„Cine nu e cu noi e cu dușmanii noștri”

0
4

Mi se întâmplă prea des în ultima vreme să primesc apostrofări de la tot felul de oameni cu care intru în contradicție și să fiu acuzat că dacă nu le împărtășesc opiniile, cu siguranță sunt cu „ăilalți”. Că altfel nu se explică situația, cum se poate să nu fiu de acord cu ceea ce afirmă sau susțin domniile lor?! Uite că se poate.

Pentru unii este tot mai greu de crezut acest lucru, chiar dacă suntem destul de departe de finalul epocii în care era obligatoriu să avem aceeași opinie. Chiar și atunci, înainte de 1990, românii se împotriveau din toate puterile ideii de uniformitate, inclusiv în gândire.

Astăzi, însă, ni se spune că trebuie să ne punem uniformele, să fim cu toții la fel, să gândim la fel și să ne purtăm la fel.

Revenind la discuție, consider că am dreptul să-mi formez propria opinie, am dreptul fundamental să nu fiu de acord cu cineva și, ceea ce e mai important, am dreptul să afirm public acest lucru. Fără să fiu etichetat sau amenințat.

Românii uită prea repede că dictaturile se impun nu neapărat prin forța armelor, cât prin conformismul celor care acceptă să li se traseze ceea ce au voie să gândească. De aceea, dreptul meu de a avea o altă opinie trebuie să fie sfânt atâta vreme cât îmi prezint părerea în mod pașnic și nu încerc să o impun cu forța.

De aceea, problemele unei țări se tratează la urne, prin vot. Nu în stradă, oricâtă propagandă ar curge. Nu-mi amintesc ca strada să fi produs ceva bun vreodată și nu-mi dați exemplul cu decembrie 1989. Atunci schimbarea a făcut-o Armata, nu populația care a ieșit în stradă. Democrația trebuie să dea posibilitatea fiecăruia să se exprime.

Protestele fac parte din jocul democratic atâta vreme cât respectă regulile și nu încearcă să obțină în stradă ceea ce nu s-a reușit să se obțină la urne.

Publicat in Desteptarea