Regele Ferdinand – 27 septembrie 1914 – 20 iulie 1927

Regele Ferdinand, în cele 4.680 zile de conducere a statului Român, după grele evenimente politice europene, a izbutit să contribuie la unirea neamului nostru, rămânând totuşi necunoscute unele acţiuni sau a unor părţi componente ale acestora, acţiuni din care fac parte şi următoarele :

a – Acţiuni cu caracter personal
1 – În cursul anului 1896, în calitate de moştenitor al tronului, prinţul Ferdinand a intervenit la episcopul catolic din Iaşi şi la Papa Leon al XIII-lea, pentru a fi iertat şi binecuvântat, întrucât şi-a botezat pe fiul Carol în rit ortodox (17-280) nefiind date explicaţii pentru :
nerespectarea Constituţiei României ca viitor rege al ţării noastre, majoritar ortodoxă, prin subordonarea sa Vaticanului;
răspunsul Papei Leon al XIII-lea la rugămintea prezentată dansului de prinţul Ferdinand.

2 – În ziua de 11 ianuarie 1920, regele Ferdinand a primit Nota informativă a Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Generale referitoare la agitaţia contra Concordatului, provocată de unii preoţi, în rândul populaţiei din Bucureşti (17-205) rămânând necunoscute :
identitatea preoţilor şi bisericile de care aparţineau ;
motivarea agitaţiei împotriva Concordatului ;
intervenţia organelor poliţieneşti şi consecinţele ei ;
poziţia regelui şi măsurile dispuse de dânsul.

3 – La 10 mai 1927, la stăruinţa regelui Ferdinand, prin mijlocirea unor apropiaţi ai fiului său Carol devenit Caraiman, Concordatul a fost semnat în secret la Vatican (8-313), neexistând informaţii pentru :
identitatea apropiaţilor fiului Carol, care au mijlocit semnarea Concordatului la Vatican – şi activitatea desfăşurată de dânşii ;
identificarea semnatarilor români ai Concordatului şi funcţiile acestora ;
conţinutul documentului în cauză ;
neincluderea în Concordat, a declaraţiei oficiale de recunoaştere a României Mari – ci într-o anexă, care a fost furată din sediul Ministerului Afacerilor Externe a ţării noastre (8-314);
explicaţiile aduse de regele Ferdinand în legătură cu documentul respectiv, în faţa parlamentului român şi poziţia acestui for suprem.

4 – Concordatul în cauză, întocmit în afara graniţelor ţării noastre şi aprobat la Vatican în anul 1927, a fost votat în anul 1929 în parlamentul ţării (8-312), rămânând necunoscute :
conţinutul Concordatului aprobat în parlamentul României în anul 1929, cu precizarea diferenţelor faţă de prevederile celui iniţiat şi susţinut de regele Ferdinand în anul 1927 la Vatican ;
dezbaterile parlamentare privind legalizarea actului impus de Vatican în anul 1927 ;
poziţia primului ministru român faţă de actul politic – religios respectiv.

5 – Biserica ortodoxă Română, s-a opus conţinutului Concordatului în cauză, însă conducerea statului nostru a păstrat tăcerea asupra averilor imense cedate Bisericii Romano-Catolice, averi pe care nu le avusese nici pe timpul Austro-Ungariei catolice (8-313), averi cedate, din care au făcut parte :
zeci de mii de hectare de pământ ;
sute de imobile ;
alte proprietăţi care intrau în aşa numitul « patrimoniu sacru » .

Deasemeni nu au fost publicate :

localităţile unde au fost predate de Statul Român suprafeţele de teren şi imobilele către Biserica Romano-Catolică ;
instituţia centrală a statului nostru, care a fost împuternicită să desfăşoare acţiunea de predare a patrimoniului respectiv ;
răspunsul oficial dat de Statul Român, la modul de rezolvare a problemelor prezentate de Biserica Ortodoxă Română, privind neligitimitatea prevederilor cuprinse în Concordatul susţinut de regele Ferdinand.

6 – La 26 martie 1926, de Bunavestire, regina Maria a trecut la religia ţării noastre, adică cea creştin-ortodoxă (8-232), hotărâre personală deosebită pentru care trebuie să se publice :
cine au fost « naşii », preotul şi biserica ortodoxă unde s-a desfăşurat această ceremonie religioasă ;
dacă la această ceremonie a participat şi soţul său ;
motivarea regelui Ferdinand pentru nerespectarea Constituţiei României, adică de a fi creştin-ortodox.

b – Fapte şi probleme din primul război mondial

1 – Din datele statistice, rezultă că în primul război mondial, armata germană ocupantă, a scos din ţară, numai pe calea ferată :
– 1.768.552 tone de grâu şi porumb,
– 353.352 tone de leguminoase, furaje, oleaginoase şi diverse produse alimentare,
– 600.000 de cai,
– 1.400.000 de bovine (18-196) rămânând în continuare să fie date publicităţii :
numărul de proprietari, pe judeţe, cu cantităţile de produse agricole şi cu efectivele de animale confiscate de germani şi valoarea acestor confiscări ;
volumul dezdăunărilor plătite de statul german, statului român pentru cele patru categorii din averea agricolă, ridicate de trupele sale ;
contribuţia regelui Ferdinand la rezolvarea respectivului obiectiv.

2 – Ca urmare a incompetenţei şi a laşităţii generalilor Aslan şi Teodorescu, a părăsirii frontului de la Turtucaia de către generalul D. Iliescu, armata română a fost încercuită şi anihilată la 24 august 1916, de armata bulgară, încercuire care s-a terminat prin :
-uciderea şi rănirea a 160 de ofiţeri şi 6000 soldaţi ;
– luarea în prizonierat a 480 de ofiţeri şi 28.000 soldaţi şi scăparea din încercuire numai a 5500 militari (4-279), neexistând informaţii pentru :
soarta juridică şi militară a generalilor Aslan şi Teodorescu ;
motivarea trimiterii compromisului general D. Iliescu, ca reprezentant al armatei române în Franţa, în loc să fie trimis la Curtea Marţială (4-282) ;
măsurile dispuse de regele ţării în cazul celor 2 generali, pentru faptele lor, care au produs dezastru armatei române în luptele de la Turtucaia.

c – Acţiuni şi probleme ale satelor româneşti

1 – România a fost singurul stat din lume care nu şi-a achitat datoria faţă de locuitorii ei, pentru rechiziţii făcute în timpul războiului, suma datoriei publice neacordate fiind de peste 800 milioane lei aur, ceea ce reprezintă expresia concretă de sărăcie cu precădere, la populaţia satelor (8-380), rechiziţiile pentru care nu există informaţii privind :
numărul gospodăriilor de la care au fost rechiziţionate bunuri şi gruparea acestora ;
neimplicarea regelui şi a şefilor de guvern pentru dezdăunarea proprietarilor.

2 – Deasemeni, conducerea supremă a Statului Român, deşi a primit despăgubiri de război de la ţările învinse, mai ales pentru satele distruse, aceste despăgubiri nu au fost date celor îndreptăţiţi (16-191), neexistând date oficiale măcar pentru :
volumul despăgubirilor de război primite de statul nostru ;
destinaţia depăgubirilor de război dată de conducerea statului ;
motivarea şefului Statului Român şi a şefilor de guvern pentru ştergerea drepturilor la despăgubirile cuvenite, mai ales familiilor celor aproape 800 de mii de decedaţi în urma războiului de reîntregire a neamului.

3 – Pentru stadiul acţiunii politice luată de conducerea ţării, în scopul refacerii proprietăţii ţărăneşti prin reforma agrară începută la sfârşitul anului 1918, nu au fost publicate date oficiale până în prezent.
Intr-un studiu, a fost prezentată informaţia că la 1 august 1937 în România au fost împropietăriţi 1.393.353 săteni cu 3.680.372 ha, adică în medie cu câte 2,77 ha, însă 612.124 îndreptaţiţi nu au primit pământ (18-558).
În cei 90 de ani de la începerea reformei de restituire a terenurilor către gospodăriile ţărăneşti – contra plată – a fost păstrat cu stricteţe de către organele centrale ale statului nostru şi a următoarelor componente ale reformei agrare :
numărul sătenilor care au primit pământ cultivabil pe provincii şi pe judeţe ;
explicaţii pentru neîndeplinirea restituirii suprafeţei medii de 5 ha, pe ţară, prevăzută în legile agrare (19-146) ;
explicaţii pentru cuprinderea în Constituţia ţării în timpul primului război mondial, exproprierea suprafeţei de 2.000.000 ha, pentru împropietărirea sătenilor din vechiul Regat, deşi parlamentarii au hotărât expropierea a 2.336.091 ha pământ cultivabil, pentru acest act de dreptate socială, adică mai mult cu 336.091 ha (1-456).

4 – În anul 1924 a fost votată o lege de expropiere a pădurilor, pentru aproximativ 600.000 ha, lege care a rămas pur şi simplu pe hârtie (18-572), rămânând necunoscute :
judeţele unde urma să fie aplicată legea în cauză ;
numărul sătenilor care trebuiau împropietăriţi ;
explicaţiile regelui şi a primilor miniştri din perioada respectivă pentru oprirea acestei acţiuni de restituire şi a pădurilor către săteni.

5 – Din cele 3 milioane de locuinţe săteşti existente în anul 1929, 2,1 milioane erau făcute din bârne, lipite cu lut, având pardoseala de pământ şi bălegar.
Aproape 700 mii de locuinţe ţărăneşti nu aveau decât o singură cameră, cu ferestre lipite (20-42), rămânând fără justificare :
neimplicare guvernelor care administrau ţara în perioada interbelică, pentru acordarea măcar a unor ajutoare infime de stat, satelor care au fost distruse în timpul războiului ;
inexistenţa grijei regelui Ferdinand, faţă de oropsita lume a satelor care a adus jertfe enorme pentru supraveţuirea ţării în primul război mondial.

6 – În anul 1935, adică la 18 ani de la terminare primului război mondial, în ţara noastră, din cele 3 milioane de gospodării ţărăneşti, 1,1 milioane nu aveau nici o vită de muncă, iar 3,3 sute de mii aveau numai căte una (18-585), neexistând date oficiale pentru :
cauzele care au impus starea de imposibilitate pentru desfăşurarea activităţii tradiţionale de producţie la aproape jumătate din gospodăriile sătenilor ;
neimplicarea regelui şi a şefilor guvernelor din perioada respectivă la refacerea economică a satelor româneşti.

7 – O dată cu împropietărirea, în unele judeţe, ţăranii au apelat la împrumuturi pentru achitarea loturilor, operaţiune, care în cele mai multe cazuri s-a terminat prin trecerea terenurilor de la exploatarea boierească sub cea a cămătarilor (19-231) rămânând necunoscute:
localităţile cu cele mai însemnate suprafeţe de teren împroprietărit, care au fost preluate de cămătari, de la săteni care nu şi-au putut achita datoriile;
lista nominală a cămătarilor şi a suprafeţelor de pământ preluate de aceştia de la ţăranii datornici ;
cauza evitării de către şefii guvernelor a iniţiativei de înfiinţare a unei instituţii prin care să fie acordate credite cu dobândă normală sătenilor împroprietăriţi, pentru plata terenurilor primite.

8 – In perioada 01.01.1926 – 31.12.1929, din ţara noastră au emigrat în SUA şi în Canada 55.372 ţărani (19-307), neexistând informaţii nici pentru :
localităţile de unde au emigrat şi cauzele pentru care au plecat din ţară ;
religia acestora ;
motivarea reîntoarcerii şi localităţile la care au revenit cei 11.709 de români ;
atitudine regelui şi a primilor miniştri faţă de părăsirea ţării de către săteni.

9 – Faţă de 1913 – 1914, în anii 1927 – 1928 :
– preţul produselor oficiale au urcat în Franţa la 166,2%, în Italia la 163,7%, în timp ce în România el a scăzut la 80,5% ;
– cheltuielile de exploatare au crescut în ţara noastră la 135,2%, iar la cele de consumaţie la 263,6% faţă de media din Europa care era de 147,6%, respectiv 176,2% ;
– ponderea de cumpărare a agricultorilor români reprezenta numai 59,8%, faţă de ponderea medie din Europa de 91,6% (19-342).
Pentru dezastrul economic în care au fost introduse şi menţinute gospodăriile săteşti, nu au fost prezentate oficial informaţii nici pentru :
volumul pagubelor provocate agricultorilor prin impunerea unor preţuri pentru produse agricole, la mai puţin de jumătate faţă de cele practicate în ţările europene ;
creşterea enormă a cheltuielilor de consumaţie în cadrul gospodăriilor ţărăneşti, prin creşterea preţurilor de vânzare a produselor industriale, faţă de cele din ţările apusene ;
volumul impozitelor şi taxelor impuse satelor ;
atitudinea regelui şi a primului ministru faţă de « politica preţurilor » practicată oficial împotriva economiei agrare, în favoarea cele capitaliste.

10 – În sistemul proprietăţii funciare rurale, a fost introdusă şi menţinută o instabilitate în principal cea tehnică, mai ales prin :
– nefinalizarea lucrărilor de reformă ;
– sistemul de lucru care a favorizat in mod nemijlocit tergiversarea aplicării reformei ;
– însoţirea reformei agrare aproape pretutindeni de ilegalităţi (19-352), realitate pentru care nu au fost date publicităţii :
rapoartele guvernelor care au fost la putere în perioada regelui Ferdinand, cu privire la stadiul predării terenurilor către ţăranii care trebuiau împroprietăriţi ;
iniţiativele regelui Ferdinand pentru înlăturarea abuzurilor comise de autorităţile împuternicite să ducă la capăt reforma agrară.

d – Acţiuni politice naţionale speciale

1 – În timpul ocupaţiei germane a Bucureştiului, comunitatea evreiască s-a comportat nedemn, colaborând la jefuirea şi distrugerea proprietăţilor româneşti, angajându-se masiv în funcţii administrative ale regimului de ocupaţie (8-327), comportare duşmănoasă pentru care nu au fost publicate informaţii nici pentru :
instituţiile administrative centrale şi locale în care au fost angajaţi sau menţinuţi evrei ;
numărul angajaţilor evrei din cele două feluri de instituţii şi nominalizarea celor care au deţinut funcţii de conducere în instituţiile respective ;
acţiunile de jefuire şi distrugere a proprietăţilor romăneşti şi volumul pagubelor provocate acestora ;
măsurle dispuse de regele Ferdinand şi primul ministru pentru cercetarea, judecarea şi condamnarea evreilor care au organizat jefuirea şi distrugerea proprietăţilor din capitală.

2 – În anul 1920, regele Ferdinand personal, a emis o Notă scrisă referitoare la problema cu care se confruntă guvernul, printre care, cele privind combaterea mişcării revoluţionare şi necesitatea redresării economice a ţării (17-207), rămânând nepublicate :
nota întocmită de rege ;
nominalizarea organizaţiilor revoluţionare, programul acestora, a conducătorilor şi acţiunile întreprinse împotriva ţării noastre ;
măsurile dispuse pentru refacerea gospodăriilor ţărăneşti şi a unităţilor industriale cât şi modul de îndeplinire a acestora.

3 – La sfârşitul anului 1921, regele Ferdinand a primit un exemplar din Raportul Consiliului de Război adresat Corpului II de Armată, întocmit după descinderea făcută la Sediul Centralei Evreilor din România, cu propunerea închiderii sediului şi dizolvare organizaţiei respective (17-262), acţiune militară pentru care nu au fost publicate informaţii nici pentru :
Raportul Consiliului de Război ;
faptele comise pentru care a fost ordonată acţiunea de descindere la sediul organizaţiei respective ;
expicaţiile date de conducerea Centralei Evreilor din România în legătură cu faptele incriminate ;
închiderea sediului şi dizolvarea organizaţiei respective ;
modul în care Raportul oficial în cauză a fost susţinut de rege.

4 – O importantă parte a venitului naţional produs prin truda poporului român, a continuat să fie însuşită de monopolurile străine (14-233) fiind îngrădite informaţiile oficiale şi pentru :
numărul şi identitatea monopolurilor respective ;
volumul profiturilor obţinite în ţara noastră şi transferate în străinătate ;
măsurile dispuse de regele ţării şi de primminiştrii săi pentru prevenirea scurgerii acestor resurse financiare din ţară.

5 – La sfârşitul anului 1928, ministrul de război, generalul Cihovski, a emis un ordin prin care a impus întocmirea unor liste cu ofiţeri superiori care făceau parte din masonerie (8-322), rămânând necunoscute :
efectivele de masoni recrutaţi din ofiţerii armatei române ;
originea şi obiectivele organizaţiilor masonice din care făceau parte ofiţerii români ;
măsurile luate împotriva ofiţerilor noştri, deveniţi masoni;
legalitatea funcţionării în ţara noastră a acestor organizaţii străine secrete, cât şi legalitatea înscrierii ofiţerilor români în ele;
poziţia oficială a regelui nostru faţă de aceste formaţiuni masonice şi poziţia adoptată faţă de ofiţerii armatei care le devenise membrii.

6 – Oprirea “revoluţiei bolşevice” programată şi în apusul european, a fost îndeplinită de oastea română, care la 4 august 1919 a intrat în Budapesta, capitala Republicii Sovietice Ungare, condusă de Bela Kun (4-307), acţinue militară şi politică pentru care nu au fost făcute comunicări nici pentru:
consecinţele imediate ale acţiunii desfăşurată de armata română, până la Budapesta, asupra programului bolşevic de ocupare a Europei Apusene;
jertfa umană adusă de ostaşii noştri ;
volumul cheltuielilor făcute de statul român pentru desfăşurarea acestor operaţiuni militare.

7 – In luna aprilie 1921 regele Ferdinand a primit Însemnarea remisă de C. Diamandi lui Take Ionescu, ministru de interne, cu privire la intrare trupelor române în Budapesta şi relaţiile acestora cu grupările politice maghiare (17-216), rămânând necunoscute :
grupările politice maghiare şi obiectivele urmărite de acestea ;
natura relaţiilor avute de trupele române intrate în Budapesta , cu grupările politice respective ;
iniţiativele regelui Ferdinand pentru refacerea graniţelor ţării noastre începând cu cele de la « Nistru până la Tisa ».

8 – Vechea şi nociva tradiţie a formei fără fond, s-a manifestat şi în Constituţia din 1923 întrucât deîndată ce un partid s-a aflat la putere, Constituţia a devenit pentru el o literă moartă, întâietatea fiind luată de căpătuire a clientelei politice, chiar împotriva legilor şi a Constituţiei (4-332,333) neexistând informaţii nici pentru :
cazuri de cheltuire abuzivă a unor fonduri băneşti în cadrul ministerelor şi de pedepsire a celor vinovaţi ;
măsurile dispuse de regele ţării şi de către primminiştri, pentru introducerea şi menţinerea disciplinei financiare în unităţile statului.

9 – În timpul domniei regelui Ferdinand, nu a fost organizată şi desfăşurată acţiunea de inventariere a avuţiei naţionale şi în consecinţă populaţia română nu a cunoscut :
volumul patrimoniului care a constituit avuţia naţională ;
modul cum a fost gospodărită avuţia noastră de parlamentul şi guvernele româneşti nici în perioda 1914-1928.

10 – Tot în perioada în care regele Ferdinand a condus România, nu a fost impusă desfăşurarea activităţii Curţii de Conturi pentru verificarea legalităţii cheltuielilor făcute din bugetul statului nostru, fiind în continuare necunoscută modul a acestor fonduri, cel puţin de către :
Curtea Regală ;
Parlament ;
Guvern ;
Ministere ;
Primăria Capitalei.

11 – La începutul lunii februarie 1920, la Iaşi, organizaţia bolşevică condusă de : dr. Ghelerter, Gheler, Spiegler, Schreiber, etc, au organizat la Regia monopolurilor statului :
– abordarea steagului roşu ;
– sfărmarea tablourilor cu regele Ferdinand;
– aşezarea de fotografii cu Karl Marx, Trozki, şi Raconski (21-20).
Această ofensivă bolşevică a fost înlăturată de o formaţie românească condusă de Constantin Pancu, un meseriaş (instalator de apă şi electricitate) împreună cu studentul C.Z. Codreanu, acţiune pentru care au rămas necunoscute :
atitudinea conducerii regiei respective faţă de acţiunile duşmănoase întreprinse de organizaţia bolşevică locală ;
implicare organelor statului nostru (armata, poliţia şi administarţia) pentru prevenirea şi apoi pentru înlăturarea acţiunii respective.

12 – După înlăturarea acţiunilor bolşevice de la Regia monopolurilor statului din Iaşi, formaţiunea patriotică respectivă a reuşit, tot prin C.Z. Codreanu să înalţe steagul tricolor şi deasupra atelierelor căilor ferate de la Nicolina, în locul celui roşu instalat de bolşevici (21-21).
Şi pentru această intervenţie a formaţiei condusă de C. Pancu, intrevenţie prin care în fapt a fost întrerupt programul de bolşevizare a ţarii noastre, nu există informaţii oficiale nici pentru :
măsurile dispuse de guvernul nostru împotriva căpeteniilor bolşevice din Iaşi care au organizat acţiunile duşmănoase la cele două unităţi economice de bază menţionate mai sus ;
recunoaşterea de către conducerea statului a sacrificiilor şi a meritelor patriotice care au eliminat programul bolşevic în special pentru Iaşi şi pentru Moldova în general ;
măsurile dispuse de regele Ferdinand pentru pedepsirea căpeteniilor bolşevice care au acţionat la cele două unităţi economice din Iaşi.

13 – În cazul reuşitei revoluţiei bolşevice în ţara noastră, aceasta devenea republică şi urma să fie condusă de preşedintele Ilie Moscovici (21-28) programare pentru care nu au fost aduse informaţii nici pentru :
normalitatea cuprinderii în rândul parlamentarilor români a bolşevicului în cauză începând cu anul 1919 ;
activitatea concretă desfăşurată de Ilie Moscovici în cadrul parlamentului ;
componenţa formaţiilor de conducere a organizaţiilor bolşevice din ţara noastră, pe judeţe ;
statutul şi sursele de finanţare a acestei organizaţii;
intervenţia regelui, parlamentului şi guvernului român în perioada 1919-1920 pentru pedepsirea căpeteniilor bolşevice care au organizat şi desfăşurat activităţi duşmănoase neamului român.