Se apropie funia de par

Nu există localitate din țară în care cetățenii să nu fie nemulțumiți de starea infrastructurii sau de prestația edililor. Probleme sunt peste tot: pe străzi, în termie, în aprovizionarea cu apă, în starea parcurilor și nici chiar monumentele de for public nu o duc mai bine. Și problemele acestea se adună și lovesc în același timp: străzi ca după bombardament, pene de curent, de apă, avarii la conductele de agent termic și așa mai departe.

Cetățenii dau vina pe edilii în funcție. Că nu-și fac treaba, că nu asfaltează, că nu repară țevile, că nu se preocupă de problemele urbei. Asta este, a candidat și a câștigat, să-și asume problemele. Trebuia să știe la ce se înhamă, spun, de pe margine, unii. Dacă nu e în stare să le rezolve, să lase pe altcineva la timonă, spun alții. E o metodă simplă de a rezolva problemele. Și greșită. Pentru că raționamentul pornește de la o eroare. De la premisa că actuala situație a început să se manifeste de la preluarea mandatului, înainte de acest moment, toate fiind perfect în regulă.

În realitate, tot ceea ce construiește omul are un anumit ciclu de viață. Orice construcție va sfârși, până la urmă, învinsă de forțele naturii. Dar acest sfârșit poate fi amânat dacă lucrarea se construiește cu materiale de calitate, de către oameni pricepuți și dacă, periodic, se fac lucrări de întreținere.

Și aici este problema. Pentru că în ultimii 15 ani, în România, investițiile publice s-au făcut având ca parametru principal nu calitatea, ci prețul cel mai mic. Lumea a uitat, dar politicieni și activiști civici au cerut și au obținut ceea ce au numit „transparentizarea cheltuielilor publice”, adică sistemul electronic de achiziții publice pe care-l avem acum și care functionează pe baza prețului cel mai mic. Cine cere cel mai mic preț, câștigă licitația.

Dar prețul cel mai mic nu asigură și calitatea cea mai bună a lucrărilor, dimpotrivă! Iar după ce s-a pus la punct sistemul electronic, au început să curgă denunțurile: cutare primar ar fi decis să se plătească o lucrare mai mult decât ar face; rezultatul a fost că primarii au început să caute să obțină prețuri tot mai mici iar antreprenorii să găsească soluții prin care să se încadreze in noile tarife. E cazul, de exemplu, al spoielilor cu asfalt de pe străzile din Bacău, străzi care, acum, se decopertează.

Plătim, astăzi, prețul unei filosofii păguboase care ne-a învățat să economisim de acolo de unde nu este voie: de la calitate. Iar pentru că slaba calitate a materialelor nu se vede din prima, trebuind să treacă ani până să se producă efectele, ne-am felicitat pentru idee și am perpetuat-o. Astăzi ajungem, însă, să decontăm aceste economii.