![]() |
ContraSENSIN RAZBOI CU TOATA LUMEA |
…si nu Pegas. Cum e ca la decolarea unui avion, aeronava sa loveasca un cal in moalele capului cu trenul de aterizare?
Se intampla in Romania, in Bacau, cu mai putin de o luna inainte de aderarea la UE. Ce teroristi, ce alqaida, ce BinLaden… Dai drumul la o herghelie pe pista de aterizare si gata, poti dobori avioanele inca inainte sa decoleze.
La decolarea în această dimineaţă a cursei Carpatair Bacău-Timişoara, în condiţii de ceaţă, imediat după desprinderea de la sol, echipajul aeronavei de tip SAAB-2000 înmatriculată YR-SBI a sesizat o uşoară lovitură pe care a raportat-o organelor de trafic, informează compania printr-un comunicat de presă semnat de directorul general Nicolae Petrov.
La controlul efectuat pe pista ca urmare a raportului echipajului a fost descoperit un cal care zăcea în apropierea axului pistei prezentând o lovitură la cap.
Echipajul şi compania au fost informate corespunzător, aeronava având parametrii de funcţionare normali şi-a continuat zborul spre Timişoara.
‘’Înaintea aterizării la TimiÅŸoara s-au luat toate măsurile de precauÅ£ie, inclusiv trecerea deasupra pistei cu trenul scos pentru verificarea eventualelor avarii. Nefiind identificat nimic anormal, echipajul a fost autorizat să efectueze apropierea ÅŸi aterizarea, care s-au desfăşurat în condiÅ£ii de siguranţă deplină. La inspecÅ£ia aeronavei la sol nu s-au descoperit nici un fel de urme sau avarii’’, precizează Nicolae Petrov. Amos News
Cred ca stiti videoclipul asta pe nume Dove Evolution. Ei bine, baietii au facut si un raspuns, pe nume Revolution. Iata-l:
Campania celor de la Metacafe de a determina userii sa puna videoclipuri originale pe site are efecte “romanesti”.
Stimulati de cei 5 dolari oferiti pentru fiecare 1000 de vizionari, sute de pustani s-au repezit sa faca filme. Nu cu camera video ci cu programe care fac capturi video la monitorul computerului.
Pustanii impartasesc lumii ultimele lor descoperiri in materie de windows. Intre altele utilizarea tastei F11, cum sa utilizezi bookmarkurile sau despre binefacerile utilizarii combinatiei de taste ALT+TAB (sorry, nu mai gasesc clipul).
In Bacau a mai aparut un saptamanal, se cheama Semne particulare si e scos de niste oameni plecati de la Ziarul de Bacau si Gazeta de Bacau.
Pe de o parte e un lucru bun ca mai apare un ziar pe piata; ar insemna, teoretic, faptul ca va creste concurenta si salariile. Doar teoretic.
Plus ca se pare ca s-a folosit imaginea presedintelui holdingului Agricola International fara acordul acestuia, in spoturi publicitare pentru ziar.
Se pare ca sursa care a afirmat chestia cu Agricola International a spus prostii si ca faza nu este adevarata. Scuze pentru deranjul provocat.
Dac nu stiati exista si alltheweb.ro. Evident, fara nicio legatura cu alltheweb.com si care se vrea un director. ad-unitul de la google ad-sense incalca cel putin doua din regulile TOS-ului: e intr-un site intr-un limbaj neagreat si are fotografii langa unitatile publicitare.
Ovidiu Scarlat de la Gradina cu doi nuci ma intreaba de ce am blog.
Raspunsul nu e deloc usor. Continuare »
Pentru ca s-au facut reduceri bugetare, fanfara garnizoanei din Bacau a fost desfiintata. Asa ca anul acesta defilarea de 1 Decembrie s-a facut pe muzica de pe casetofon cu CD care a fost conectat la o statie de amplificare.
In poza a doua se poate vedea “dirijorul” cu CD-urile in mana (chestiile alea verzi).
Ca unul care a batut primul pas de defilare la 14 ani faza asta nu-mi pica prea bine la patriotismul local.
Care se cheama laptopuri si care au costat o gramada de bani doar ca sa aiba si alesii cu ce se juca. Firma care le-a livrat este abonata de doi ani la contracte cu primaria.
… in arcus. Imagine de la Conferinta extraordinara a PSD Bacau. De pe hol, de langa masa cu branzoaice.


![]() |
![]() |
|
WORDPRESS THEME BY ALEXANDRU COSMIN MODIFIED BLOG DIN RETEAUA BLOG2.0 |

