Situația din Orient se complică. Dar a fost vreodată simplă?

12

L-am văzut, ieri, pe premierul israelian, urmărind, alături de Putin parada militară de la Moscova. Ce a căutat Netanyahu la Moscova putem doar să ne întrebăm; cu siguranță nu a fost o călătorie de plăcere, mai ales după ce ministrul apărării din Israel a amenințat militar Rusia.

Netanyahu caută să obțină sprijinul Moscovei pentru noua axă de putere din Orient – Arabia Saudită și Israel – în noul context geopolitic determinat de retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul.

Nu trebuie să fii mare specialist să-ți dai seama cum s-au petrecut lucrurile: Arabia Saudită a cheltuit sume scandaloase pe armament american, Israelul, prin spectacolul lui Netanyahu de la televizor, a prezentat „dovezile” că Iranul nu respectă acordul, iar Trump a reimpus sancțiunile asupra Teheranului.

Pare că toată lumea câștigă: fără petrolul iranian pe piață, prețul acestuia va crește, ceea ce va stabiliza bugetul Arabiei Saudite, grav afectat de ieftinirea aurului negru. Israelul pune presiune pe Iran, încercând să obțină pedepsirea acestuia pentru acțiunile din Siria și Liban, iar SUA își încordează mușchii arătând că încă este un jucător major în politica mondială.

În plus, ajută și producătorii de petrol prin fracturare hidraulică din SUA, care au costuri destul de mari și care au nevoie de prețuri ridicate pentru a deveni profitabili.

Dar există niște probleme. Și acestea se numesc Rusia, China și Turcia.

China, cel mai mare consumator mondial de petrol cumpără o treime din producția iraniană; introducerea unui embargo american ar însemna, potrivit CNN, doar că prețul petrolului iranian pentru China o să scadă în vreme ce cantitățile cumpărate o să crească.

China nu poate fi obligată să respecte sancțiunile decise de SUA, și, în plus, după ani de zile de sancțiuni economice, Iranul și-a restructurat economia, care nu mai depinde de vânzările de petrol.

Rusia, pe de altă parte, cu trupe în Siria și în alianța militară cu Iranul, nu va putea rămâne neutră în cazul unei confruntări militare în zonă. Turcia, care, la fel, se află într-o alianță aparent imposibilă cu Rusia, nu vede cu ochi buni sprijinul acordat de americani kurzilor și nici nu se înțelege prea bine cu Arabia Saudită.

Aceasta din urmă este prinsă într-un război interminabil în Yemen, război pe cât de sângeros, pe atât de evitat de presa internațională. În cealaltă parte, în Liban, Hezbollah și aliații săi au câștigat primele alegeri ținute în ultimii nouă ani.

Chiar dacă premierul Saad Hariri (cel care demisionase în timpul unei călătorii în Arabia Saudită) va rămâne în funcție, poziția sa va fi mult slăbită. Hezbollah, grupare considerată teroristă de către SUA, s-a format în urma invadării Libanului de către Israel și analiștii sunt de acord că a devenit o forță militară bine antrenată și disciplinată, după cum s-a constatat în Siria.

Este adevărat că și Arabia Saudită și Israelul doresc o confruntare cu Iranul, eventual un blitzkrieg care să pună Teheranul în genunchi. Dar de la a vrea până la a putea e cale lungă.