Regimul autoritar – Ion Antonescu – 23 I 1941-23 VIII 1944

După acţiunea de înlocuire a formaţiei legionare din conducerea locală şi a unor membri din conducerea centrală, începută în dimineaţa zilei de 20 ianuarie 1941, Conducătorul Statului, Ion Antonescu, în cele 1307 zile de guvernare, a participat la însemnate evenimente, a căror fond a rămas necunoscut, timp de peste 60 ani.
Deasemeni nu există informaţii şi pentru câteva realităţi de ordin personal ale şefului statului.

In cele două categorii de probleme, fac parte şi următoarele :

a – Probleme de familie
1 – Mareşalul Antonescu a avut relaţii apropiate, de şcoală şi de familie cu evrei (25-166) în special cu :
– dr. Filderman, fost coleg de şcoală ;
– avocatul său, Zimmer ;
– evreii din ramuri colaterale ale familiei sale, rămânând necunoscute :
vizitele oficiale şi neoficiale acceptate de şeful statului, fostului său coleg dr. Filderman şi conţinutul vizitelor respective ;
acţiunile întreprinse şi susţinute de avocatul Zimmer, pentru clientul său ;
istoricul evreilor din ramurile colaterale a familiei Antonescu şi componenţa acestor ramuri.

2 – Soţia Şefului Statului, Maria Antonescu, a fost căsătorită mai înainte cu un evreu francez, şi s-a ocupat un timp cu viaţa din tripou (25-484), viaţă personală din care nu se cunoaşte :

profesiunea fostului soţ şi motivarea despărţirii ;
activitatea depusă în tripou, şi unde era amplasat acest local.

b – Probleme legionare

Pentru înlăturarea de la conducerea statului a Mişcării Legionare şi pentru desfiinţarea acesteia, şeful statului a dispus şi următoarele măsuri :

1 – În dimineaţa zile de 10 ianuarie 1941 generalul Ion Antonescu, a prezentat în Consuliul de cabinet, următoarele informaţii politice :
– ţara este bolşevizată ;
– au intrat bolşevicii în Mişcarea Legionară, iar după 10 minute a plecat (47-58), susţinere pentru care nu sunt informaţii nici pentru :

părţile principale ale ţării care au fost bolşevizate;

identificarea cadrelor legionare de conducere şi a formaţiilor coordonate de acestea, care în realitate erau bolşevici.

2 – După înlăturarea de la guvernare a Mişcării Legionare, şeful statului cere arestarea ,numai în primele două zile, a 8000 de membri din această formaţie politică (29-112), neexistând date oficiale pentru:

numărul total al legionarilor arestaţi după 20 ianuarie 1941;

lista legionarilor condamnaţi la moarte, şi motivarea acestor sentinţe judecătoreşti.

3 – În luna iulie 1942, şeful statului a ordonat trimiterea pe front a legionarilor din închisoarea de la Sarata, care au cerut să lupte (29-118).

Din cei 15.000 de intelectuali legionari plecaţi pe front, după terminarea ostilităţilor, s-au întors acasă numai câteva zeci, din care: Radu Gyr, Virgil Carionopol şi Şerban Milcoveanu (48-256), acţiune patriotică pentru care nu sunt cunoscute:

efectivele de legionari rămase în închisori după plecarea pe front a celor 15.000 de membrii ai formaţiei politice respective;

efectivele de legionari căzute în luptele duse în răsărit;

gradele militare şi decoraţiile oferite legionarilor care s-au jertfit pentru ţară ;

lista nominală a legionarilor care s-au întors de pe front, gradul şi decoraţiile acordate.

c – Probleme ale evreilor din România

În regimul de exploatare comunistă cât şi în cel postcomunist din ţara noastră, nu au fost publicate oficial informaţii necesare pentru clarificarea unor probleme de fond privind comunitatea evreilor din România, in special din timpul celui de al II-lea război mondial, probleme din care fac parte:

1 – Lipsa unei documentaţii oficiale bine pusă la punct, cât mai aproape de adevăr, cu privire la pierderile suferite de populaţia evreiască a ţării în perioada domniei lui Ion Antonescu (49-108) în mod deosebit pentru:
pierderile de vieţi omeneşti, totale, şi daune materiale.

2 – În cadrul obligaţiei oficiale a Centralei Evreilor din România a făcut parte şi cea privind « înfiinţarea şi ţinerea la curent a fişierului şi a foilor matricole, ale tuturor evreilor din România » (50-48), rămânând nepublicate oficial :

numărul familiilor şi a membrilor acestora în perioada : 1 ianuarie 1940 – 23 august 1944;
numărul naşterilor şi a deceselor în aceeaşi perioadă;
numărul celor plecaţi şi a celor veniţi în România în timpul celui de al II-lea război mondial.

3 – În vara anului 1940 au plecat din ţara noastră în Basarabia şi în Bucovina de Nord, ocupate de sovietici, peste 200.000 de evrei (25-105), acţiune politică pentru care lipsesc informaţii oficiale şi pentru :

autoritatea română care a emis documentele de plecare din ţară a evreilor respectivi, numărul şi localităţile de unde au plecat ;

punctele de frontieră română pe unde au trecut aceşti evrei şi efectivele de evrei înregistrare la aceste puncte.

4 – În timpul războiului, Centrala Evreilor din România, a participat la finanţarea acestor cheltuieli cu un aport însemnat, însă după anul 1944 a apărut o diferenţiere privind volumul fondurilor în cauză, adică :

– autorităţile române au recunoscut o finanţare de 6 miliarde lei de către evrei ;

– unele personalităţi evreieşti au susţinut că finanţarea respectivă reprezintă numai 731 milioane lei (25-201), rămânând neclarificate :

volumul real al fondurilor asigurat de comunitatea evreilor pentru completarea cheltuielilor de război ale ţării noastre ;

explicaţii din partea autorităţilor române sau evreieşti, în cazul când susţinerile făcute nu sunt reale.

5 – În timpul luptelor din vara anului 1941 odată cu retragerea din Basarabia a armatei sovietice, au fugit spre est 100.000 – 130.000 de evrei (51-280), părăsire de domiciliu pentru care au rămas necunoscute :

efectivul real al evreilor care au plecat din Basarabia şi Bucovina de Nord, cu armata sovietică în retragere – pe localităţi ;

motivarea părăsirii propriilor domicilii de către evreii respectivi.

6 – În iunie 1944, a fost constituit semioficial un serviciu « de emigrare » condus de A.I. Zissu, care urma să aibă legătură permanentă cu comisarul general pentru problema evreilor, Radu Lecca (51-285), formă organizatorică pentru care nu au fost publicate informaţii privind :

efectivul de evrei organizat pentru emigrare, până la căderea regimului Antonescu ;

efectivul de evrei care a emigrat în aceeaşi perioadă.

7 – Un diplomat maghiar a declarat la 11 iulie 1944 că transporturi neîntrerupte de emigranţi părăsesc România cu destinaţia Palestina, şi că 20% din aceşti evrei provin deobicei din Ungaria (51-285), acţiune politică pentru care în ţara noastră nu au fost publicate informaţii care privesc :

numărul refugiaţilor evrei din Ungaria care au trecut prin România spre Palestina, în vara anului 1944 ;

numărul evreilor din România care au plecat în Palestina în aceeaşi perioadă ;

autoritatea română care a organizat şi a desfăşurat operaţiunile specificate mai sus.

8 – Cu aprobarea Mareşalului Ion Antonescu, au plecat în Turcia, diferite vapoare cu evrei din ţara noastră (51-285), plecări pentru care se menţine secretul privind :

autoritatea română care a organizat şi a desfăşurat operaţiunile de plecare a evreilor din ţară;

efectivele de evrei care au părăsit România cu vapoarele respective;

costul operaţiunilor de plecare cu vapoarele respective şi cine l-a suportat in final.

9 – Până în anul 1945, organizaţia militară secretă Mosad, a trecut prin România, zeci dacă nu sute de mii de evrei. Un erou al acestei acţiuni a fost Roul Sorban (27-123).

Despre rezultatul final obţinut de organizaţia Mosad prin Roul Sorban pentru transportul evreilor prin ţara noastră, nu există informaţii oficiale nici pentru :

numărul de evrei care au trecut prin ţara noastră ;

ţara de origine a acestora ;

autoritatea română care a aprobat şi a înregistrat trecerea evreilor respectivi.

10 – Acuzatul Radu Lecca, fostul comisar general pentru problema evreilor, a susţinut în ziua de 7 mai 1946 în instanţa de judecată, că oficial s-a stabilit în cadrul Consiliului internaţional şi a Consiliului de miniştri, că populaţia evreiască din ţara noastră este de 4 milioane (52-196), realitate, despre care nu există informaţii oficiale, nici pentru :

judeţele ţării în care trăiau cei 4 milioane de evrei, cu nominalizarea oraşelor principale ;

explicaţii pentru existenţa acestei diferenţe enorme între datele furnizate oficial în anul 1942, respectiv 292.000 evrei la 20 mai 1942 (49-108) şi datele existente la instituţia specială care a fost condusă de Radu Lecca ;

măsurile dispuse de guvernarea Antonescu pentru clarificarea şi înlăturarea acestei neconcordanţe în prezentarea oficială a populaţiei evreieşti din ţara noastră.

11 – În timpul războiului au trecut la creştinism peste 35.000 evrei, care s-au botezat in credinţa catolică (53-27), acţiune cu caracter religios pentru care nu există publicaţie oficială cu privire la :
bisericile catolice care au desfăşurat ceremonia botezului, localităţile şi numărul evreilor creştinaţi ;
pregătirea şcolară şi profesională a majorităţii celor care au trecut la religia catolică ;
sinteza funcţiilor ocupate în sectorul economic şi administrativ al statului cât şi în sectorul particular, de această categorie de evrei creştinată.

12 – Prin Legea nr. 1091 din 16 decembrie 1941 a fost dispusă măsura efectuării de către Centrala Evreilor din România a recensământului locuitorilor care aveau sânge evreiesc, până la 20 februarie 1942 (55).

Pentru recensământul menţionat nu au fost prezentate oficial informaţii nici pentru:
numărul total al locuitorilor cu sânge evreiesc care au fost recenzaţi, pe judeţe şi pe ţară;
concordanţa între acest recensământ şi datele oficiale care existau la Institutul de Statistica;
măsurile dispuse oficial de organele statului împreună cu conducerea Centralei Evreilor din România ca urmare a recensământului în cauză.

d – Acţiuni ale şefului de stat – Ion Antonescu
În perioada grea în care s-a aflat România, Conducătorul Ion Antonescu, a izbutit să organizeze în timp de război un sistem de conducere a ţării simplu şi eficient, în special prin reintroducerea cultului muncii şi a răspunderii în administrarea centrală şi locală a ţării.

Pentru efectele politice, sociale şi economice rezultate din unele acţiuni întreprinse de guvernarea Antonescu, nu au fost publicate informaţii oficiale pentru următoarele :

1 – De la preluarea puterii, şeful statului a renunţat la sprijinul parlamentului (54-133), rămânând necunoscute :
volumul economiilor financiare obţinut de statul român în urma încetării activităţii parlamentare ;

gradul de reducere a birocraţiei în formarea materialului legislativ şi de aplicare a acestuia.

2 – Prin legea emisă la 28 martie 1941, a fost luată măsura expropierii proprietăţilor funciare urbane ale evreilor (51-279), operaţiune economică care este lipsită de informaţii şi pentru :

numărul proprietăţilor urbane expropiate, pe judeţe;

numărul şi volumul despăgubirilor acordate foştilor proprietari, pe judeţe.

3 – După evenimentele din Odessa, N.K.V.D. a trecut la represalii şi a executat 15.000 de prizonerii români, ostatici în URSS (25-448), acţiune pentru care nu au fost publicate informaţii nici pentru :

lagărul în care au fost executaţi prizonierii români ;

identificarea acestor victime de către statul nostru, după terminarea războiului, decorarea lor şi aducerea la cunoştinţa familiilor respective din ţară, a acestor decese.

4 – În Consiliul de Cabinet din 7 februarie 1941, şeful statului a pus în discuţie problema ţiganilor din mahalalele capitalei care trebuiau duşi în Balta Dunării, după îndeplinirea operaţiunilor:

– tratative cu marii proprietari din Bărăgan;

– construirea de case şi barăci;

– organizaţii sanitare şi de comerţ, pentru construirea a 3-4 sate (47-181).

Pentru problema socială amintită, nu au fost date publicităţii informaţii privind:
numărul familiilor ţigăneşti şi a membrilor acestora, care trăiau în mahalalele capitalei, şi ocupaţiile lor ;
stadiul operaţiunei de preluare a terenurilor de la proprietarii din Balta Dunării şi de construire a celor 3 – 4 sate, la căderea guvernului Antonescu.

5 – La 17 mai 1942, Ministerul de Interne a ordonat recenzarea ţiganilor nomazi şi a celor sedentari.
Din rândul ţiganilor nomanzi au fost făcute deportării în Est, până la 15 august şi din cel al ţiganilor primejdioşi, până la 16 septembrie 1942, numărul total al deportărilor fiind de 26.000 (44-311,312), neexistând informaţii oficiale nici pentru :

numărul familiilor şi a membriilor acestora, ale ţiganilor nomazi şi a celor sedentari, consemnate în recensământul respectiv, pe localităţi;

localităţile unde au fost instalaţi şi modul în care şi-au asigurat existenţa;

numărul familiilor şi a membrilor acestora, care s-au întors din deportări.

6 – Până la mijlocul anului 1943 au fost înfiinţate 203 obştii cu 6400 membrii şi 37.726 ha de teren.
Pentru agricultura ţărănească au fost importate 3870 tractoare cu 3890 pluguri, 14.200 grape, 5600 semănători şi alte 117.389 piese pentru 10 feluri de utilaje (54-92).

Utilajele agricole importate au fost date în folosinţă obştiilor săteşti şi în custodia Camerelor Agricole, nefiind publicate :

numărul obştilor agricole, a membrilor acestora, cât şi a suprafeţei de teren, existente la data de 23 august 1944;

utilajele agricole aduse în ţară până la acea dată;

utilajele agricole care au fost date în administrarea Camerelor Agricole şi în folosinţa obştiilor săteşti.

7 – În ziua de 10 decembrie 1941, în cadrul Consiliului pentru Şcoală, Biserică, Muncă, Sănătate şi Justiţie, a fost pus în discuţie şi cazul francmasoneriei, în care mitropolitul de la Iaşi şi cel de la Craiova s-au îmbrăcat în odăjdiile acesteia (56-433).

Deşi discuţiile purtate pentru această comportare oficială a unor înalte feţe bisericeşti au fost severe, efectiv nu a fost stabilită nici-o măsură pentru refacerea moralei creştin-ortodoxă a celor doi mitropoliţi, neexistând explicaţii nici pentru:

numărul total al preoţilor creştin-ortodocşi, pe funcţii deţinute, care în timpul războiului au fost şi membri ai francmasoneriei, pe localităţi;

explicaţia oficială a conducerii B.O.R. din perioada respectivă, pentru nesocotirea lucrării “Studiul asupra Francmasoneriei” prezentată Sfântului Sinod şi votată în şedinţa de la 11 martie 1935.

8 – La sfârşitul lunii februarie 1941, în Consiliul de Miniştri a fost pus în discuţie faptul că gestiunea judeţelor şi a comunelor nu a fost verificată de vreo 12 ani (47-359), neexistând informaţii pentru:

măsurile dispuse de noua guvernare pentru verificarea gestiunii fondurilor folosite de către instituţiile judeţene şi de cele comunale în perioada 1928-1940, cât şi pentru sinteza rezultatelor verificărilor respective;

instituţia statului care a efectuat verificarea legalităţii utilizării fondurilor de către aceleaşi instituţii în perioada 1941-1943, şi rezultatele consemnate.

9 – Începând cu exerciţiul anului 1941/42, bugetul a început cu o rentabilitate mai mare, deşi în cheltuieli au fost incluse şi amortismentele, care fusese suspendate din anul 1933 (47-755), operaţiune financiară pentru care nu sunt cunoscute:

volumul amortismentelor înregistrate în economia românească în perioada 01.01.1941 – 31.07.1944;

volumul beneficiilor obţinute în perioada respectivă;

volumul pierderilor înregistrate în aceeaşi perioadă şi numărul unităţilor economice în cauză.

10 – La mijlocul lunii mai 1941, în Consiliul de Miniştri, a fost pusă în discuţie problema marelui număr de funcţionari, care era situat la 230.000 – 428.000, pentru care era repartizat 2/3 din bugetul rării.

Pentru stabilirea realităţii, Institutul Central de Statistică a fost împuternicit să clarifice situaţia funcţionarilor publici (56-381), operaţiune din care nu se cunoaşte :

numărul real al funcţionarilor publici existent în România la începutul lunii mai 1941 şi volumul drepturilor primite de aceştia ;

măsurile dispuse de guvern pentru reducerea birocraţiei după primirea documentaţiei respective ;
numărul funcţionarilor publici la a caror servicii s-a renunţat;

numărul funcţionarilor publici existenţi la sfârşitul lunii iulie 1944.

11 – În urma ordinelor dispuse de şeful statului nostru, a fost întocmit un memorandum cu mai mult de 300 pagini, care se referea la suferinţele şi umilinţele la care a fost supusă populaţia românească, din partea autorităţilor maghiare, după ocuparea părţii din Transilvania în vara anului 1940.

În şedinţa Consiliului de Miniştri din 29 mai 1942, şeful statului a făcut comunicarea că documentaţia în cauză a fost prezentată conducerii Germaniei şi conducerii Italiei, cu precizarea caducităţii actului de la Viena (57-250), acţiune politică pentru care nu au fost date informaţii nici pentru :

atitudinea oficială a şefilor de stat, Hitler şi Musollini, faţă de acţiunile profund neomeneşti desfăşurate de autorităţile militare maghiare împotriva populaţiei româneşti din Transilvania ocupată ;
acţiunile întreprinse de autorităţile comuniste după 23 august 1944 pentru despăgubirea morală şi materială de către autoritatea maghiară, a familiilor româneşti în care au fost provocate ucideri, arestări, deportări, muncă forţată, etc.

12 – La 10 octombrie 1942, Preşedenţia Consiliului de Miniştri a transmis Ministrului Afacerilor Interne, ordinul de deportare a tuturor evreilor din Transilvania şi din Banat, adică a aproximativ 40.000 de persoane.
A doua zi, şeful statului a anulat ordinul referitor la deportare (44-335), acţiune profund omenească pentru care lipsesc informaţii de fond, adică pentru :

numărul total al evreilor cuprins în programul de deportare şi din celelalte provincii, pe vârste şi sex ;
organele statului care au întocmit programul respectiv ;

localităţile în care urmau să fie transferaţi şi modul de organizare şi administrare a noilor comunităţi evreieşti ;
volumul bunurilor materiale şi băneşti cu care puteau pleca din ţară ;

motivarea anulării primului ordin de deportare a evreilor emis de şeful statului, cu o zi înainte.

13 – În Consiliul de Miniştri, a fost prezentată în ziua de 22 noiembrie 1942 « Memoriul Institutului Central de Statistică privitor la problemele ridicate de românii de peste Bug » (58-625).

Documentaţia în cauză a fost numai menţionată ca obiectiv în programul zilei, fără a exista alte informaţii, măcar pentru :

numărul gospodăriilor româneşti de peste Bug şi a membrilor acestora ;

modul de rezolvare de către statul nostru a obiectivelor cuprinse în memoriu.

14 – A fost ordonată inventarierea patrimoniului existent la 31 martie 1941, însă nu a fost îndeplinită şi obligaţia inventarierii subsolului ţării (53-42).

Pentru această operaţiune economică deosebită, nu au fost publicate informaţii oficiale privind :
ramurile patrimoniului statului care au fost inventariate şi valoarea totală a acestor ramuri ;
instituţiile care au avut în administrare ramurile patrimoniale inventariate ;
motivarea neinventarierii bogăţiilor subsolului.

15 – În programul Consiliului de Miniştri, din 22 septembrie 1943, a fost cuprins pentru dezbatere şi « Raportul Comisiei speciale pentru verificarea administraţiei şi gestionării Guvernământului Transnistriei, pe exerciţiul 1941/1942 » – (53-429), însă pentru acest document, nu a fost reţinut în stenograma respectivă nici-un cuvânt, fiind deci necesară publicarea cel puţin a următoarelor informaţii :

conţinutul Raportului întocmit de comisia specială şi propunerile prezentate de această comisie ;
punctul de vedere al şefului statului în legătură cu realităţile prezentate de comisie.

16 – În vara anului1944 şeful statului a dispus măsuri pentru întărirea liniilor fortificate :

– Focşani – Nămoloasa – Galaţi ;
– Adjud – Bârlad ;
– Peatra Neamţ – Valea Tarcăului – Roman ;
– Roman – Vaslui (59-518), fortificaţii pentru care nu au fost publicate informaţii oficiale privind :

formaţiunile militare care au fost amplasate în fortificaţiile respective şi numărul militarilor ;

identitatea ofiţerilor care au condus aceste formaţii militare, pe linii fortificate ;

activitatea desfăşurată de comandanţii respectivi în perioada 20 – 23 august 1944 ;

soarta formaţiilor militară în cauză după năvălirea armatei roşii.

17 – Generalul Aurel Aldea s-a deplasat pe front în noaptea 21/22 august 1944 şi s-a întâlnit cu un general sovietic din sectorul brigăzii române de sub comanda lui Teodorescu (27-553), acţiune deosebită, pentru care nu se cunoaşte :

persoana oficială care l-a împuternicit pr generalul în cauză să se întâlnească cu generalul sovietic ;

obiectul întâlnirii respective şi consecinţele acesteia pentru ţara noastră.

18 – În dimineaţa zilei de 23 august 1944, la Snagov s-a prezentat Gheorghe Brătianu şi a avut loc o discuţie cu şeful statului, stabilindu-se să-i fie prezentat la ora 15 asentimentul scris al celor trei şefi de partide (ţărănist, liberal şi social-democrat) – pentru încheierea armistiţiului în condiţiile care erau cunoscute de mai multă vreme, dar nu se primise răspuns de la cele trei partide (54-478,479).

Această înţelegere de mare importanţă naţională nu a fost respectată de şefii celor trei partide politice, rămânând fără nici-o explicaţie :

motivarea delegării lui Gheorghe Brătianu în dimineaţa zilei de 23 august 1944, pentru întâlnirea cu şeful statului cu care să discute problema armistiţiului cu Naţiunule Unite;

motivarea neprezentării aceluiaşi delegat politic, la ora 15, cu documentul de împuternicire pentru încheierea armistiţiului de către mareşalul Ion Antonescu, şeful Statului Român, cu reprezentanţii Naţiunilor Unite.

19 – Şeful statului a căutat o soluţie militară pentru rezistenţă în aliniamentul Nămoloasa-Focşani de unde să poată semna un armistiţiu avantajos, în timp ce agentura comunisto-sovietică din România căuta un mijloc de a facilita înaintarea rapidă a trupelor sovietice (27-543). Pentru aceste acţiuni strategice deosebite nu au fost prezentate informaţii privind :

soluţia militară de rezistenţă a trupelor române stabilită în zona fortificată Nămoloasa-Focşani ;

conţinutul proiectului de armistiţiu pe care s-a bazat şeful statului român ;

stadiul pregătirii acţiunii de încheiere a armistiţiului cu URSS în ziua de 23 august 1944 ;

programul agenturii comuniste sovietice din România pentru înaintarea rapidă a armatei roşii, în ţara noastră.

20 – Dosarul personal militar al mareşalului Ion Antonescu, sigilat chiar de dânsul în septembrie 1940, a fost redeschis după 1944 de Emil Bodnăraş şi studiat de Serghei Niconov (Sergiu Nicolau), apoi de alţi comunişti români şi evrei (25-449), rămânând necunoscute :

instituţia care a întocmit şi completat dosarul respectiv ;

existenţa unor documente cu fapte anormale săvârşite de Ion Antonescu ;

motivarea sigilării dosarului personal de către cel în cauză după preluarea puterii în statul nostru ;

concluziile trase de liderii comunişti care au studiat acest dosar, cu privire la personalitatea lui Ion Antonescu.

21 – În timpul războiului, guvernarea autoritară din ţara noastră a asigurat realizarea unei rezerve de 49 vagoane aur (22-335), rezervă economică deosebită despre care nu există informaţii oficiale nici pentru :

locul unde au fost depozitate vagoanele cu aurul respectiv ;

formaţia militară şi conducătorul ei care a răspuns de siguranţa acestor depozite de aur ;

data desfiinţării depozitelor şi destinaţia ordonată a acestei rezerve de aur.

22 – După înlăturarea regimului autoritar la 23 august 1944, noile forme de conducere a statului nostru au anulat obligaţia de a informa oficial populaţia românească şi pentru următoarele :

sacrificiile suportate de armata noastră pe frontul de est adică :morţi, răniţi şi dispăruţi ;

situaţia economico-financiară a economiei noastre la 23 august 1944 ;

situaţia economico-financiară în urma relaţiilor avute cu Germania până la 23 august 1944 ;

destinaţia anuarelor emise de Institutul Central de Statistică în perioada 1940-1944 ;

activitatea guvernului Antonescu din perioada 1 mai – 23 august 1944.

e – Originea trădării României

În cadrul instituţiilor de bază ale statului nostru cât şi cu participarea partidelor politice istorice, inclusiv a formaţiei comuniste, a fost pregătită şi realizată acţiunea de înlăturare a regimului militar condus de mareşalul Antonescu, acţiune pentru care nu au fost prezentate informaţii oficiale până în prezent, cu componente din care fac parte şi următoarele :

1 – În primăvara şi în vara anului 1944, întâlnirile şi discuţiile reprezentanţilor partidului comunist din România şi ai Palatului regal, au devenit tot mai frecvente, fiind dezbătute sub toate aspectele diverse planuri pentru răsturnarea lui Antonescu şi ieşirea ţării din război (54-461), problemă naţională, despre care au rămas secrete :

motivarea regelui ţării pentru primirea neoficială a delegaţiei comuniste la Palatul regal, şi componenţa acestei delegaţii ;

numărul intrevederilor care au avut loc şi obiectivul acestora ;

lista reprezentanţilor Palatului regal care au organizat şi au participat la convorbirile cu formaţia comunistă ;
atitudinea regelui faţă de obiectivele prezentate de comunişti.

2 – În ziua de 13 iunie 1944 a fost constituit Blocul Naţional Democrat (B.N.D.), format din trei grupări de conducere :

– conducerea superioară,cu :Maniu, Brătianu, Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu ;

– biroul Politic, format din : Ghiţă Pop, Ioan Hudiţă, Bebe Brătianu, C. Zamfirescu, Voitec, Jumanca, Vasile Bârgu şi P. Constantinescu – Iaşi ;

– comitetul Militar, alcătuit din : generalii Mihail şi Răşcanu, coloneii : Dănceanu şi Bodnăraş, maiorii : Rascoviceanu şi Viţeleanu şi locotenent-colonelul Cristea (27-538), rămânând necunoscute :

obiectivele care au fost stabilite pentru cele trei componente ale conducerii B.N.D. ;

obligaţiile repartizate celor 19 membrii ale formaţiei politice respective.

3 – În noaptea 13/14 iunie 1944, reprezentanţii partidului comunist şi ai Palatului regal au discutat « Soluţia Giugurtu », în final fiind aprobat programul de arestare a şefului statului, prezentat de comunişti (54-462), neexistând informaţii oficiale cu privire la :

conţinutul programului « Soluţia Giugurtu» alcătuit în cadrul Palatului regal, şi motivarea renunţării la acesta ;
conţinutul programului prezentat de formaţia comunistă ;

lista nominală a reprezentanţilor Palatului regal şi a comuniştilor care au participat la întâlnirea respectivă.

4 – Pactul de constituire a B.N.D. a fost semnat la 20 iunie 1944 (27-539), document politic despre care nu au fost publicate informaţii nici pentru :

conţinutul Pactului B.N.D. ;

personalităţile politice care au semnat documentul politic respectiv.

5 – Atragerea generalilor şi a ofiţerilor superiori în acţiunea de înlăturare a şefului statului, a fost facilitată de înţelegerea dintre formaţia comunistă şi regele Mihai, comandantul suprem al armatei (54-464), inţelegere regală din care au rămas sub regim secret :

identitatea şi funcţia iniţiatorului organizării legăturii directe între rege şi formaţia comunistă ;

conţinutul înţelegerii care a fost obţinută de rege cu reprezentantul comunist.

6 – Un rol însemnat în acţiunea organizată pentru înlăturarea lui Ion Antonescu a fost îndeplinit de generalul C. Sănătescu şeful Casei militare regale care a contactat un număr însemnat de comandanţi de Mari Unităţi, atât din interior cât şi de pe front (54-464), acţiune militar-politică din care nu au fost publicate informaţii privind :

identitatea comandanţilor Marilor Armate conduse de aceştia, din ţară, care au avut înţelegeri cu reprezentantul Casei Militare regale ;

identitatea comandanţilor şi a Marilor Armate conduse de aceştia aflate pe front care au aplicat măsurile stabilite cu generalul C. Sănătescu ;

7 – În dimineaţa zilei de 1 mai 1944, regele Mihai I l-a chemat la Sinaia pe generalul C. Sănătescu, pentru a-i comunica începerea loviturii de stat prin :

luarea legăturii de către rege cu ruşii după trecerea frontului din nordul Moldovei – Botoşani ;

încheierea armistiţiului (60-151), rămânând necunoscute până în prezent :

formaţia tinerilor din jurul regelui care urma să-l însoţească în acţiunea respectivă – pregătirea profesională a acestora şi situaţia politică a părinţilor lor ;

numărul maşinilor stabilit pentru transportul formaţiei tinerilor şi numărul camioanelor stabilit pentru alte transporturi ;

modul de trecere a tranşeelor româneşti şi a celor sovietice din zona Botoşani;

locul acţiunii şi organismele sovietice împuternicite pentru discutarea şi acceptarea armistiţiului;
conţinutul armistiţiului susţinut de regele Mihai I ;

cauzele care au determinat neînceperea programului respectiv.

8 – În cadrul pregătirilor de ordin politic, au fost întocmite din iniţiativa lui Lucreţiu Pătrăşcanu, documentele ce trebuiau date publicităţii imediat după răsturnarea lui Antonescu, adică :

– Proclamaţia regelui către ţară ;

– Declaraţia noului guvern ;

– Decretul-Lege pentru amnistiere ;

– Decretul-Lege pentru eliberarea din lagăre şi închisori a deţinuţilor politici condamnaţi pentru activitatea revoluţionară (54-468).

Asupra acţiunii de întocmire a celor patru documente, nu au fost prezentate informaţii nici pentru :
contribuţia regelui şi a generalului C. Sănătescu la finalizarea conţinutului celor patru documente ;
comtribuţia celorlalte trei partide politice istorice la alcătuirea celor patru documente politice.