Sindromul autostrăzii către Stockholm

Are, pe undeva, legătură cu sindromul vechilor ilegalișți. Ăia care, când se întâlneau, după 23 August, comentau triști: „ce puțini am fost, ce mulți am rămas”… Acum zece ani autostrăzile nu interesau pe nimeni; ba chiar poporul care votase masiv PDL-ul și pe Băsescu, era de acord cu ceea ce spunea marinarul, și anume că nu ne trebuie așa ceva.

Același popor, zece ani mai târziu, spune că nu, din contra, vrem cât mai multe și cât mai repede, că nu mai are loc pe drumurile județene să se plimbe cu mașina adusă din Germania. Cumva, autostrăzile au ajuns un panaceu pentru orice. Sunt bune și pentru scăderea aglomerației pe străzi, și pentru prevenirea accidentelor, dar și pentru creșterea economică.

Cu primele două chestiuni nu-s de acord, că degeaba avem autostrăzi, dacă nu avem șoferi. Iar cine nu crede, să facă bine și să vadă ce se întâmplă în weekend-uri, pe autostrăzile alea care sunt, ce accidente și ce aglomerații.

Dar, cum-necum, autostrăzile au ajuns subiectul momentului și, prin diferite metode bine verificate, oamenii au fost făcuți să uite care sunt problemele reale care au împiedicat construcția acestora și care țin mai ales de factori externi.

Ceea ce este mai interesant în legătură cu subiectul este că și atunci când se face ceva, se neagă și se caută argumente în sensul acesta. Să luăm doar exemplul Centurii Bacăului, care pe o porțiune de 16 kilometri are profil de autostradă.

Confruntați cu manifestările #șîeu, cei de la PSD au creat un contra-eveniment în care inaugurau șantierul „primei autostrăzi din Moldova”. Dacă A=B și B=C, atunci și A=C, și-au zis. Cam tras de păr argumentul, dar, să zicem.

După ce s-a defilat cu utilajele vineri, au început să apară comentarii și articole cum că utilajele au dispărut de pe șantier și totul nu a fost decât o farsă. Lucru care a determinat constructorul să iasă cu un comunicat în care să anunțe că utilajele sunt la locul lor, dar că nu lucrează duminică.

Desigur, pentru multă lume nu a contat această explicație. Cum pentru o întreagă categorie de populație nu contează niciun fel de explicație, pentru că ea știe mai bine cum stau lucrurile.

Și dacă știe mai bine, înseamnă că numai ea are dreptate chiar fără să aibă nevoie de argumente. Că m-a somat un cititor după articolul de ieri să-i spun cine mi-a permis să-l scriu și să-l public. Că așa încep să-și închipuie unii, că ai nevoie de aprobarea cenzurii ca să-ți spui părerea.