telul indeplinit se leapada de persoana care l-a ajutat. Daca, momentan, nu-i esti de folos, nu esti decat o mare nulitate pe care o poate trata cum crede de cuviinta.

Bun, un ziarist a incercat sa-i puna o intrebare capcana. Nu trebuie sa fii un geniu pentru asta; e o practica mult mai des intalnita decat s-ar crede, uneori cu rezultate superbe.

Faptul ca Basescu s-a prins nu-l indreptateste sa-l faca pe respectivul ziarist “gaozar”.

Dar nici macar pe acest aspect nu vreau sa insist.

Ce ma surprinde e reactia publicului. Ala care citeste ziare si se uita la TV.

Pe Antena 3 sau pe EvZ Online exista niste reactii extrem de ciudate.

De la “bine i-a facut ziaristului”, ca “ziaristii sunt niste jigodii” pana la “presedintele a nimerit-o” si “corect”.

Acum exista doua posibilitati:

Ori avem de-a face cu o mobilizare exemplara a comandourilor Internet portocalii, cea ce explica fenomenul, ori suntem un neam de tampiti care ne meritam soarta pentru ca nu putem vedea padurea din cauza copacilor si punem botu’ la toate circariile.

Pot sa pun pariu ca in presa de maine se va gasi un Traian Ungureanu (sau altul din clan) care sa scrie un editorial in care sa laude prestatia sefului statului si sa ne explice ca Basescu a avut dreptate sa-l puna la punct pe impertinentul ziarist care a indraznit sa-i puna intrebari-capcana marelui Base.

Pe principiul “numai dusmanii nostru fac prostii, noi procedam corect chiar si cand gresim”.

Era pe vremuri o vorba pentru asta: “Piticii din URSS sunt cei mai inalti din lume”.



Tribunul n-a mai prins compensatele luna asta



“Traian B?sescu este tat?l nedeclarat al elevei Ana Flori?teanu, care înva?? la Liceul Teoretic ‘Ion Luca’ din Vatra Dornei, jude?ul Suceava. Ana Flori?teanu seam?n? izbitor cu fica cea mic? a Piratului, Elena.(…)Nu m-a? fi ocupat de a?a ceva, dac? el n-ar fi coborât r?u în mocirl?, dac? nu ne-ar fi vânat pe noi. Vreau s? demonstrez c? e imoral, nu m? cheam? el la discu?ii privind integritatea”, a ar?tat liderul PRM.

Sursa

Dar daca are dreptate?



Traditionala apa rece


Cateva mii de pensionari s-au ingramadit ieri la Sala de Atletism din Bacau la o manifestare numita de Primarie “Balul Pensionarilor”. Vazusera pe la televizor ca in alte parti pensionarii au fost sarbatoriti cu ocazia Zilei Mondiale a Varstnicilor: li s-a dat muzica, un sprit si ceva de gustare.

Ei bine, la Bacau, li s-a dat muzica si apa rece. Plus un zvon ca daca vin primesc 5 milioane de familie.

Eu banuiesc cine a lansat zvonul si cu ce scop au vrut aceia sa vina cat mai multi pensionari pentru a ocaziona o baie de multime, dar cum nu am dovezi ma abtin sa spun ceva.

In schimb am vazut cum mai multe angajate de la Caminul de Batrani se chinuau sa “mulga” doua dozatoare de apa rece. Cu tavile pline de pahare de plastic, treceau si imparteau apa rece pensionarilor veniti la sarbatoare.

Muzica a fost OK: Corina Chiriac, Irina Loghin sau Ilie Micolov; chiar daca un batranel si-a spart capul cand i-a cazut un reflector in crestet. Insa faza cu apa rece m-a dat pe spate.

Cum sa-i servesti numai cu apa rece?



?eful MediaPRO, Adrian Sârbu, a închis revista “Apropo”



Revista “Apropo” a fost închis? joi de editorul publica?iilor trustului MediaPRO, Adrian Sârbu, la câteva zile de la plecarea din grup a directorului general Publimedia Interna?ional, Drago? Stanca, ultimul dintr-o serie de cinci oameni-cheie ai grupului MediaPRO care au p?r?sit trustul.
“Este afacerea lui (Adrian Sârbu - nr.), a considerat c? nu mai e bun ?i l-a închis”, a declarat joi, pentru NewsIn, Costi Rogozanu, redactor-?ef la “Apropo”. În opinia lui Rogozanu, publica?ia era , din punct de vedere e ditorial, “impecabil?”.
Motivul real al deciziei lui Adrian Sârbu este, potrivit unor surse din trust, refuzul redac?iei de a se supune “normelor intene”, o sintagm? care ascunde o form? de cenzur?. “Textele din revist? nu erau trimise la verificat la Maria Apostol (?eful departamentului PR din MediaPRO -nr.)”, a declarat o surs? din trust, care dore?te s?-?i p?streze anonimatul.

Sursa: NewsIn



Pompierii piromani



La scurt timp de la producerea accidentului, a izbucnit un incendiu în momentul în care pompierii sosi?i în zon? încercau s? întrerup? curentul t?ind bornele bateriei. În acel moment s a produs o scînteie ?i a izbucnit un incendiu puternic.

Sursa



Români si romani


Ironica razbunare a istoriei, ca la aproape 2000 de ani dupa ce au cucerit Dacia, romanii sa fie invadati de niste urmasi ai daco-romanilor, inculti, ciorditori, hoti, manelisti, cersetori, proxeneti si niste curve.

Articolul din Il Tiempo poate ar fi trecut neobservat daca noi, românii, nu am fi un popor tampit, care dupa ce smanglim portofelul turistului japonez venit sa caste ochii la Cetatea Eterna, ii mai si aratam “fachiu” cu destu mijlociu.

Noi ne dam mandri, urmasi ai lui Decebalus per Scorilo si Traian, insa cand cineva se trezeste sa ne arunce o galeata cu apa rece in cap, in loc sa-i multumim ca ne-a trezit din delir, ii tragem una in cap, sa se invete minte ca nu-i bine sa se puna cu maimutele.

Si daca a scris ala in Italia lui de necazurile pe care le fac românii, ce? Si la noi in ziare apar tot felul de tampenii si nu se sesizeaza proape nimeni.

Dar noi, nu. Facem taraboi in toata presa si mai da si ambasadorul român in Italia drept la replica.

Onoarea noastra si un kil de mastica prima.



Biblioteca Florianei Jucan


Daca nu ati uitat-o pe Floriana Jucan, o puteti citi si admira in poze pe site-ul ei de jurnalista - jucan.ro. Mie mi-a placut poza cu ea in biblioteca. Parca ma si vad la librarie: “Dati-mi, va rog, 10 carti pe rosu si cinspe volume pe portocaliu ca vreau sa se asorteze. Autorul? Nu conteaza, dar sa aiba copertile cartonate”.

Biblioteca Florianei Jucan

Da, stiu, sunt rautacios. Azi.

    PCFun


    CADOURI



    Free Domain Name - www.YOU.co.nr!