 |
ContraSENSIN RAZBOI CU TOATA LUMEA |
|
|
ContraSENSIN RAZBOI CU TOATA LUMEA |
|
Cum, unde, la topit la masina de maculatura de la Letea:
Iaca si poza pe care voiam sa o pun. Din ciclu doi cu sapa cinci cu mapa in centrul la orasu’ european numit Bacau.
Tentativa asta de blog pe care mi-e lene sa scriu este gazduit frumos si gratis de Pandela.com. Uneori pandela se transforma in Nea Pandele si nu vrea sa mai mearga. De cel putin trei ori s-a busit anu asta serveru lor. Prima dat in ianuarie au avut un atac DOS de toata frumusetea - o saptamana a fost black-out complet.
Dupa eva timp le-a fatat mintea un porc de guineea si au decis sa schimbe numele serverelor sau ceva de genu asta de nu stiam de ce-mi spune wordpressu ca nu se poate conecta. Intr-un tarziu ma duc pe Control Panel si descoper ca trebe sa-mi schimb setarile la baza de date.
Acum cateva zile, cand sa pun o poza si io ca omul, iar nu se conecteaza.
Deschid Control Panel, nu scria nimic. Dupa cateva zile imi da prin cap sa ma uit pe home page-ul lor si-mi explica aia ca:
Today from 03pm GMT+2 to 06pm GMT+2, we are going to move our SQL server to a new server with better hardware, this will couse a downtime of your SQL databases during the move. We are sorry for the inconvenience, but we are doing this for better MySQL performance.
Puteau sa-mi dea un mail ceva sa stiu si io.
Partea misto cu Pandele(a) este ca au gazduire gratis fara bannere publicitare. Plus suport MySQL de am putut sa-mi pun wordpressu.
Partea naspa e ca au suspendat signup-urile asa ca daca vreti sa va faceti cont, aveti de asteptat.
Revenind la capitolul ce ma (mai) oftica, azi campionul a fost George, liderul cercetasilor si seful de la DTP, care, teoretic, doar asaaaa… teoretic, trebuia sa trimita ziarul in tipografie.
Suna telefonul pe la 3 noaptea. Ziarul, bineinteles, nu era in tipografie si mesterii deja se tirau spre casa.
Doua chestii mi-au pus nervii pe bigudiuri azi: Un mosneag care s-a oprit sa se gandeasca exact in usa magazinului si o vanzatoare proasta care a comentat cand am cerut oase garf. Afumate.
Exact: azi mi-am facut curaj si am iesit prin ploaie sa duc gunoiul. Si sa trec prin piata. Pe langa salata-ceapa verde-ridichi, am zis sa iau si niste oase garf afumate. Intru in primul magazin, nu avea, era aglomerat, am vrut sa plec. Cand sa ies, o namila de mosneag s-a oprit sa se gandeasca chiar in usa. Continuare »
Am prins ultimele minute ale unui documentar pe National Geografic despre un tip care a studiat arhivele manastirilor si a colectat date cu caracter demografic.
Insul a ajuns la concluzia surprinzatoare ca, spre deosebire de viata ‘mireana’, unde barbatii traiesc in medie cu 5 ani mai putin decat femeile, in manastiri media de varsta a celor doua sexe este foarte apropiata. Continuare »
Pustanii de 10-12 ani cu care ma impusc in retea viseaza doar GPL - liga profesionista la Counter Strike, jocul in care poti fi ori terorist, caz in care trebuie sa pui bombe si sa omori �counteri�, ori CT - contra-terorist, caz in care dezamorsezi bombele puse de primii si omori cat mai multi �tero�.
Juca Rapid cu Herta Berlin iar pustanii din retea faceau un �Inferno� - una din hartile jocului. Rapid da gol iar pe chat-ul jocului unul dintre �tero� anunta ca-i 1:0 pentru ai nostri.
Oare de ce majoritatea ziaristilor “seriosi” scriu ‘penis’ in loc de ‘p**a’ sau ‘vagin’ in loc de ‘p***a’? Nu cumva pentru a proteja sensibilitatea cititorului fata de anumite cuvinte considerate obscene, deci tabu?
Cred ca este o analogie destul de buna pentru ceea ce a fost numit ’scandalul caricaturilor’. Probabil ca daca in locul profetului Mohamed ar fi fost un lider politic arab, nu ar fi iesit un asemenea scandal mostru, sau, cel putin, scandalul ar fi fost mult mai greu de justificat. Continuare »
“Hai, ma, lasa papagalu’ ca stim noi cum e munca asta a voastra. N-am io timp ca v-as fi aratat cum se face treaba.” Omul poate sa aiba cam 45 de ani. Neaparat are ghiul si lant gros de aur. A facut bani invartindu-se cum trebuie prin partide si acum e ferm convins ca a avut fler in afaceri. Continuare »
Ca si anul trecut, in Centrul Bacaului s-a declansat bombardamentul. Dupa vreo saptamana de tiruri razlete, in noapte de 31 decembrie s-a declansat un adevarat razboi.
Lumea a inceput sa se adune in fata Prefecturii cam de pe la 11.30. Nu ca inainte nu ar fi fost chiar nimeni, dar cam pe la acea ora a inceput sa se ingroase randurile celor sositi cu sticle de sampanie, sotii, copii si rezerve serioase de petarde si rachete cu raza mai mare sau mai mica de actiune.
Intr-un colt astepta o ceata zdravana de colindatori in costume populare, in timp ce chiar in fata Palatului administrativ oprisera doua-trei masini din care coborasera cateva fete cucuiete dornice sa fie admirate de popor. Pentru ca erainca devreme, se auzea ici si colo cate o bubuitura.
Pe sosea trecea alene cate o masina de-a politiei. Cu cinci minute inainte de miezul noptii s-au aprins reflectoarele din fata Prefecturii iar dupa alte cateva minute a inceput razboiul. venise Anul Nou. Numai ca, pentru ca fiecare avea cesul reglat dupa propia ora. Anul Nou a venit treptat.
Intai a venit cam prin fata Hotelului Moldova, s-a apropiat tiptil pe bulevard spre Teatrul Municipal Bacovia, a mai facut cativa pasi spre Casa de Cultura si, in fine s-a dus si spre Policlinica Veche.
La fel, bubuiturile de petarde l-au insotit cam in acelasi ritm. Cel putin la inceput, pentru ca mai apoi nu s-a mai putut distinge nimic. Dopurile sticlelor de sampanie au sarit, bautura a inceput sa curga pe gatlejuri si pe gulerele hainelor, pupaturi, urari, tot tacamul.
Un caine nebun sarea pe trotuar incercand sa muste din petarde. Probabil voia sa devina hot-dog. Petardele au fost facute de rusine anul acesta de rachete. Mai mari sau mai mici, dupa buget. Doua au ratat cu putin geamurile Prefecturii. Poate ca la anul artileristul de ocazie o sa aiba mai mult succes. Colindatorii in costume populare au iesit din decor si au incins o hora chiar in mijlocul strazii. Adica pe acolo pe unde s-a incapatanat sa treaca si sa strice bucuria oamenilor o duba de-a politiei. Oamenii - cam la vreo mie cel putin - au inceput sa plece spre case sau spre casele prietenilor care au avut ghinionul sa-i invite. Incetul cu incetul lumea s-a rarit.
O domnisorica in fusta scurta se straduia sa arunce cu pietricele intr-un geam. Iesise sa ia aer si usa se blocase iar interfonul facea figuri.
Mai incolo, doua pustoaice incercau sa scoata niste bani dintr-un bancomat. Surprinzator, chiar au scos. Iar si mai incolo, un viitor cetatean european care o luase binsor pe ulei se chinuia sa sparga o sticla goala de sampanie. Dupa vreo cateva incercari a reusit sa acopere cu cioburi o buna bucata de asfalt. La multi ani!
In decembrie 1989 ne-am castigat liberatea de a vorbi, de a alege si de a uita. Prea putini bacauani si-au adus aminte ieri de cei care au murit atunci. Ceremonia de comemorare a eroilor Revolutiei a adunat doar cateva zeci de curiosi la Cimitirul Central si foarte multe oficialitati, oarecum “obligate” sa participe la astfel de actiuni.
Slujba de pomenire a celor cazuti in decembrie 1989 a avut loc la Monumentul Eroilor Revolutiei. Drapelele nationale cu gaura in mijloc erau arborate in berna si cu o fasie de panza neagra. In cele patru colturi ale monumentului - cate un militar in pozitie de drepti. Slujba a fost oficiata de PS Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. “Dumnezeu sa-i ierte!” - a rostit PS Ioachim. Pe Marius Costel Hasan, cazut la Otopeni, pe 22 decembrie 1989. Pe Gheorghe Rusu, muncitor, cazut pe 25 decembrie, acelasi an si care ieri ar fi implinit 38 de ani. Pe Ciprian Pintea, student la Academia de Aviatie si pe George Dorel Nechita, capitan de aviatie. Ambii morti pe 22 decembrie 1989. Nu, Dumnezeu nu trebuie sa-i ierte pe ei. Pe noi trebuie sa ne ierte pentru ca ne aducem aminte atat de rar de ei. Cele patru morminte sunt aliniate in spatele monumentului. Ei, cei care au murit, privesc inocenti din pozele de pe crucile de marmura. Nu aveau de unde sa stie atunci cand au fost surprinsi de declansarea aparatului fotografic la ce vor fi folosite imaginile. Langa morminte, cuminti ca niste papusi de ceara, stau mamele lor. Au venit, ca in fiecare decembrie, sa-si pomeneasca fiii. La 50 de metri departare se randuiesc oficilitatile. Si-au stabilit dinainte rnodul la depunerea coroanelor de flori. Sa nu se certe pe morminte. Nu ar da bine la public. In strada fanfara canta Imnul Eroilor. Se depun coroane. In spate, se discuta, se rade. Un popa vorbeste la celular. S-au format grupuri - grupulete. Probabil se spun si bancuri.
“Toata ceremonia de azi e o suferinta cumplita, o durere care nu se va sterge niciodata”. Cuvinte simple spuse cu o voce innecata de lacrimi. Doina Hasan a venit sa-si planga fiul, unul dintre cei patru bacauani care se odihnesc in mormintele de langa monument. “Ei au fost unici pe pamant. Suferinta noastra e fara margini pentru ca au lasat un gol imens in inimile noastre. Am muncit si l-am crescut degeaba. Macar daca acum ar fi liniste si pace. Pentru asta suferim: sa fie liniste si pace”. S-a schimbat ceva? “Daca s-a schimbat ceva s-a schimbat tot spre binele celor care au puterea. Ma doare cand vad ca aceia care au, au prea mult iar cei care nu au, nu au deloc. Daca e democratie sa fie pentru toti! Cand ii vad la coltul strazii ca intind mana ma doare in suflet. Dar exista un Dumnezeu care vede tot si-i va trage la raspundere”. Intre timp ceremonia se sfarseste. “Gata, si-au facut datoria!” - spune ea. Ironia amara a unei mame este mai arzatoare decat orice acid. Imi arata mormintele. “S-au cam murdarit. Am incercat sa le tot curatam dar degeaba. Ar trebui sa punem mana de la mana, poate mai da si Primaria ceva sa facem curat aici. Poate gasim ceva sa imbracam altfel mormintele. Sunt baieti tineri, de 20 de ani, care stau aicea”. In strada se termina si defilarea.
Pleaca militarii cu uniformele lor prost carpite si murdare de atata purtat. Oficialii se grabesc sa se urce in limuzinele lor luxoase si sa demareze in scrasnetul rotilor. Mai bifasera o actiune. La morminte au ramas parintii celor cazuti. Si-au rupt din putinul lor pentru a da o ciocolata si un pahar de suc de pomana. Pe ei nu i-a bagat nimeni in seama. Nu purtau pantofi care sa coste cat cinci salarii. Nu aveau celulare de sute de dolari care sa le sune tot timpul. Nici macar nu erau imbracati cu haine de firma. Erau doar niste mame carora decembrie 1989 le va ramane in amintire ca luna in care si-au castigat libertatea. Libertatea de a-si plange fii.
 |
 |
|
WORDPRESS THEME BY ALEXANDRU COSMIN MODIFIED BLOG DIN RETEAUA BLOG2.0 |