Colonii și colonizare

Istoria lumii este un imens fals perpetuat sute de ani din considerente ideologice. Toate încleștările, luptele, războaiele, crizele politice nu au nimic eroic în ele, au fost doar metode prin care unii au încercat să-și impună puterea asupra altora. Pentru că prea puțină lume era dispusă să se sacrifice întru îmbogățirea altora, s-au inventat numeroase ideologii care să justifice cucerirea și colonizarea popoarelor.

Astfel, jaful s-a făcut în numele credinței, al impunerii civilizației sau, mai către noi, întru împărtășirea valorilor democratice. Romanii nu jefuiau, ci aduceau civilizație printre barbari. Cruciații nu au mai spus că merg în Orient ca să jefuiască și să violeze, au explicat că merg să „elibereze” locurile sfinte ale Creștinătății.

Conchistadorii au explicat că nu urmăresc să jefuiască Lumea Nouă, ci să-i creștineze pe amerindieni. Englezii n-au jefuit India, au civilizat-o, iar SUA nu e deloc interesată de petrolul din Irak sau Venezuela, ci doar de lupta anti-teroristă și de impunerea democrației. Dogma occidentalului care vine să aducă civilizația printre barbari s-a impus în mentalul colectiv și justifică orice acțiune a colonizatorilor.

Explicația prinde mai ales la noile generații îndoctrinate cu filmele produse la Hollywood în care dictatorii răi și naționaliști nu se supun civilizatorilor occidentali și sunt răsturnați de insurecția poporului sprijinit dezinteresat de guvernul SUA. „Dar colonizatorii au făcut lucruri bune: căi ferate, școli, manufacturi”… ni se poate replica.

Desigur, pentru a exploata bogățiile din colonii și pentru a aduce mărfurile din metropolă, e nevoie de un sistem de transport. Iar pentru a menține administrația și a perpetua ideologia colonizatorului civilizator, e nevoie de transmiterea acestei doctrine.

Niciodată, însă, colonistul nu va permite industriei locale să depășească industria din metropolă, în cel mai bun caz va delocaliza industria poluatoare în colonie. Pentru că acesta este rostul coloniei: furnizor de materii prime ieftine și debușeu comercial.

Cam cum e România astăzi…