Autostrada pavată cu bune intenții

Aproape mi-a curs o lacrimă de emoție când am văzut că toată țara se unește sub haștagul #șîeu ca să stea degeaba un sfert de ora pentru a-și exprimă solidaritatea cu moldovenii care nu au autostradă. Apoi mi-am amintit că suntem în România, țara une nimic nu se întâmplă fără voie și, mai ales, fără îndrumări, de la băieții cu ochi albaștri.

Trebuie să recunoaștem că acțiunea a fost bine organizată. S-a pus accentul pe creativitate, s-a studiat bine psihologia țintelor, s-au urmat aceleași trasee bătătorite ale diseminării informației și convocării la proteste.

Într-o țară în care, atunci când la jumătate dintre angajați le erau tăiate salariile ieșeau doar câteva sute de oameni să danseze pinguinul în semn de protest, doar naivii mai cred că mii de oameni se apucă să protesteze din senin. Acestea fiind spuse, nu ar fi rău să încercăm să vedem ce e și cu autostrăzile astea.

Poporul vrea autostradă, nu contează de unde să vină și unde să ajungă, contează să fie. Și, eventual, să treacă prin apropierea lor. De ani de zile politicienii ne asasineaza cu proiectele de autostrada dintre Moldova și Transilvania, fără să se întrebe cineva cui ar folosi o astfel de legătură.

Să ne înțelegem, construcția unei autostrăzi și întreținerea ei costă imens, de aceea, ea trebuie să slujească unor interese economice majore; nu pentru ca unii să ajungă de la Iași la Viena cu 200 la ora. Ce exportă zona Moldovei către Ungaria, Austria, Germania? Nu cumva o autostrada care să lege Moldova de București ar fi mult mai necesară?

Să reținem că resursele sunt limitate, nu pot fi făcute toate în același timp. Iar pentru cei care o ard intelectual și ne spun că sunt fonduri europene care abia așteaptă să ne fie date, să facă bine să se gândească: banii aia – în cazul în care ne-ar fi dați – vin abia după ce am plătit autostrada din banii noștri. Pentru că așa este sistemul fondurilor europene.

Ca urmare, degeaba ai promisiuni de bani de la UE dacă nu ai bani în buget cu care să plătești construcția. În paranteză să mai notăm că fondurile europene acoperă maxim 80% din cheltuielile de construcție, nu acoperă TVA și nici celelalte cheltuieli – exproprierea, proiectarea, documentația.

Nu mă aștept ca aceste argumente să trezească rațiunea din hastagistii care erau ieri cu Justiția în gură și azi sunt cu autostrăzile. În fond, trăim momente de nebunie colectivă iar mulțimea, după cum ne-a învățat bine Costache Negruzzi, are logica ei.