Domnitorul şi Regele Carol I – 8 aprilie 1866 – 27 septembrie 1914

In cei aproape 49 de ani de conducere a statului nostru, de către domnitorul, apoi regele Carol I, adică o perioadă de 17.715 zile, în jurul ţării noastre, cât şi în interiorul său au fost intreprinse numeroase operaţiuni care au rămas necunoscute românilor, acţiuni din care fac parte şi următoarele:

1 – Constituţia din 1866 a reprezentat o simplă operă de traducere a unei constituţii europene, neavând nici o legătură cu trecutul nostru istoric, întrucât:
-nu a preluat şi respectiv nu a completat tradiţionalul nostru “Drept al Românilor”;
-a înlăturat orice răspundere a şefului statului român, însă acesta a fost investit să dispună căderea guvernului, a parlamentului, cât şi înlocuiri de miniştri (3-25);

2 – În anul 1867 s-a constituit statul dualist Austro-Ungar, acţiune politică prin care Transilvania a fost încorporată Ungariei şi a început procesul de maghiarizare forţată a românilor, rămânând cu caracter secret:
-intervenţiile dispuse de domnitorul Carol la împăratul Iosif al II-lea pentru restabilirea autonomiei Transilvaniei şi pentru păstrarea originii româneşti a locuitorilor săi din această provincie;
-efectivul de locuitori români care au fost maghiarizari, ca urmare a aplicării legii respective (4-262).

3 – Domnitorul Carol a primit documente privind comunitatea evreiască, pentru probleme în special cu caracter politic, fără publicarea acestora şi a modului lor de rezolvare, cum au fost :
-telegrama trimisă de la Paris la 25 mai 1867 pentru Comunitatea israelită din Iaşi prin care a fost cerută intervenţia în favoarea evreilor persecutaţi în urma ordinului transmis de ministrul de interne I.C. Brătianu (5-17) ;
-scrisoarea lui Berhold Auerbach, adresată la 31.11.1867 domnitorului Carol, prin care a protestat împotriva atitudinii autorităţilor faţă de evrei (5-18) ;
-raportul confidenţial al agentului diplomatic la Paris, Ion Strat la 17 ianuarie 1870, adresat ministrului de externe relativ la interpretarea făcută în parlamentul francez de reprezentantul Comitetului Aliantei Israelite din Paris, Cremieux, privind persecuţiile evreilor din România (5-65) ;
-nota întocmită la 03.10.1878 de Ministerul Afacerilo Străine referitoare la procesul intentat de un număr de evrei, ţăranilor din comuna Dărăbani, folosit însă de Marile Puteri la conferinţa de la Berlin pentru a demonstra acţiunile antisemite din ţară (5-129).

4 – În luna martie 1868 o grupare liberală dizidentă, a prezentat Adunării deputaţilor un proiect de lege semnat de 31 de deputaţi privind diminuarea însemnătăţii economice a evreilor (1-185) proiect care nu a căpătat voturile necesare, rămânând necunoscute :
-conţinutul proiectului de lege în cauză şi nota de prezentare a acesteia ;
-conţinutul discursului lui I.C. Brătianu prezentat impotriva proiectului ;
-poziţia domnitorului Carol faţă de proiectul în cauză.

5 – La 24 februarie 1871, în parlamentul ţării a fost dezbătut Raportul Comisiei însărcinate să ancheteze afacerea căilor ferate « Strousberg », raport prin care au fost dezvăluite cu date concrete :
– complicitatea domnitorului şi a unora din foştii miniştri la numirea ilegală a prusacului Ambronn, în funcţia de comisar român ;
– diverse abuzuri, fraude şi acte arbritrare ale lui Strousberg, Ambronn şi ale bancherului Jacques (1-194).

Până în prezent a fost menţinut secretul pentru :

-obiectivele cuprinse în legea votată la 27.05.1868, care trebuiau executate de afaceristul Strousberg ;
contractul încheiat între statul Român şi afaceristul respectiv ;
-raportul întocmit de Comisia parlamentară pentru « Afacerea Strousberg » ;
-modul de rezolvare a problemelor specificate în raportul parlamentar, inclusiv recuperarea daunelor ;
poziţia oficială a domnitorului şi a şefului guvernului faţă de conţinutul raportului în cauză.

6 – Concurenţa abuzivă împotriva meşteşugarilor şi fabricanţilor autohtoni, începută după anul 1830, a fost acceptată de conducerea Statului Român până în anul 1873, când conducerea ministerială a aprobat la 27 iunie « actul de moarte » pentru această activitate economică românească (6-126,131) rămânând necunoscută motivarea domnului Carol pentru :
-acceptarea hotărârii dispusă de guvern de eliminare a activităţii meseriaşilor şi fabricanţilor autohtoni ;
-păstrarea secretului privind numărul atelierelor, cooperativelor şi fabricilor desfiinrate;
-soarta meseriaşilor, fabricanţilor şi lucrătorilor de la unităţile desfiinţate.

7 – În Convenţia încheiată cu Austro-Ungaria în anul 1875 a fost înlocuit tariful de 15% cu unul de 2 – 3%, convenţie prin care efectiv a fost nimicită industria noastră în faşă, meseriile şi producţia agricolă la principalele produse (tutunul, a făinii şi morăritului, a vinului, a rachiului şi altele), pe timp de 10 ani, cât a durat convenţia (7-367), neexistând informaţii oficiale privind:
-motivarea domnitorului Carol pentru încheierea convenţiei respective în dezavantajul categoric din punct de vedere economic, politic şi social al ţării noastre;
-rezultatele finale economico-financiare ale convenţiei respective.

8 – Înainte de a începe lucrările Congresului de la Berlin din anul 1878, Lordul Beaconsfield, a transferat cu un tratat secret, Rusiei, cele 3 districte din sudul Basarabiei, nefiind publicate informaţii cu privire la :
-măsurile întreprinse de domnitorul Carol pe plan extern pentru prevenirea şi apoi pentru înlăturarea acţiunii respective, avându-se în vedere că Anglia a renunţat la neutralitatea Mării Negre în cursul anului 1871 (6-134) ;
-conţinutul şi semnăturile documentului de predare a celor 3 districte din Basarabia către Rusia.

9 – La începutul anului 1882, în România figurau deja 400.000 de imigranţi, majoritatea lor fiind intrată ilegal în ţară, şi în special în Moldova (8-127) rămânând necunoscute :
-efectivul imigranţilor veniţi ilegal în ţară ;
-originea lor etnică ;
-ţările din care au plecat ;
-măsurile pentru reglementarea situaţiei respective, dispuse de şeful statului şi de către guvernul ţării şi efectele concrete ale acestor măsuri.

10 – În anul 1883 a fost finalizat şi legalizat Tratatul secret cu Austro-Ungaria la care au participat direct, I.C. Brătianu, P.P. Carp şi T. Maiorescu (9-93,94) rămânând secret :
-conţinutul tratatului în cauză ;
-rezultatele economico-financiare şi politice, obţinute la obiectivele tratatului în cauză de ţara noastră în cei 33 de ani cât a fost în vigoare.

11 – La 28 iunie 1883 « din raţiuni superioare de stat » guvernul a dispus desfiinţarea şi a Societăţii « Carpaţi » organizată de Mihai Eminescu, cu peste 20.000 de membri, organizaţie care avea drept ţintă unirea politică şi culturală a tuturor românilor din Ardeal, Banat, Bucovina şi Basarabia (9-93,97) nefiind aduse la cunoştinţa românilor din ţara noastră :
-obiectivele incluse în Statutul Societăţii « Carpaţi » ;
-lista intelectualilor care făceau parte din organizaţia în cauză pe provincii;
-rezultatele obţinute de Societatea “Carpaţi” în perioada cât a funcţionat;
-poziţia regelui Carol I şi a şefului guvernului faţă de această societate organizată de Mihai Eminescu şi motivarea desfiinţării acesteia.

12 – Consumul de porumb, alimentul de bază al ţărănimii a scăzut simţitor de la 270 kg pe cap de locuitor în anul 1876 la 146 kg în anii 1901-1906. Hrana esenţială a tărănimii a fost redusă continuu timp de 30 de ani fiind sustrasă pentru export, întrucât trebuiau plătite dările noii societăţi burgheze şi acoperit luxul clasei stăpânitoare (10-530), rămânând necunoscute :
-acţiunile întreprinse de partidele politice, de guvern şi de parlament pentru normalizarea vieţii în satele ţării, adică pentru înlăturarea « foametei constante » a ţărănimii ;
-iniţiativele regelui « tuturor românilor », dispuse pentru normalizarea legăturilor între ţărănimea clăcaşă şi boerime.

13 – La mijlocul lunii martie 1888 a început seria mişcărilor ţărăneşti care au cuprins 27 de judeţe din întreaga ţară, la îndemnul şi cu sprijinul unor formaţii socialiste (11-10,152) neexistând informaţii pentru :
-efectivul de agitatori socialişti care au acţionat în satele româneşti răsculate, efectivul celor arestaţi, judecaţi şi condamnaţi ;
-efectivul de agitatori care au fost expulzaţi, ţările de unde proveneau şi etnia acestora ;
-efectivele de ţărani pe judeţe, a celor care : au participat la revoltă, au fost arestaţi, au fost condamnaţi, au fost răniţi şi a celor care au fost omorâţi ;
-motivaţia regelui şi a şefului guvernului, pentru represiunea armată ordonată împotriva răsculaţilor.

14 – La începutul primăverii anului 1907 s-a pornit Marea Răscoală a ţăranilor din Moldova împotriva negustorilor şi a unor arendaşi, şi din Muntenia şi Oltenia împotriva administratorilor şi proprietarilor de moşii, răscoale despre a căror cauze şi efecte a fost păstrat secretul până astăzi, cazuri din care :
-lista proprietarilor şi a suprafeţelor moşiilor din Moldova arendate trusturilor reprezentate de: Fischer, Guttman, Drukmann, Ztaler, Ghatel, Costiner (8-124), naţionalitatea şi etnia acestora;
-lista comercianţilor din satele şi oraşele Moldovei unde au avut loc incidente cu sătenii răsculaţi şi consecimţele acestora;
-lista cluburilor socialiste, organizate în satele din Muntenia şi din Oltenia, cât şi activitatea desfăşurată de aceştia în timpul răscoalei (8-176, 188, 211);
-consecinţele reale ale Marii Răscoale, pe localităţi, unde au avut loc confruntări, adică efectivul celor: morţi, răniţi, arestaţi, schingiuiţi, condamnaţi ;
-destinaţia dosarelor Marii Răscoale din 1907, care au fost preluate de către regele Carol I (8-214).

15 – Curtea de Conturi, care a fost înfiinţată în anul 1864 trebuia să asigure verificarea cheltuielilor bugetare în termen de 3 ani de la închiderea exerciţiului. În perioada 1864-1914, adică timp de 50 de ani, această instituţie centrală a izbutit să controleze legalitatea cheltuielilor cu o întârziere de 24-10 ani, de la efectuarea acestora de către organele « moderne » ale statului (3-443), nefiind publicate date oficiale privind :
-motivarea legiferării unui efectiv de salariaţi cu mult sub necesarul minim ;
-angajarea celor mai mulţi salariaţi din rândul nespecialiştilor ;
-rapoartele întocmite de organele Curţii de Conturi, privind legalitatea cheltuielilor bugetare pentru perioada 1864 – 1876 şi 1878 – 1914 ;
-bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 1877 ;
-poziţia oficială a regelui şi a şefilor de guvern care au condus România în perioada 1866 – 1914 faţă de necesitatea ordinii şi a răspunderii în gospodărirea veniturilor bugetare, colectate în cea mai mare parte de la populaţia satelor.

16 – Domnitorul şi apoi regele Carol I cât şi şefii guvernelor care au condus România nu au prezentat vreo dovadă privind contribuţia lor pentru :
-reluarea aplicării « Dreptului Românilor » în ţara noastră ;
-sprijinirea continuării « Dreptului Românilor » în ţările învecinate adică : Haliciu, în sudul Poloniei (adică între Nistru şi Bug), Silezia, Moravia, Slovenia, Serbia, Croaţia, Dalmaţia, Grecia, Bulgaria, etc (12-172) ;
-identificarea localităţilor şi a numărului familiilor de origine română din regiunile amintite mai sus şi întărirea legăturilor economice, sociale şi politice ale acestora cu Statul Român.

17 – Pentru organizare orânduirii burgheze în România, a fost folosită cu predilecţie şi practica începerii şi înmulţirii localurilor de petrecere rău famate, frecventate de toate categoriile sociale. În aceste case veneau şi boierii, lăsându-şi familiile, şi îşi petreceau serile cu femei de teapa celor mai lipsite de ruşine, care îşi dezonorau sexul (13-255), rămânând necunoscute :
-poziţia oficială a şefului statului român, şi a guvernelor din perioada 1866 – 1914 faţă de aceste « afaceri » străine tradiţiei româneşti ;
-numărul localurilor – măcar din Bucureşti – care au avut ca obiect şi exploatarea sexuală a unor fete şi femei ;
-originea socială şi religia patronilor ;
-originea socială şi religia fetelor şi femeilor care au practicat comerţul « sexual ».

18 – Practica cămătărească începută în ţările româneşti după Pacea de la Adrianopole, a avut o dezvoltare deosebită după anul 1860, însă nu există informaţii oficiale, nici măcar pentru activitatea unităţilor cămătăreşti care au funcţionat în Bucureşti în timpul regelui Carol I adică pentru :
-numărul unităţilor cămătăreşti ;
-ţările de unde au venit cămătarii, etnia acestora şi capitalul adus ;
-dobânda folosită, câştigurile obţinute şi destinaţia lor ;
-acţiunile desfăşurate de cămătari pentru a zădărnici orice încercare de înfiinţare a unor unităţi bancare de credit ipotecar (13-308) ;
-măsurile dispuse de regele Carol I şi de şefii guvernelor din timpul său, pentru oprirea cămătăriei în ţara noastră.

19 – Politica « introducerii blândeţii » prin excluderea din legislaţia penală a pedepsei cu moartea şi cea de confiscare a averii, a devenit cauza creşterii criminalităţii în România după anul 1864 (14-183), fără a fi cunoscute de populaţie :
-consecinţele negative extinse asupra avuţiei naţionale şi asupra averii populaţiei româneşti ca urmare a excluderii pedepsei cu moartea şi a celei de confiscare a averii vinovaţilor ;
-intervenţiile şefului statului şi a conducerii guvernelor din perioada 1866 – 1914 pentru reintroducerea normalităţii în viaţa economică şi socială a ţării.

20 – Guvernarea liberală din perioada 1876 – 1888 a menţinut şi a dezvoltat în rândul partizanilor săi, importanţa cuvântului de ordine « îmbogăţi-ţi-vă » prin : corupţie, înşelăciune în dauna statului, evaziune fiscală, furt din avutul public, etc (15-98), neexistând informaţii pentru :
-cazurile de îmbogăţire prin crime economice dezvăluite prin presa vremii, cercetate, anchetate, judecate şi condamnate de către organele statului ;
-poziţia oficială faţă de cazurile respective, a regelui şi a şefilor guvernelor din perioada 1876 – 1914.

21 – Pentru educaţia prinţului moştenitor, regele Carol I, a angajat un perceptor elveţian, ciudat, homosexual şi urmărit de « idei socialiste înaintate » (8-237), rămânând neclarificate :
-motivarea angajării unui profesionist « în idei socialiste înaintate » şi homosexual, pentru educarea timp de 4 ani, a fiului prinţului Ferdinand ;
-acceptarea de către prinţul Ferdinand şi de către soţia sa Maria, a educării de către rege a fiului lor Carol, între anii 1908 – 1911 pe un fond republican de către un profesor socialist şi homosexual.

22 – Deşi Constituţia din 1866 cuprindea obligaţia de a îmbrăţişa « religia ortodoxă a răsăritului », viitorul rege Carol a venit şi a rămas cu religia sa catolică (8-316) neexistând explicaţii oficiale nici pentru :
-legalitatea documentelor semnate de rege în numele Statului Român Ortodox ;
-indiferenţa sa în faţa nedreptăţilor sociale, economice şi politice la care a fost supuse continuu satele româneşti, deşi acestea aveau aproape în întregime, o populaţie de credinţă creştin-ortodoxă ;
-introducerea în constituţie a dreptului suprem de inviolabilitate, adică cel de iresponsabilitate a regelui, deşi după credinţa noastră creştin-ortodoxă, numai Domnul Isus Hristos este fără de păcat. El este om şi Dumnezeu (3-81).

23 – În lunga sa perioadă de conducere a României, regele Carol I nu a recunoscut oficial că ţărănimea este clasa fundamentală a poporului român, încercând să înlăture următoarele realităţi româneşti :
-că ţărănimea a creat neamul român creştin – ortodox ;
-ea i-a dat organizarea de stat;
-ţărănimea i-a asigurat paza şi vitalitatea ei (10-489), realitate care este nesocotită şi în prezent, sub alte forme.
Realităţile de mai sus ale neamului român au constituit forţa de rezistenţă care s-a opus practicilor folosite în Anglia, mai multe secole, pentru dezvoltarea comerţului cu lână şi produse din lână, practici cum au fost :
-înfrăţirea burgheziei străine cu nobilimea ;
-alungarea ţărănimii şi înlocuirea ei cu turme de oi ;
-proletarizarea de o dată a ţăranilor ;
-transformarea ţăranilor în cerşetori, vagabonzi şi criminali (6-218).

24 – Regele Carol I a admis să i se dăruiască 118.000 ha teren, de către şeful guvernului liberal, din domeniile statului (15-110), neexistând publicate informaţii pentru :
-legalitatea dispoziţiei de atribuire a pământului în cauză ;
-efectivul îndreptăţiţilor şi a supraferelor de teren cuprinse în documentaţia privind aplicarea reformei agrara din 1864 care nu a beneficiat de această reformă ;

25 – În perioada celor aproape 49 de ani, când românia a fost condusă de domnul şi apoi regele Carol I, şi nici după, nu au fost publicate informaţii privind :
-inventarierea averii statului (16-206) ;
-modul de administrare a averii naţionale de către guvernele care au condus ţara în aceeaşi perioadă ;
măsurile luate împotriva celor care au adus pagube averii neamului român.