Vocația imperială

Sunt unele țări care o au și unele cărora le lipsește. Unii n-au avut scrupule să cucerească alte teritorii, să jefuiască popoarele supuse și să clădească imperii.

Alții s-au mulțumit cu ce aveau, fiind mereu nevoiți să lupte ca să-și apere existența.

Românii nu au avut vocație imperială. Nu au fost ca rușii, austriecii, ungurii sau chiar ca bulgarii, la un moment-dat, că să exemplificăm doar cu popoarele din zonă.

Lipsa aceasta ne-a condamnat la un statut permanent de «zonă neutră», teritoriu permanent disputat de alții, chiar dacă nu era neapărat dorit. Din punct de vedere militar se poate ca o zona să fie ocupată nu neapărat pentru că ar fi necesară, ci, mai mult, pentru a-l împiedica pe inamic s-o obțină și să beneficieze de pe urma ei. Cam acesta a fost statutul nostru de-a lungul ultimilor o mie de ani.

Când ajung la Budapesta sau la Viena, românii sunt impresionați de palatele și monumentele care umplu cele două orașe și se simt oarecum stânjeniți de faptul că nu avem și noi așa ceva.

Nu la scara această. Așa este. Nu am construit palate. Le-am construit altora. Ori cu banii noștri, ori cu munca noastră. Că atunci când nu ne jefuiau turcii, o făceau tătarii. Sau maghiarii. Sau rușii. Sau bulgarii, nemții ori austriecii. Chiar și suedezii au trecut pe la noi.

Vreo sută de ani ne-au jefuit grecii. Iar când nu ne jefuiau străinii, ne jefuiam între noi. Ce puternici pe cei slabi, bogații, pe săraci.

Astăzi, cercul s-a reluat. Ne jefuiesc, din nou, străinii. De data asta mai cu fereală, dar cu legea de partea lor. O fac austriecii, nemții, francezii, chiar și olandezii. Sistematic, cu mare artă.

Protejați de ambasadori cu tupeu și de zapcii care interpretează legea. Pe toate drumurile ni se spune că suntem o țară coruptă, dar corupți sunt doar românii care acceptă mita; străinii care o dau sunt exceptați de la anchete, de la plimbatul cu cătușele prin față camerelor TV.