Life in plastic, it’s fantastic

BBC ne informează că în Marea Britanie a fost redactată o petiție care cere revenirea la paiele de plastic într-un lanț de restaurante fast-food. Petiția a atins deja 35.000 de semnături pe fondul creșterii nemulțumirilor față de paiele din hârtie introduse din motive ecologice. Avem aici două probleme.

În primul rând, paiele de hârtie pentru băuturi sunt absolut groaznice. Au fost introduse și la noi. Sunt un dezastru din punct de vedere al experienței. Ca și gust, atingere, senzație. Dezastru. În al doilea rând, avem de-a face cu o ipocrizie cât casă. Eliminăm paiele de plastic dar păstrăm paharele, tacâmurile, caserolele pentru condimente?! La cât plastic se folosește în industria fast-food, noi ne-am găsit să eliminăm doar paiele?

Din punct de vedere PR, da, e o chestie. E cea mai vizibilă transformare; prin prisma experienței negative cu paiele de hârtie, toată lumea va observa că s-a făcut ceva. Deci firmei îi pasă de problemele ecologice.

Doar că, după cum spuneam, totul nu este decât o ipocrizie. Înlocuim paiul dar păstrăm furculitele de plastic. Culmea este că în restaurantele fast-food e foarte simplu să faci o colectare selectivă a deșeurilor. Trebuie doar să pui două coșuri: unul pentru resturile de mâncare și unul pentru plastic. Obiceiul este că debarasarea să o facă chiar clientul; și clientul poate face colectarea selectivă dacă este impulsionat și dacă nu trebuie să facă un efort prea mare în plus. Problema este ce se întâmplă cu aceste deșeuri.

Prelucrarea lor este o problemă din toate punctele de vedere, incluzând aici și costurile. O vreme, Occidentul a exportat deșeurile de plastic în China. Până când chinezii au ajuns să producă și ei o cantitate imensă de deșeuri din plastic și au oprit importul de gunoi. Mările și oceanele lumii sunt pline de deșeuri de plastic. Pentru că suntem nebuni și ne-am învățat să folosim doar plastic într-una. Pungi de plastic a căror viață este de la supermarket până acasă.

Toată mâncarea este ambalată în plastic. Aproape orice produs este livrat într-o cutie de plastic. Vrei cârnați? Îi iei de la magazin într-o caserolă de plastic. Ai nevoie de un mouse pentru computer? Îl iei în carcasă de plastic. Căpșuni? Plastic. Un set de pixuri de plastic? Îl iei într-o carcasa de plastic pe care o pui într-o sacoșă de plastic!