Parole, parole…

27

Zilele trecute am primit un email de la o tânără necăjită de faptul că, deși urmase întocmai instrucțiunile pe care le găsite într-un articol mai vechi de-al meu, nu a reușit să afle parola de la mesageria prietenilor. Ce se întâmplase?!

Acum zece ani (da, a trecut deja un deceniu!), enervat de tot felul de script-kiddies care cerșeau instrumente pentru a sparge căsuțele de email sau mesageria instantanee (atunci era la modă Yahoo Messenger), am scris un set de instrucțiuni care, sub precizarea că sunt doar cu titlu educațional, fiind ilegală punerea lor în practică, ar fi dus la aflarea parolei de la contul de mesagerie al celor din lista de prieteni.

Evident, am folosit și puțină psihologie inversă pentru că, este demonstrat, dacă plasezi cuvintele „ilegal” sau „interzis” într-un articol, șansele ca el să fie citit și partajat cresc exponențial. De fapt, articolul meu care prezenta metoda „ilegală” de a afla parola de la Messenger-ul altora nu făcea altceva decât să trimită parola curiosului tuturor celor din lista sa. Cum ar veni, ăla de voia să afle parolele celorlalți, își făcea cunoscută propria parolă într-un „mass” trimis în rețea.

Rețineți că am specificat că nu e voie să facă asta și că dacă, totuși, o fac, pot răspunde din punct de vedere legal. Poetic Justice? Evident. Cel puțin în primii trei-patru ani articolul a cunoscut un succes extraordinar, pe măsură ce generațiile noi veneau din urmă și erau păcălite de către cei care „mușcaseră”, la rândul lor din păcăleală. Nu mai spun de câte înjurături am încasat, dar asta e deja altă distracție.

În fond, de ce voia toată lumea să afle parolele de la conturile prietenilor? Să vadă ce vorbesc cu alții, cu cine se combină, să vadă pozele indecente colecționate sau să facă mișto de unii scriind tâmpenii în numele lor. Prostioare care, însă, astăzi se pedepsesc cu până la trei ani de închisoare pentru „accesul fără drept la un sistem informatic”.

Tentația, însă, este prea mare uneori…