Defazaj temporal

Există numeroase persoane care, atunci când se confruntă cu o problemă exclamă „Dar suntem în secolul XXI, cum se poate așa ceva?!” Ni s-a indus atât de mult ideea că trăim în niște timpuri fenomenale încât chiar credem asta și nu vedem faliile temporare decât atunci când ne confruntăm cu realitatea. Calendaristic, poate că trăim în 2019, dar după ceasul civilizației, suntem, undeva, prin secolul XVII. Cu o spoială subțire de modernism nu acoperim tarele trecutului care încă ne bântuie. Iar problema este, după opinia mea, legată de lipsa de solidaritate socială a națiunii.

Românii nu văd problemele cu care se confruntă semenii lor decât atunci când dau nas în nas cu ele. Și se miră apoi, că deși unii au telefoane mobile de ultima generație cu care-și fac poze la Mall, când ajung la bunici, la 30 de kilometri de oraș, trebuie să meargă în fundul curții că să-și facă nevoile. Că suma pe care ei o cheltuie pentru o distracție de 2-3 ceasuri la un restaurant și un film reprezintă ajutorul social oferit de stat unei familii pentru o lună întreagă.

Problemele nu-s de ieri, de azi. Istoric, România a ieșit din Evul Mediu abia în perioada interbelică. Pe drumul modernității, țara a pornit cu un decalaj imens față de restul Europei și, oricât au încercat comuniștii să accelereze procesul, nu au reușit să ardă etapele. Iar schimbarea sistemului după 1990 nu a ajutat, dimpotrivă, s-a produs o inversare de polaritate. Depopularea masivă, dezindustrializarea, pauperizarea ne-au întors în timp.

Trăim cu falsa impresie că o ducem tot mai bine pentru că avem telefoane cu Facebook și televizoare plate, dar realitatea este alta. Pe care nu o vedem, orbiți de falsa strălucire a societății de consum, ai cărei sclavi suntem. Din păcate, agenda publică este confiscată de o minoritate ce trăiește în bula falsei modernități; ea decide politicile economice, fiscale, sociale și așa mai departe. Iar deciziile sunt doar pentru această minoritate care crede că România se află în secolul XXI.

Restul românilor trăiesc în secolele XVII, XVII sau XIX, depinde de norocul fiecăruia și de firimiturile care cad de la masa celor din secolul XXI. Știu, e complicat și greu de înțeles această problema. Gândiți-vă, însă, că într-un oraș ca al nostru, există un număr mic de oameni care merg la Mall și-și petrec timpul liber acolo pentru că își permit din toate punctele de vedere: au venitul necesar, timpul, și accesul.

Pentru ei, Mall-ul este realitatea și vor judeca lumea după acest șablon. Pentru că-și permit să dea o căruță de bani pe o pereche de blugi rupți, vor considera că toți cei care nu-și permit acest lucru sunt niște „puturoși”, care nu merită să trăiască în aceeași realitate cu ei. Dar majoritatea oamenilor din oraș nu-și permit o astfel de existență; nu au nici banii și nici timpul nu le permite să-și trăiască viața în Mall.

Însă cei din prima categorie fac regulile și stabilesc ce e bine și ce e rău, în vreme ce ceilalți trebuie să se supună, supraviețuind cum vor putea.