Viața unui copil înainte de 1990

Există o sumedenie de referiri la viața de dinainte de 1990 în literatura contemporană și în cinematografie însă, în majoritatea cazurilor, când nu se inventează în mod barbar, se falsifică pur și simplu realitatea de zici că naziștii au fost mici copii pe lângă comuniști.

Spre deosebire de impresiile unora care au aflat de comunism doar din cărți sau filme, am trăit o bună bucată de vreme în regimul trecut și îmi dau seama de ce se încearcă falsificarea relatărilor despre acea perioadă: pur și simplu se construiește o nouă ideologie care să nege orice a existat bun înainte de 1990. Pentru că noul sistem care se construiește nu vrea să audă nici de sindicate, nici de salarii decente, nici de drepturi ale salariaților și, în general, de nimic care ar putea să-i pună în pericol maximizarea profitului. Și atunci construiește o relație de tranzitivitate: drepturile le-au stabilit comuniștii, dar comuniștii au fost răi, deci și drepturile alea sunt rele.

Revenind la discuție, pot să spun că viața unui elev de dinainte de 1990 se deosebea extrem de mult de cea a unuia din ziua de astăzi. Nu exista noțiunea de weekend, mergeam la școală de luni până sâmbătă inclusiv. Aveam profesori buni și foarte buni, care rar se întâmpla să nu aibă chef de ore. Sincer, aveam manual, dar rar le foloseam; învățăm lecția direct din clasă. Să comentăm în fața unui profesor? Nici prin gând nu ne trecea. Să chiulim? Doar extrem de rar și cu mare frică. Da, ne exasperau temele și atunci și, mai ales, faptul că trebuia să învățăm poezii pe de rost.

Cât m-am împotrivit să învăț tabla înmulțirii! Nu înțelegeam de ce e necesar să o memorez. Am înțeles mult mai târziu. Da, pierdeam câteva săptămâni cu practica agricolă, dar era ca o prelungire a vacanței de vară. Mai ales că mâncam mere și struguri pe săturate și mai primeam și bani pentru asta. Anul școlar avea trei trimestre cu câte o vacanță între ele; nu erau atâtea zile libere că astăzi, în schimb puteam să mergem în tabere relativ ieftine. Măcar o dată pe an se făcea câte o excursie cu autocarul prin țară. Fondul clasei exista în mod oficial, dar trebuia alimentat cu bani din activitățile de recuperare a materialelor – sticle, maculatură, fier vechi – sau din adunatul de plante medicinale. Vara creșteam viermi de mătase și desfrunzeam toți duzii ca să-i hrănim.

Citeam o mulțime și umblăm pe coclauri toată ziua. De cum cădea floarea din copaci, eram abonați la gorgoaze. Mergeam la scăldat și furam porumb și-l coceam pe malul apei. Vindeam cinci sticle goale și aveam bani de prăjitură, suc și înghețată. Spre deosebire de vremurile triste de astăzi, atunci nu aveam când să ne plictisim.